LOADING

Type to search

Theodor din Kapsala

Theodor din Kapsala

Share

Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie sa-L pictăm. (Sf. Grigorie de Nyssa)

 

Se spune că athoniţii sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup. Aceasta şi pentru că „în cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul”, pe când „în cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul” (cum spunea dumnezeiescul Hrisostom). Iar ei ne îmbogăţesc cu cele înalte trăindu-şi viaţa mai mult în cele viitoare decât luând asupră-le grijile acestui veac.
Asta face şi fratele Theo­dor, în tăcerea Kapsalei, nevoindu-se acum la chilia Sfântului Gheorghe. A vie­ţuit însă şi la slavii Russi­konului, şi la românii laccu­schitioţi vreme de 9 ani. Asta în Grădina Maicii Domnului, pentru că mai înainte, timp de 10 ani, a trăit în lumea New ­Yorkului, lucrând pentru Fine Arts Express ltd., o companie ce se ocupa cu negoţul de artă. A străbătut aşadar de-a lungul şi de-a latul America de Nord, conducând truck-ul plin de opere de artă şi încercând să dea un sens vieţii lui. Terminase Belle-Arte la Bucureşti, urbea lui natală, când a emigrat în SUA, atins de mirajul de peste Ocean. Dar, pe când se întorcea odată la New York, şi-a dat seama că efectiv goneşte nebuneşte pe „calea cea largă” (la propriu, cu şase benzi pe sens) spre fiica Babilonului şi a hotărât să-şi salveze sufletul din sclavia libertăţii americane. Aşa că n-a luat drumul spre casă, ci direct spre Athos a zburat. Ba, paradoxal, a trecut de la americani la ruşii Pantelimonului!
„Vedeam doar ceea ce aveau americanii pe atunci, nu şi ceea ce le lipsea! Semănam pe mare şi aşteptam să secer, însă eu trebuia să ştiu pentru ce trăiesc, nu doar să vieţuiesc aşa, pur şi simplu. Acolo mi-am dat seama că nu e bogat cel care are multe, ci mai degrabă acela care n-are nevoie de multe. Aşa că am lăsat cele ale lumii în Lumea Nouă şi am venit pentru cele ale vieţii în Sfântul Munte”.
Nefiind sărac de speranţă şi iubind viaţa cea netrecătoare mai mult decât pe cea pieritoare, Theodor este un monah îndelungrăbdător şi de aceea mereu senin la faţă şi gând. Fizic e ­înalt, însă el consideră că doar trupul ofilit face sufletul să înflorească şi de aceea nu pune preţ prea mare pe statura sa, ci mai degrabă pe nevoinţele lui. Prin acestea se sileşte astfel să-şi facă sufletul la fel precum l-a primit: nepătat şi nerănit, ca în felul acesta să devină prieten al Domnului.
Abia după ce m-am despărţit de el, mi-am dat seama că de fapt Theodor n-a făcut decât să-şi adune comori în cer, pentru că a ţinut seamă de acel „singur lucru” care îi mai lipsea bogatului: vinde tot ce ai…