LOADING

Type to search

Crestinismul apostolic in Crimeea

Share

Ca să faci un pelerinaj în Crimeea anului 2009, ai de străbătut cale lungă, ocolind Moldova de peste Prut, pentru care tot românul din ţara-mamă are nevoie de viză. Plecând prin Suceava, străbaţi de aici peste 800 km până la Odessa, apoi încă 500 km până la Simferopol – capitala Crimeii, acolo unde aveam să ne închinăm Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeii, Noul Doctor fără de Arginţi…

 

Pitoresc şi duhovnicie

 

Lângă racla Sfântului Luca reacţionăm diferit: unii dintre noi simt o căldură plăcută în inimă, altora ni se răscolesc toate gândurile rele, semn de început de tămăduire – nu doar trupească, ci şi sufletească. Agitaţie, nervozitate – un atac neaşteptat şi brutal al forţelor nevăzute, ostile, similar episodului cu atacul ploşnitelor din celula de la Eniseisk asupra deţinutului Episcop Luca, în timpul exilului său în Siberia; ploşnite de care acesta avea să scape arzându-le cu lumânarea. “Arma” noastră în acest caz nu poate fi decât rugăciunea fierbinte… Avea să înceapă aici, la Sevastopol, unul dintre cele mai tulburătoare, dar şi turbulente (ca relaţii interumane) pelerinaje la care mi-a fost dat să particip şi care în final avea să ducaă la scuturarea din temelii a aşezarii noastre interioare (a unora dintre noi, cel puţin), semn că puţin cunoscuta Crimee ortodoxă este extrem de puternică şi de activă în plan duhovnicesc. Doar ajungând în sudul stâncos al peninsulei, cu munţi prăvăliţi în mare, cu peisaje impresionante prin măreţia lor (mal abrupt, natură salbatică, nelucrată de om, ci doar sfinţită prin biserici cocoţate pe vârf de stânci), aveam să înţelegem de ce acest pământ, aparent doar pitoresc, are forţă duhovnicească masivă.

Temeiuri apostolice

Actuala Crimee – antica Taurida –, peninsulă situată în nordul Mării Negre, punct strategic important, bogat furnizor de grâne şi sare, devine colonie grecească încă din sec. 5 î. Hr., când grecii înfiinţează aici puternica cetate-port Chersones (actualul Sevastopol, în est), iar în vest cetăţile Feodosia şi Bosforus. Deja din anul 15 d. Hr. zona sudică, stâncoasă a peninsulei devine colonie romană, margine de imperiu, facilitând astfel circulaţia primilor creştini spre aceste pământuri păgâne. Sf Ap. Andrei  a desfăşurat o amplă lucrare de încrestinare de-a lungul tărmurilor Mării Negre, pornind din sudul acesteia, din actualul teritoriu al Turciei, apoi mergând în părţile de răsărit ale mării, în Georgia de azi, acolo unde însoţitorul său, Sf Ap. Simon Cananeul, avea să fie martirizat şi înmormântat (în munţii Abhaziei). În nordul Mării Negre, în Pont (Dobrogea) şi în Chersones (Crimeea), Sf. Ap. Andrei a rămas timp îndelungat, binevestind şi învăţând cuvântul lui Hristos. Din Chersones, Sf. Ap. Andrei şi ucenicii săi au urcat, cu voia Domnului, pe râul Nipru şi au ajuns până la actualul Kiev, pe colina căruia avea să înfigă o cruce, proorocind ceea ce avea să se împlinească peste o mie de ani (sec. 11): în acel loc harul lui Dumnezeu va străluci cu putere, se vor înălţa multe biserici şi de acolo se va lumina tot pământul rusesc prin Sf. Botez. După spusele cronicarului Nestor, Sf. Ap. Andrei a mers mai către nord, spre Novgorod, de unde, plutind pe râul Volhov, a ajuns la lacul Ladoga, pe insula Valaam (lângă Cercul Polar), convertindu-i la creştinism pe vrăjitorii care locuiau acolo. Apoi, pe calea mării, avea să se îndrepte spre Grecia, în Patras – locul muceniciei sale…

