LOADING

Type to search

Pelerini in inima Bizantului (II)

Pelerini in inima Bizantului (II)

Share

Pelerinajul realizat în Asia Mică între 27 mai şi 4 iulie 2009, la iniţiativa şi cu participarea PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a avut un scop precis: acela de a afla care este starea vechilor locuri creştine din zona Asiei Mici, unde s-au scris file importante din Istoria Creştinismului. Sfinţii Capadocieni, în special Sf. Vasile cel Mare (330-379), sunt cinstiţi anul acesta în Biserica Ortodoxă Română din iniţiativa PF Daniel, “Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei”. Provincia istorică ascunde de mii de ani în peşterile sale, în bisericile rupestre şi în sutele de oraşe subterane istorii necunoscute, jerfe ale Sfinţilor şi Martirilor creştini. În a treia zi a pelerinajului nostru, am lăsat în urmă Constantinopolul şi am purces înspre Capadocia, spre Urgup, Goreme, Nevşehir (Nyssa), Mustafapasha, Kaymakli, importante centre ale grecilor ortodocşi până pe la începutul veacului 20. Cu tristeţe am ocolit Cezareea Capadociei – şi veţi afla de ce…

 

Sfinţi dragi inimilor noastre

În Capadocia, ţinut sfânt şi sfinţitor, atât de drag inimilor noastre, s-au nevoit şi au vegheat asupra Bisericii Dreptmăritoare Sf. Vasile cel Mare,  Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. Grigorie de Nyssa, fratele mai mic al Marelui Vasile. În Biserica Dreptmăritoare, Sf. Vasile a rămas drept “braţul care lucrează”, fiind considerat “tatăl Vasiliadelor” –  primele aşezăminte pentru alinarea suferinţelor. Sf. Grigorie Teologul e “gura cuvântătoare de Dumnezeu”, iar celălalt Grigorie e “capul care cugetă”.  Aceşti trei Sfinţi Capadocieni, “prieteni ai lui Hristos” din “veacul de aur” al Bisericii, au stabilit definitiv, la Sinodul II Ecumenic din 381, dogma Sfintei Treimi, “fundamentul vieţii spirituale creştine şi baza mântuirii noastre” (D. Stăniloae). Sfinţii Părinţi participanţi la Sinod au luat ca bază teologia Sfinţilor Capadocieni, confirmând divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos revelată Sinodului I Ecumenic (325, Niceea), statornicind că, în relaţiile dintre Persoanele Sfintei Treimi, nu numai Fiul este egal şi “de-o-fiinţă cu Tatăl”, cum susţineau ereticii pnevmatomahi, ci şi Duhul Sfânt este “de-o-fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul”. Şi tot la Sinodul II Ecumenic, unde Sf. Grigorie Teologul a participat în calitate de Patriarh de Constantinopol, sinodalii au adăugat ultimele cinci articole Simbolului de credinţă niceo-constantinopolitan. Cercetări mai noi arată că de pe pământul sfânt al Capadociei s-au ridicat aprox. 70 de sfinţi şi mucenici, însă numărul celor ce-au “împurpurat cu sângele” lor pământul acestei provincii se ridică la aprox. 200. Numai din familia Marelui Vasile s-au ridicat zece sfinţi!

Capadocia – “ţinutul cailor frumoşi”

 

Peste pământul Capadociei, situată în partea centrală a Podişului Anatoliei, în estul Asiei Mici, la 320 de km de Ankara (azi capitala politică a Turciei, oraş menţionat de Sf. Ap. Pavel drept Ancyra), au trecut pe rând vitregii naturale şi umane. Istoricii spun că cea mai veche civilizaţie din Capadocia a fost cea hitită, cu aprox. 3000 de ani în urmă, de la care astăzi Capadocia moşteneşte oraşele subterane. Denumirea de Capadocia sau Kapadokya – care înseamnă “ţinutul cailor frumoşi” – se datorează tocmai vechii civilizaţii hitite, care a pătruns în Podişul Anatoliei prin mileniul II înainte de Hristos, dăinuind aici între anii 1700 şi 1190 î. Hr.

200 de oraşe subterane

 

În pelerinajul nostru, cai nu am prea văzut în Capadocia, dar, ca o ironie a istoriei,  am întâlnit acolo mulţi localnici care folosesc şi astăzi ca animal de povară blândul asin…   Prin milenii, Capadocia – aşezată la răspântia unor mari drumuri comerciale – a stârnit interesul marilor imperii ale Chinei, Indiei, Egiptului, Romei. Interese mari au transformat adeseori Capadocia în teatru de război, iar localnicii au fost determinaţi să se adapteze, construindu-şi renumitele oraşe subterane, cu toate cele necesare: adăpost de dormit, bucătărie, altar de rugăciune şi altele. Turcia e înconjurată de patru mări, cu  mult râvnitele strâmtori Bosfor şi Dardanele, ceea ce i-a şi atras în Podişul Anatoliei pe hitiţi, apoi pe fenicieni, apoi pe perşi (între 585-332) – îndepărtaţi de împăratul Alexadru cel Mare, între 334 şi 332 î. Hr.  Din primul veac creştin şi până în 395, provincia Capadocia a fost inclusă în marele Imperiu Roman, cu capitala la Kayseri (Cezareea), oraşul împăratului Cezar, cel care l-a înfiinţat în anul 17 d. Hr. Aici au trăit mulţi creştini, iar perioada de linişte a fost din cel de-al 4-lea veac, când creştinismul a fost scos din catacombele romane de Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, cei “Întocmai cu Apostolii”, şi până în veacul al 7-lea, când au apărut arabii. Persecuţiile au continuat cu iconoclasmul şi cu multe alte evenimente ostile lui Hristos… Am ocolit Cezareea, capitala fostei Arhiepiscopii a Marelui Vasile, pentru că se spune că nu mai există acolo nici o biserică creştină…

