LOADING

Type to search

SIHĂSTRIA ÎNVIERII: file de pateric românesc

SIHĂSTRIA ÎNVIERII: file de pateric românesc

Share

Sâmbătă 8 septembrie 2012, de „Naşterea Maicii Domnului”, am ajuns hramul Mânăstirii Sihăstria, dar seara târziu, pe întuneric, rugându-ne să nu fi rătăcit drumul prin pădurea necunoscută… Dincolo de zidul înalt, lumină şi multă lume – e priveghere pentru a doua sărbătoare succesivă a mânăstirii, hramul Paraclisului „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”. Până să ne dumirim unde ne cazăm, Nicoleta, prietena mea, care vine aici de vreo şapte ani şi care acum ne aştepta, ne duce direct… la cimitir!

 

 

Spre „mormintele calde” ale Sihăstriei

O alee nu foarte lungă, în pantă ascendentă, care porneşte din apropierea bisericii centrale a mânăstirii (închinate Sfintei Teodora de la Sihla), ne conduce către locul de odihnă al Părintelui Cleopa – căci atât ştiam eu despre locul către care mă îndreptam… În vârful pantei, spre dreapta, ceea ce vezi îţi umple dintr-o dată sufletul de mirare şi bucurie: cimitirul este luminat ca în noaptea Învierii, candele mari sunt aprinse la toate crucile, iar brazii care străjuiesc mormintele, înconjurându-le, par să facă aievea legătura între sfinţi şi cer! Căci bucuria pe care ţi-o aduce în suflet acest loc minunat nu poate avea altă cauză decât aceea a prezenţei sfinţilor părinţi, aici, alături de tine!

A doua zi, duminică, după hram, mergem să vedem locul acesta uimitor şi pe lumina zilei, iar mai târziu revenim însoţiţi de către un părinte vieţuitor al mănăstirii. Din amintiri, cu delicateţe şi dragoste, se reconstituie încet-încet file de pateric românesc. Oprindu‑se din loc în loc, părintele povesteşte…

Aleasă întâmpinare

Aici în dreapta odihneşte Părintele IOANICHIE BĂLAN (†2007), ale cărui scrieri duhovniceşti şi mărturii editate ne sunt de un atât de mare folos… Spre sfârşitul vieţii, a suferit de boala Alzheimer, dar avea momente când spunea două-trei cuvinte şi avea duh proorocesc! Părintele care ne însoţeşte povesteşte că, la un moment dat, a avut ispite în mânăstire şi, fără să îl întrebe nimic pe Părintele Ioanichie, acesta i-a dat, în Sfântul Altar, răspunsul de care avea nevoie: un răspuns de la Dumnezeu!

Mai în spate, Părintele ONUFRIE FRUNZĂ (†2001). Părintrele a fost pustnic, deşi nu toată viaţa… Când s-a început Schitul Poiana lui Ioan, sus în munte, s-a retras mai la vale, la stupină; stătea într-un loc între schit şi mânăstire; acolo a şi trecut la Domnul. Părintele avea lupte de la vrăjmaşul: îi cântau coruri ca de îngeri, dar erau diavolii care îi cântau! Nu ţinea ascunse ispitele acestea, căci ştia de unde îi vin! Chiar îl întâlneam prin mânăstire, pe la slujbe, şi spunea: Auzi cântând ceva? – N-aud, părinte! – I-auzi cum îmi cântă! Şi cântă aşa de frumos!.. Dar erau ispite de la vrăjmaşul, să se înalţe că îi cântă lui îngerii din cer, să se mărească pe sine! Dar viaţa sa a fost un adânc de smerenie, iar blândeţea şi bunătatea lui – fără margini! Avea un cuibar de păsăre chiar deasupra uşii de la stupină şi un părinte l-a văzut odată cum stătea, iar scorţarul, o pasăre mică, frumoasă şi foarte iute, i s-a urcat pe umăr şi îi trăgea fire din păr şi din barbă, ca să-şi construiască cuibul!

Aici odihneşte maica MARIA, cea care a avut grijă de Părintele Paisie, împreună cu Părintele Gherasim…

Aici, la crucea aceasta micuţă de lemn, este Părintele MARCU (†1999). Parintele stătea tot la stupina mânăstirii, pustnic şi el. Era foarte mic şi foarte gârbov; după câţiva ani de mânăstire, a primit ascultare la stupină şi odată s-a urcat într-un copac, după un roi de albine, şi a căzut de acolo… şi aşa, uşor-uşor, în ani, s-a gârbovit… A făcut multă puşcărie pentru convingerile sale, a stat mulţi ani în temniţele comuniste, că în civilie a fost legionar, abia după puşcărie s-a călugărit. În puşcărie îl numeau Fachirul, pentru că era foarte rezistent la chinuri şi la bătăi. Se rugau colegii lui de el să ţipe, să zică ceva, ca să nu-l mai bată, le era frică să nu îl omoare în bătăi… Dar părintele intra poate într-o rugăciune şi nu simţea durerea, ieşea bucuros din chinurile acelea, iar bătăuşii lui ieşeau ei obosiţi…