Mânăstirea Inkerman

Dar noi ne aflăm acum în Crimeea, la Inkerman, în mânăstirea construită deasupra peşterii Sf. Ap. Andrei. Şi dacă nordul Rusiei avea să mai aştepte înca zece secole până la încreştinarea deplină a întregului popor, aici, în sudul Crimeii, constatăm, în doar o singură biserică-peşteră, că istoria creştinismului se va fi derulat fără nici o întrerupere, din secolul 1 până azi. În biserica rupestră din Mânăstirea Inkerman un paraclis este închinat Sf. Ap. Andrei şi reprezintă de fapt chiar peştera în care a locuit cu ucenicii săi; un al doilea paraclis (cel mai mare, în care se slujeşte) este închinat Sf. Clement, papă al Romei, ucenicul Sf. Ap. Petru, exilat de împăratul Traian la Chersones şi martirizat la anul 99; iar al treilea paraclis este închinat Sf. Martin, papă al Romei exilat în anul 655 şi care avea să mai trăiască aici doar 103 zile; următorul paraclis – ultimul – este de fapt fosta trapeză de pe vremea Sf. Clement. La momentul la care Sf. Clement a fost exilat în colonia grecească de la marginea de nord a Imperiului Roman, a aflat acolo mai mult de două mii de creştini care erau osandiţi să taie piatra în munţi. Sfântul arhiereu a fost bine primit de ei: muncind împreună cu aceştia, i-a mângâiat cu cuvântul şi, prin rugăciune, a săvârşit minunea izvorârii de apă din piatră seacă. A iesit vestea despre acea minune şi mult popor din împrejurimi a crezut în adevăratul Dumnezeu şi s-a botezat chiar în acel izvor. Se spune că atât de mult popor păgân a adus la credinţă Sf. Clement încât boteza în fiecare zi mai mult de cinci sute de suflete. Auzind însă împăratul Traian de această convertire masivă la creştinism, a poruncit ca Sf. Clement să fie omorât prin înecare. La rugăciunile a doi dintre ucenicii săi, Cornelie şi Fiv, Domnul a arătat în adâncul mării o biserică de marmură în care erau moaştele Sf. Clement, alături de ancora de care fusese legat, însă moaştele n-au ieşit la suprafaţă decât la rugăciunea Sfinţilor Chiril şi Metodie (sec. 9). Moaştele Sf. Clement au rămas în Crimeea până în sec. 10, când Sf. Cneaz Vladimir – după botezul său creştin, petrecut tot în Chersones – le-a dus la Kiev. Începand din 1993, părticele din ele au fost împărţite multor mânăstiri (sunt şi la Inkerman), iar capul Sf. Clement se află la Lavra Pecerska din Kiev, printre capetele izvorâtoare de mir. Despre acest mir se spune că o picătură sfinţeşte o mare.

Mânăstirea Sf. Gheorghe

Am întrebat-o pe ghida noastră din Crimeea despre continuitatea vieţii creştine de acolo. Nu doar că ne-a vorbit despre cei 7 sfinţi episcopi martiri din sec. 4, dar ne-a şi dus la Fiolent (o altă suburbie a Simferopolului), la Mânăstirea Sf. Gheorghe, în peştera închinată acestor 7 sfinţi episcopi martirizaţi în anii 304-305, între care se numără şi Sf. Mc. Efrem al Tomisului, exilat în Crimeea. Aceştia sunt pomeniţi şi în calendarul nostru, în data de 7 martie. În secolul 8 o corabie grecească a naufragiat în apropierea Chersonului, în timpul unei furtuni. Marinarii s-au rugat cu credinţă la Sf. Gheorghe, patronul lor, şi marea s-a liniştit, iar oamenii s-au putut salva pe stânca înaltă de care s-a zdrobit corabia. În vârful stancii au găsit o icoană a Sf. Gheorghe. Toţi marinarii s-au călugărit, întemeind pe ţărmul abrupt Mânăstirea Sf. Gheorghe, locaş care include o peşteră în care a stat şi Sf. Ap. Andrei. Până în sec. 18, la unirea Crimeii cu Rusia, mânăstirea a aparţinut direct Patriarhiei Constantinopolului. Interesant este că ţarul Nicolae II (martirizat în 1918) a sosit odată neanunţat la Mânăstirea Sf. Gheorghe din Simferopol, iar atunci, pentru prima oară, trei stareţi văzători cu duhul, zăvorâţi, au ieşit din izolare şi i s-au închinat. Însuşi egumenul mânăstirii i-a văzut atunci pentru prima oară pe cei trei nevoitori. Monahii ruşi susţin că în timpul vieţii sale 19 stareţi văzători cu duhul, din toată Rusia, i-ar fi prevestit ţarului Nicolae II sfârşitul mucenicesc.

A cui este Crimeea?

Panouri mari publicitare la margini de şosele. Unul atrage în mod deosebit atenţia: o doamnă politician, sobră, se întreabă: Crimeea – a ruşilor? Mai departe, acelaşi panou, acelaşi chip, dar altă întrebare: Crimeea – a ucrainienilor? La mică distanţă, din nou, aceeaşi doamnă politician, cu o altă variantă: Crimeea – a tătarilor? Chiar aşa: a cui este, de fapt, Crimeea? Nu exista un popor astfel denumit, nu există o limbă specifică. Statistica spune sec: la anul 2001 sunt 58% ruşi, 24% ucrainieni, 12% tătari; restul nu este semnificativ. În decursul istoriei sale zbuciumate, de margine de imperii, multe civilizaţii şi-au revendicat Crimeea: grecii, romanii, perşii, goţii, turcii, bulgarii, bizantinii, veneţienii şi genovezii, tătarii, ruşii… Şi chiar dacă diferitele straturi de cultură au creat un mixaj cultural exotic, Crimeea a rămas ortodoxă din secolul întâi până azi, revendicându-se, pe bună dreptate, ca leagăn al ortodoxiei ruse.

Previous Article