LOADING

Type to search

Maglavit, ultima dorinţă a lui Petrache Lupu

Maglavit, ultima dorinţă a lui Petrache Lupu

Share

Pe data de 30 mai a. c., la Mânăstirea Maglavit, jud. Dolj, în prezenţa Î. P. S. Irineu, Mitropolitul Olteniei, a avut loc slujba de reînhumare a osemintelor lui Petrache Lupu, ciobanul care în 1935 – la vârsta de aproape 17 ani – se va fi întâlnit cu Dumnezeu („Moşul”, după cum îl numea el). Contemporani cu Petrache Lupu – ca Sf. Nicolae Velimirovici, Pr. Dumitru Stăniloae ori savantul Gheorghe Marinescu – s-au pronunţat favorabil în privinţa fenomenului Maglavit (nemaiamintind aici de ierahii vremii ori de clasa politică românească a anilor ’40). Cu toate acestea, atât în perioada comunistă, cât şi după 1989, Maglavitul va fi puternic contes­tat, atât de către unii teologi, cât şi de o parte din intelectualii apropiaţi de Biserică. „Sursa” cel mai des citată de contestatari e cartea arhitectului Mihai Urzică, Minuni şi false minuni, în care autorul face o analiză critică a fenomenului religios românesc din perioada anilor ’40.
Cu puţin timp înainte de moarte (14 dec.1994), Petrache Lupu îşi va exprima dorinţa ca osemintele să-i fie strămutate la mânăstirea ctitorită de el, la locul întâlnirii cu Dumnezeu, atunci când lucrările la aceasta vor fi încheiate. (Gh. C)

 

Cu prilejul strămutării osemintelor lui Petrache Lupu la Mânăstirea Maglavit, am stat de vorbă cu d-l Dinu Valeriu, un mai vechi prieten al revistei noastre. În copilărie, domnia sa a trăit „pe viu”, în apropierea lui Petrache Lupu, minune…

