LOADING

Type to search

Sinaxarul lunii ianuarie: patru sfinţi egipteni

Share

În multe şi uimitoare feluri proslăveşte Domnul pe aleşii săi! În calen­darul primei luni a anului civil, între 15 şi 19 ianuarie, sărbătorim în succesiune patru mari sfinţi egipteni: părinţii pustiei, primii eremiţi ai lumii – Sf. Pavel Tebeul, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Macarie Egipteanul –, dar şi pe Sf. Ierarh Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei. Toţi aceştia nu doar că s-au cunoscut (faţă către faţă, sau în duh), dar însăşi succesiunea zilelor lor de pomenire spune cursiv, cronologic, povestea vieţii lor…

Întâlnire în inima pustiei

Spre sfârşitul vieţii sale, Sf. Antonie cel Mare, cel care „făcuse din pustie cetate” (atât de mulţi ucenici veniseră să locuiască lângă avva lor), s-a rugat la Domnul timp de 5 ani să-i arate dacă există un rugător mai sporit şi mai desăvârşit decât el. Şi într-o zi a auzit un glas îngeresc zicându‑i: „Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai sporit şi mai desăvârşit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustiul cel mai dinăuntru. Deci scoală-te degrabă şi te sârguieşte a merge la dânsul, mai înainte de a se duce la Domnul!”. Auzind acestea, bătrânul Antonie a plecat îndată la drum, în arşita zilei. După două zile de mers în pustiu neumblat şi o noapte de rugăciune pentru a fi călăuzit de Domnul, a ajuns la peştera în care locuia Sf. Pavel. În bucuria întâlnirii, părintele Antonie a zis: „Bucură-te, Pavele, vasul alegerii şi stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei!”. Iar cuviosul Pavel, cel acoperit cu frunze de finic, i-a răspuns: „Bine ai venit, soare care luminezi toată lumea, povăţuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetate şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însa! De ce te-ai ostenit atâta pentru un om păcătos şi nevrednic? Iată, vezi un bătrân învechit de zile şi cu cărunteţile acoperite; vezi un om care îndată va fi praf şi cenuşă, dar de vreme ce dragostea toate poate să le facă, spune-mi, te rog, cum se află neamul omenesc acum? Se mai află cei ce se ţin de rătăcirea idolilor şi mai sunt prigoniri asupra creştinilor?”. Iar Antonie a zis: „Cu rugăciunile tale lumea se ţine; prigoanele contra creştinilor au încetat şi Biserica laudă pe adevăratul Dumnezeu. Dar de vreme ce ai pomenit de prigoane, mă rog ţie, pentru Domnul, să nu ascunzi de mine cele despre tine şi toate să-mi spui: pentru care pricină ai ieşit din lume şi ai venit în această adâncă pustie?”. Astfel, Sf. Antonie a aflat că Sf. Pavel era originar din Tebaida, provenea dintr-o familie foarte bogată, dar, la moartea părinţilor săi, cumnatul său, vrând să-i ia moştenirea, a hotărât să-l piardă, făcând cunoscut conducătorului păgân faptul că Pavel este creştin, pentru a fi chinuit şi omorât, căci era pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian (249-259), mari prigonitori ai creştinilor. Pavel a lăsat toată averea şi a fugit în adâncul pustiei, unde, povăţuit de Domnul, a găsit o peşteră, un izvor şi un finic cu fructele căruia se hrănea. În acel loc a vieţuit aproape un veac, timp în care în fiecare zi Domnul îi trimitea un corb cu o jumătate de pâine, ca hrană. Venind vremea mesei, corbul a apărut, însă acum, pentru prima dată, a adus o pâine întreagă, Domnul binecuvântând astfel întâlnirea celor doi eremiţi. Au stat apoi de vorbă toată noaptea, iar dimineaţa Sf. Pavel i-a spus vizitatorului că vremea trecerii sale la Domnul a sosit, rugându-l să meargă înapoi la mânăstirea sa şi să-i aducă mantia pe care Atanasie episcopul i-a lăsat-o, pentru a înveli trupul său. În fapt, de aceea a şi fost trimis Sf. Antonie de Domnul, pentru a ni-l descoperi pe Sf. Pavel şi a-l îngropa creştineşte. Sf. Antonie a plecat în grabă spre mânăstirea sa, mergând înapoi cale de două zile, a luat mantia fără să-şi acorde răgaz de odihnă, de masă sau de povestit cu ucenicii săi, şi a plecat imediat să îndeplinească porunca, vrând să il mai prindă în viaţă pe Sf. Pavel. Dar a doua zi de mers, la ceasul al treilea, a văzut în văzduh duhul cuviosului urcând la cer. Când a ajuns la peşteră, Sf. Pavel era în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer, în rugăciune – aşa murise. Cu multă plângere, sărutând sfântul trup, l-a învelit în mantia de la Sf. Atanasie, i-a făcut slujbă creştinească de îngropare, dar s-a gândit cum anume să-i sape groapa, neavând nici o unealtă. Atunci au venit răcnind, din pustia cea mai dinăuntru, doi lei care au săpat groapa sfântului. După îngropare, Sf. Antonie s-a reîntors în mânăstirea sa, luând de la Sf. Pavel haina cea împletită cu frunze de finic, pe care o cinstea îmbrăcând-o numai de două ori pe an: la praznicul Sfintelor Paşti şi în ziua Cincizecimii.