Bisericile rupestre

 

Capadocia atrage de mii de ani prin formaţiunile muntoase din această parte a Podişului Anatoliei. Ajunşi în mijlocul munţilor de tuf calcaros, prin veacuri, călugării creştini au modelat pietrele, trasformându-le în Biserici. Astăzi, situl natural de la Goreme este un adevărat muzeu în aer liber, incluzînd peste un mileniu de istorie creştină. Ştim că Sf. Vasile cel Mare a fost cel care a înfiinţat primele aşezări monahale din lume prin aceste locuri şi el este autorul Regulilor mari şi Regulilor mici ale vieţii monahale. Am văzut unele dintre bisericile săpate în munte şi care prezintă un interes aparte pentru creştini (“El Mali”, Sf. Ecaterina, Sf. Barbara, Sf. Onufrie). La Goreme, am avut şansa să ne regăsim ca rugători în Hristos şi în Biserica Sfintei Fecioare Maria (Kiliclar Kuşluk), care se află în afara sitului, la o distanţă de 200 de metri. Acolo am zăbovit în rugăciune şi am mulţumit lui Dumnezeu că prin acele locuri frumuseţile Ortodoxiei n-au pierit. Ghizii şi materialele informative editate în Turcia spun că în acest sit arheologic s-ar fi nevoit Sf. Simeon Stâlpnicul, însă sunt voci care susţin că aceasta e doar o speculaţie de ordin comercial. În incinta sitului de la Goreme există multe biserici creştine importante pentru pictura bizantină de pe pereţii interiori, care datează din perioada iconoclastă (726-843). Altele sunt din veacurile 11 şi 13. Starea de agresiune asupra locurilor şi a rugătorilor de altădată din Goreme reiese din starea precară a picturilor bizantine, din ochii scoşi sau capetele şterse ale sfinţilor şi mucenicilor din icoane. Până la urmă, e bine că aceste biserici mai sunt, fiindcă pe fondul separării Bisericii de Apus de cea de Răsărit, la 1054, şi apoi al expansiunii turcilor seleucizi (după bătălia de la Mantzikert, din 1071), viaţa creştinilor din Capadocia s-a retras în adâncuri. O dată cu anul 1453, cu dominaţia turcilor otomani, creştinismul în aceste locuri a prins a se stinge, pentru ca după 1924, prin plecarea grecilor creştin-ortodocşi în ţara de baştină, să înceteze până astăzi…

Rugă după 80 de ani…

În seara zilei de 30 mai 2009, am avut şansa de a participa la vecernie la Biserica “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Mustafapasha (astăzi Sinassos). Atunci, rugăciunea a fost reluată după mai bine de 80 de ani, fiindcă după 1924, prin înţelegerea dintre statul turc şi cel grec, grecii ortodocşi au fost nevoiţi să plece în Grecia, iar turcii din Grecia să revină “acasă”. Ortodoxia din Asia Mică a fost şi este iarăşi răstignită… Locaşul din această localitate arată jalnic: fără pictură, cu pereţii fisuraţi şi zgârâiaţi, cu geamurile sparte, astfel că rugăciunea celor doi Patriarhi a fost săvârşită laolaltă cu păsările care-şi fac cuiburi în locaşul ortodox. În atmosfera aceasta, în prezenta Sanctităţii Sale Bartholomeu I şi a alţi trei ierarhi ai BOR – PS Casian Crăciun, PS Ciprian Câmpineanul şi PS Macarie Drăgoi –, rugăciunea a fost reluată după opt decenii de tăcere. Între cei prezenţi era şi primarul turc din Mustafapasha. PF Daniel a pus în valoare opera  Celor Trei  Capadocieni. “În Capadocia – a spus Părintele Patriarh – frumuseţile naturii şi ale culturii ne îndeamnă să căutăm mai mult frumuseţile netrecătoare, cereşti, ale iubirii de Dumnezeu şi ale comuniunii sfinţilor rugători şi nevoitori, oameni ai păcii şi ai faptelor bune…”  În acest loc de martiriu, PF Daniel “a înălţat inimile tuturor celor care duc aici crucea Bisericii, aşa cum Simon din Cirene a ridicat Crucea lui Hristos pe drumul Golgotei (Matei 27, 32)”, remarca SS Bartholomeu I.

Nădejde şi întristată bucurie

Ce a mai rămas, material vorbind, din Capadocia creştină? Pietrele care vorbesc şi bisericile-muzeu, care se încăpăţânează să lumineze prin veacuri. Pietre susţinute însă spiritual de marea zestre a scrierilor bizantine, prin opera Sfinţilor Capadocieni, devenită normativă pentru întreaga Biserică Creştină: Marele Vasile, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa. Inimile s-au înălţat de întristată bucurie. Pe mai departe e nevoie de un efort comun, pentru ca demersurile începute de PF Daniel – de a repune în valoare frumuseţile netrecătoare ale Ortodoxiei din Capadocia şi Asia Mică – să devină vizibile. Pentru ca Lumina să nu mai stea sub obroc. Fără istoria creştină a Capadociei, creştinul ortodox de pretutindeni este mai sărac. Ne‑am convins de aceasta şi la Biserica din Nevşehir a Sf. Grigorie de Nyssa, transformată în închisoare şi deschisă pelerinului român chiar în acea zi! Prin ce momente au trecut pelerinii, dar şi ghidul turc în Biserica Sf. Grigorie de Nyssa, veţi afla în episodul următor…