LOADING

Type to search

Pelerin pe Athon, de Schimbarea la Faţă

Pelerin pe Athon, de Schimbarea la Faţă

Share

Schimbarea la Faţă a Domnului este hramul Sfântului Munte Athos. O sărbătoare cum nu se poate mai potrivită peisajului athonit, întrucât verticalitatea muntelui ne duce cu gândul (şi inima) la Tabor, locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, de acum 2000 de ani…

 

Am păşit anul acesta din nou pe pământul sfânt al Muntelui Athos şi am avut aceeaşi bucurie ca acum 15 ani, când am călătorit pentru prima dată acolo cu părintele (pe atunci) Varsanufie. Îmi aduc aminte că atunci am fost atât de impresionaţi de hramul Sfântului Schit Lacu, serbat cu o priveghere de toată noaptea în ajunul Sfântului Dimitrie, încât nu am mai dorit sa plecăm să “vizităm“ nici o altă mânăstire. Ne-a fost suficient să intrăm în viaţa liturgică a schitului şi aşa am petrecut vreo trei zile. Noroc că părintele stareţ Ştefan ne-a trimis, după încheierea celor trei zile, să mergem şi pe la alte mânăstiri… altfel am fi rămas o săptămână încheiată acolo şi nu am mai fi văzut nici o altă comunitate de monahi ­athonită.

Anul acesta am plecat imediat după Adormirea Maicii Domnului, chiar în ziua serbării Sfinţilor Mucenici Brâncoveni, spre binecuvântata ei Grădină. Maşina ne-a cărat toată noaptea, iar dimineaţa am ajuns la Uranopolis – poarta către cer, locul de îmbarcare către mânăstirile athonite – chiar după plecarea vaporului, astfel că am aşteptat următorul vas şi am avut timp suficient să ne ridicăm vizele de şedere – intram doar într-o altă ţară: Republica Monahală Athonită. O ţară unde ne-am întors în timp la calendarul pe stil vechi, astfel că urma să sărbătorim Schimbarea la Faţă după Adormirea Maicii Domnului (pe stil nou)! Era 17 august pe stil nou şi urma să sărbătorim peste două zile ziua de 6  august, pe stil vechi…

De la Uranopolis am intrat în Împărăţia monahilor, care anul acesta a fost grav încercată de un incendiu. În nordul peninsulei a izbucnit un foc devastator. A ars o treime din teritoriul Athosului, care este complet împădurit, şi urma să-l distrugă pe tot. Urma… dar Dumnezeu a hotărât altfel.

Câteva zile autospecialele s-au luptat cu flăcările şi chiar buldozerele au trasat brazde adânci prin mijlocul pădurii de pin pentru a izola focul. Terifiant însă! Focul a aprins şi florile pinilor, care purtate de vântul din nord, care bate constant toată vara în Grecia, le-a trecut arzând brazda făcută de budozere. Iar pădurea a continuat să ardă, ameninţând prima mânăstire aflată în calea lui: Hilandarul. O cetate a credinţei ortodoxe de limbă sârbă în Sfântul Munte Athos. O primă jertfă monahală… dar Dumnezeu nu a dormit! Şi a fost alături de călugării athoniţi din Mânăstirea Hilandar, care au făcut o procesiune pentru stingerea focului. Şi nu a trecut mult şi nori negri de ploaie s-au strâns deasupra flăcărilor. Într-un timp de august în care nu există ploaie în Athos, iar prognoza era de vreme senină pentru alte câteva zile… Iar apoi, din câte ne-au povestit părinţii români de la Sfântul Schit Lacu, s-a pornit o ploaie torenţială… exact deasupra focului. Pe care l-a stins ca pe un foc de beţe de chibrituri! Şi deşi în general la Schitul Lacu plouă mai mult decât la Mânăstirea Hilandar, de data aceasta la schit nu a plouat aproape deloc… Pentru că Dumnezeu a revărsat apele exact acolo unde a fost nevoie şi unde l-a îndemnat rugăciunea părinţilor athoniţi. O minune a zilelor noastre!

Am privit cu smerenie întinsele păduri calcinate de para focului şi am coborât de pe vapor în portul Dafni, de unde după puţin timp am luat un altul, care ne-a dus la Mânăstirea Sfântul Pavel Athonitul. Părinţii români de acolo s-au îngrijt cu mare drag de noi, servindu-ne cu nelipsitul pahar de ouzo şi bucăţele de rahat care să ne alunge oboseala acumulată pe drum.

După o noapte scurtă petrecută acolo, am plecat la ora 5 dimineaţa către Athon, vârful Athosului, care se înalţă la mai mult de 2000 de metri deasupra mării. Un drum lung, marcat de întâlniri cu pustnici şi de pelerini. Pentru că anul acesta au fost mai mult de 500 de pelerini care am urcat pe Athon, dintre care cei mai mulţi am fost români. Am cucerit astfel Athosul… pentru o zi!

Când s-au ivit zorile, am ajuns la Schitul Sfânta Ana, iar de acolo am continuat drumul spre Panaghia, biserica închinată Maicii Domnului, un loc binecuvântat, unde călugării de la Marea Lavră (de care ţine) ne-au aşteptat cu merinde pentru drum. Atât la urcare, cât şi a doua zi, la coborâre… Dumnezeu să-i răsplătească.

La Panaghia am ajuns după un drum de şapte ore, iar acolo ne-am odihnit în bătaia razelor de soare. La ora 17:00 a început procesiunea cu icoana Schimbării la Faţă de la Biserica Panaghia spre vârful Athosului. Şi astfel am ajuns pe vârf, obosiţi, dar fericiţi, iar acolo am petrecut toată noaptea. A fost o inspiraţie că am fost bine echipaţi cu saci de dormit, altfel nu ne-am fi putut odihni deloc. Iar participarea la Sfânta Liturghie şi la Sfânta Împărtăşanie a fost o adevărătă binecuvântare! Dumnezeiască şi athonicească!

Pentru că am fost bine echipaţi împotriva frigului (au fost 4 grade în timpul nopţii), am plecat printre ultimii de pe Athon şi ne-am bucurat de razele soarelui care ne-a descoperit măreţiile văilor athonite. Locul unde sălăşluiesc nevăzut sihaştrii ce ţin lumea prin rugăciunile lor.

Coborârea a fost mai rapidă, iar la prânz am ajuns înapoi la Mânăstirea Sfântul Pavel, de unde cu o maşină am ajuns la Sfântul Schit Lacu, unul dintre locurile româneşti de la Sfântul Munte. Şi unde părintele Ştefan, primitor ca întotdeuna, ne-a întâmpinat cu câte o binecuvântare…