Dar din dar

15 ianuarie – Sf. Pavel Tebeul (228-343). Sf. Pavel a fost, aşadar, întâiul vieţuitor al pustiei (primul pustnic / eremit / anahoret), cel care, din cei 115 ani ai săi, a petrecut 91 în deplină linişte şi în înlăturarea tuturor poftelor, în peştera sa din adâncul deşertului egiptean.

17 ianuarie – Sf. Antonie cel Mare (251- 356). Sf. Antonie este socotit a fi începătorul vieţii călugăreşti, întemeietorul monahismului, împreună cu Sf. Pahomie cel Mare. Pe când avea 20 de ani, a intrat într-o duminică în biserică şi, ascultând pericopa evanghelică „De voieşti să fii desăvârşit, du-te de vinde averile tale şi le dă săracilor, şi vei avea comoară în cer, şi vino şi urmează Mie” (Matei 19.21), a primit-o ca şi cum i-ar fi fost adresată direct şi, după moartea părinţilor săi, îşi încredinţează sora unei comunităţi de fecioare şi se retrage la marginea satului, într-o colibă, în singurătate şi rugăciune. La vârsta de 35 de ani se stabileşte la marginea deşertului, unde locuieşte ascetic timp de 20 de ani, împotrivindu-se de multe ori atacurilor directe ale diavolilor. Devenind părintele spiritual al multor călugări din deşertul egiptean, la 61 de ani se aşază în „muntele cel dinăuntru”, unde trăieşte până la vârsta de 104 de ani. Şi-a părăsit acest loc de vieţuire doar pentru a-şi vizita ucenicii şi pentru a face o călătorie în Alexandria, spre a-l susţine pe Sf. Atanasie, persecutat de arieni. Înainte de a trece la Domnul, a poruncit ucenicilor săi să nu spună nimănui unde îi este mormântul, iar haina sa să fie trimisă ucenicului său Atanasie cel Mare, iar cojocul – episcopului Serapion. La moartea sa, prietenul şi biograful său, Sf. Atanasie cel Mare, spune că mii de oameni se adunaseră în jurul avvei Antonie cel Mare, în adâncul deşertului, pentru a primi învăţătură.

Deşi în lumea creştină se consideră că Sf. Antonie este primul pustnic al lumii, în Egipt se spune că Sf. Antonie şi Sf. Pavel Tebeul reprezintă două faţete ale aceleiaşi medalii, una foarte cunoscută, cealaltă îndeobşte ascunsă, dar la fel de preţioasă. Icoana reprezentând întâlnirea celor doi mari pustnici ai lumii este răspândită în întreg Egiptul şi este uşor de recunoscut, datorită corbului care aduce pâinea întreagă. Sf. Pavel Tebeul este reprezentat întotdeauna cu mâinile ridicate în rugăciune şi având la picioare cei doi lei care i-au săpat mormântul.