Domnule Dinu Valeriu, pentru dumneavoastră Petrache Lupu nu este doar o legendă interbelică…
Este adevărat. Petrache Lupu rămâne totuşi, până astăzi, pentru milioane de oameni, o adevărată legendă. La Maglavit, în anii ’30, veneau zilnic din întreaga ţară, în zilele de vară, peste 20.000 de oameni. Ceva nemaivăzut în părţile Olteniei în acele vremuri.
V-aţi născut lângă Maglavit. Cum l-aţi cunoscut pe Petrache Lupu?
Eram în clasa întâi, când l-am văzut prima oară. M-am născut la Poiana Mare, o comună situată la aproape 20 km. depărtare de Maglavit. Petrache, pe când eu abia împlinisem 7 ani, a venit în comuna noastră cu treburi: să comande la un tâmplar uşi şi ferestre parcă – pentru biserica ce urma să o înalţe. Toată lumea, în acea zi, ieşise la şosea şi-şi pleca frunţile înaintea lui. Mulţime de oameni. „Uite-l pe Petrache Lupu!… Petrache Lupu!” – îşi spuneau sătenii unii altora. Era un om drept, frumos, îmbrăcat în „costum naţional”, cum am spune noi astăzi. Atunci l-am văzut pentru prima oară pe omul lui Dumnezeu din Maglavit. Totuşi, întâlnirea mea dintâi cu Petrache Lupu avusese loc pe la 3 ani şi jumătate. Nu-mi mai aduceam însă aminte de aceasta. Ştiam doar de la părinţi. Am fost foarte bucuros în acea zi că l-am întâlnit pe Petrache Lupu. Îi datoram recunoştinţă.
E frumoasă recunoştinţa copiilor, emoţionantă chiar…
Vă daţi seama, recunoştinţa aceasta i-o port până astăzi. Nu ştiu cum să mulţumesc   Cerului că la Maglavit, în locul în care ciobanul Petrache a vorbit cu Dumnezeu, eu mi-am recăpătat vederea, am scăpat de orbire.
Minune dumnezeiască, deci. Aţi fost orb din naştere?
Nu. Până la vârsta de aproape doi ani am văzut. Însă vederea mea a scăzut treptat, treptat, până ce nu am mai văzut nimic în jur, doar nişte umbre…
V-au dus la medic? Ce v-au spus?
De unde medici pe atunci? Ai mei erau foarte săraci. M-au consultat tot felul de moaşe… Vreme de câteva săptămâni, toţi au crezut că vântul mi-a zburat în ochi rumeguş,   ştiind ei că tatăl meu lucra la tâmplărie. Mai apoi, au venit alte şi alte păreri… Eu plângeam întruna, deoarece nu puteam să mă mai joc cu fraţii şi cu ceilalţi copii. Astfel au trecut multe luni de zile. Mama, săraca, aproape că-şi luase gândul că am să mai văd vreodată. Plângea şi ea şi mă căina: ce-am să mă fac eu orb în viaţa mea?! Toţi căutau s-o liniştească, văzându-mă pe mine, o mogâldeaţă de copil, că nu mai nimeream uşa, ori că striveam cu picioarele puii de găină prin bătătură… Nişte vecine, într-o bună zi, au îndemnat-o pe mama: „De ce nu încerci şi la Maglavit?”. Aveam aproape 3 ani şi jumătate. Aşa am ajuns la „salcia lui Petrache”.
Povestiţi-ne cum a fost. Cum s-a petrecut minunea, ca să spun aşa…
Sincer să fiu, nu mi-l amintesc deloc pe Petrache Lupu cel de atunci, de imediat de după ce am început să văd. Părinţii mi-au spus însă că Petrache s-a rugat la Maica Domnului şi la Domnul nostru Iisus Hristos pentru mine; simplu, ţărăneşte, aşa cum se ruga el pentru toţi cei care veneau la Maglavit. Tot de la părinţi ştiu că m-au dus la salcia tămăduitoare şi că acolo am întins pălmuţele mele de copil şi în ele a picurat apă din salcie. Cu acea apă mi-au umezit ei  ochii. Ceea ce ţin minte au fost luminile…
Ce fel de lumini?
Nu, să nu vă închipuiţi cumva că este vorba de ceva supranatural! Era noapte. Mulţime de oameni stăteau întinşi pe iarbă, frânţi de oboseală, veniţi la Maglavit de departe, cu felurite probleme. Când, deodată, eu m-am trezit din somn şi am început s-o strig pe mama: „Mamă, ia uite ce lumini! Ce lumini!”. Vedeam mii de lumânări aprinse la „locul sfânt”. Vedeam felinarele căruţelor şi focurile în jurul cărora stăteau oameni. Am început să mă plimb printre cei care dormeau, să-i „deranjez”, minunându-mă de mulţimea luminilor din jur. Pur şi simplu uitasem că văzusem vreodată. Bucuria a fost de nedescris. Părinţii căutau să mă ţină pe loc, însă nu aveam neam astâmpăr. Creştinii care mă cunoscuseră că fusesem orb şi acum vedeam – eram sosiţi noi de vreo câteva zile la Maglavit – le spuneau părinţilor: „Lăsaţi-l, lăsaţi-l să umble!”.
Aţi mai avut de atunci probleme cu vederea?
Nu, niciodată. Mulţumesc lui Dumnezeu.
D‑le Dinu Valeriu, osemintele lui Petrache Lupu tocmai au fost strămutate în ctitoria sa de la Maglavit. Ce părere aveţi despre acest eveniment?
Consider că Mitropolitul Olteniei a făcut un act de dreptate, împlinind ultima dorinţă a lui Petrache Lupu. Îmi pare rău de un singur fapt: că am aflat prea târziu despre aceasta şi nu am putut să ajung şi eu la vreme. Voi merge însă cât de repede la mormântul binefăcătorului meu, de la Mânăstirea Maglavit…