Astăzi, între Mânăstirea Sfântului Antonie cel Mare şi Mânăstirea Sfântului Pavel este o distanţă de doar jumătate de oră de parcurs cu maşina, însă în secolul 4 bătrânul Antonie a străbătut-o în două zile, pe jos.

În Mânăstirea Sf. Pavel Tebeul (construită în sec. 5 deasupra peşterii în care a trăit) regăsim şi astăzi cele trei elemente care au făcut posibilă viaţa în adâncul pustiului. Peştera – situată la 3 m sub pământ, este astăzi transformată în bisericuţă şi adăposteşte moaştele sfântului de acum 16 secole. Izvorul, cu debit constant de 4 mc/zi, are acum are 3 mici bazine, primul cu apă de băut şi de gătit, al doilea pentru spălat, al treilea pentru irigat. Finicul – acum o întreagă grădină, în care există însă, în mod surprinzător, şi un palmier cu două braţe laterale, care par să urce în rugăciune spre cer, ca oarecând braţele sfântului! În biserica principală, închinată Arhanghelului Mihail, se află părticele din moaştele lui Atanasie cel Mare (cu a cărui mantie a fost înmormântat Sf. Pavel) şi ale apostolului şi evanghelistului Marcu, încreştinătorul Egiptului şi al nordului Africii.

În Mânăstirea Sf. Antonie – prima mânăstire a lumii, ridicată imediat după moartea sfântului în „muntele cel dinăuntru”, la Kolzum, nu departe de Marea Roşie – toţi cei 120 de călugări poartă numele de „Antonie” în cinstea marelui lor protector, alături de un al doilea nume. În prima biserică a lumii creştine – Biserica Sf. Antonie – sub altar se află sfintele sale moaşte, dar se respectă dorinţa sfântului de a nu fi dezhumate. Izvorul are un debit absolut constant şi foarte puternic de apă, deşi în mijlocul deşertului, indiferent de cât de secetoasă ar fi perioada anului. Peştera în care a trăit ca eremit se află la 2 km distanţă de mânăstire, dar este greu accesibilă, din pricina numărului foarte mare de scări care trebuie urcate.

18 ianuarie – Sf. Atanasie cel Mare (298‑373). Sf. Atanasie a fost patriarh al Alexandriei între anii 326-373, timp de 46 de ani, din care 16 în exil, din pricina persecuţiilor arienilor. Teolog de mare anvergură, în ciuda vieţii sale extrem de zbuciumate, Sf. Atanasie a lăsat o operă teologică deosebit de bogată, izbutind să pună pe temelii solide credinţa ortodoxă. La numai un an de la moartea duhovnicului şi prietenului său, Antonie cel Mare, scrie biografia acestuia. „Punând biografia lui Antonie alături de cea a unor împăraţi şi conducători vestiţi, Atanasie transmitea un mesaj limpede: acela că spiritualitatea părinţilor pustiei era profund inovatoare. Schim­barea adu­­să de ei era neobservată, ne­consemnată de cărţile de istorie, dar era o schimbare ce s-a dovedit revoluţionară, înscrisă tăcut în inimile oamenilor. Era un protest împotriva automulţumirii lumii creştine. Atanasie îşi înştiinţa cititorii că pustia pune la încercare capacitatea acestor stareţi de a trăi şi chiar de a muri pentru Dumnezeu. Pustia a fost aceea care a mai păstrat viu duhul arzător al muceniciei” (Pr. John Chryssavgis, În inima Pustiei).

19 ianuarie – Sf. Macarie cel Mare (295-392). Ucenic al lui Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul este unul dintre întemeietorii monahismului, mânăstirea sa din zona Wadi Natrun / Nitria adăpostind şi astăzi moaştele sale. Sf. Macarie este cel de la care avem primele 4 rugăciuni de dimineaţă, de 16 secole încoace sfinţi şi oameni obişnuiţi începându-şi fiecare nouă zi dăruită de Domnul cu cuvintele dumnezeiescului nevoitor.