Dincolo de crucea cea mare

Ne continuăm drumul şi ajungem în spatele crucii celei mari – troiţa mutată în mijlocul cimitirului la dorinţa Mitropolitului Antonie Plămădeală, după una dintre vizitele sale la Sihăstria…

Pictorul IRINEU PROT­CENCO (‡1953), ucrainianul refugiat în Moldova şi devenit pictorul Mânăstirii Sihăstria (Tânguirea Maicii Domnului a lui este una dintre cele mai cunoscute icoane ale Maicii Domnului din România), a adormit cu pace în Domnul la câteva zile după ce s-a călugărit…

Părintele AMBROZIE DOGARU (†1996), eclesiarhul mânăstirii timp de vreo 10 ani, cel care a murit în ascultare, în Sâmbăta Paştelui din 1996, în veşmântărie… În ziua aceea a mers la biserică şi a dus veşmintele, iar după Liturghie le-a dus înapoi în veşmântărie, i s-a facut rău, s-a aşezat pe un scaun… Părintele stareţ era acolo, cu sfinţia sa de faţă a trecut la Domnul Părintele Ambrozie… Suferea cu inima, era şi duhovnicul mânăstirii şi al multor mireni, un preot sporit duhovniceşte!…

Aici, în spate, sunt doi stareţi ai Sihăstriei: CALIOPE APETREI (†1978), un nepot al lui Ion Creangă, şi IOIL GHEORGHIU (†1986).

În spatele stareţilor sunt crucile de lemn ale celor doi fraţi ai Părintelui Cleopa: VASILE (†1931) şi GHERASIM (†1933). Amândoi aveau viaţă de înaltă duhovnicie, dar nevoinţe diferite. Vasile s-a învrednicit să o vadă pe Maica Domnului când a ieşit din biserică şi le-a zis părinţilor: Închinaţi-vă, uitaţi-o pe Maica Domnului cum stă deasupra noastră, ne binecuvântează şi ne acoperă! Dar numai el o vedea! Maica Domnului i-a promis că după 3 zile va veni şi îl va lua. Când i-a spus stareţului, acesta a fost reţinut, gândind că poate fi o ispită, şi a zis că dacă după 3 zile Vasile va trece la Domnul, înseamnă că aşa a fost! Iar după exact 3 zile, la aceeaşi oră, Vasile a răposat!… Celălalt, Gherasim, se nevoia noaptea dormind în sicriu…

La mormântul Părintelui Cleopa

De la fraţii săi, ne întoarcem la crucea centrală, de marmură albă, a Părintelui CLEOPA (†1998). Cer detalii despre trecerea sa la Domnul…

Considerat a fi cel mai mare duhovnic român al secolului 20, Părintele Cleopa a fost foarte tainic, ascuns chiar, la acest moment al trecerii sale… Înainte cu două zile, Părintele a fost într-o răpire, era şi nu era prezent, stătea pe un scaun în chilie, a stat aşa preţ de câteva ore… Atunci, de sărbatoarea SfântuluiApostolAndrei, erau în mânăstire doi fraţi ce urmau să se călugărească. Unul a venit mai repede, în timpul zilei, să ia blagoslovenie de la marele duhovnic, cel de-al doilea a venit pe seară şi l-a găsit în chilie, pe scaun, în starea de care am povestit… Ucenicul a văzut că la amiază Părintele Cleopa nu a mâncat nimic şi nici seara. În schimb, la miezul nopţii, părintele s-a sculat, a cerut ceva de mâncare şi a zis: Cine a mai văzut călugăr să mănînce la miezul nopţii! (s-a autodefăimat), dar ucenicul ştia că nu mâncase nimic toată ziua… După aceasta Părintele Cleopa nu a spus la nimeni nimica, a ieşit şi afară, în cerdacul chiliei, a binecuvântat oameni, au fost chiar şi mai mulţi părinţi care au cerut binecuvântare… Nu a stat bolnav la pat, a fost foarte tainic. Atunci când a cerut de mâncare, la miezul nopţii, l-a pus pe ucenic să citească Rugăciunile de Dimineaţă, deşi nu era dimineaţă… Pe urmă părintele s-a pus pe pat. Când a intrat în agonia morţii, ucenicul a venit la căpătâiul său, a intrat chiar în panică, dar părintele nu s-a clintit de la drumul lui, s-a dus lin – Mânca‑v-ar Raiul!

Duhovnicul de alături…

Părintele PAISIE OLARU, ieroschimonah (†1990), are mormântul alături de cel al Părintelui Cleopa, al cărui duhovnic a fost. De alt­fel, cei doi părinţi au facut o făgăduinţă, ca oriunde ar fi, cel care trece al doilea la Domnul să fie inmormântat la căpătâiul celui dintâi. Părintele Paisie şi Părintele Cleopa erau amândoi într-o comuniune, într-un duh, cum rar se întâmplă, conlucrau în toate! De exemplu, dacă cineva venea cu o problemă la Părintele Cleopa, după ce îl asculta şi îi dădea sfat, îi spunea: Mergi şi vezi ce spune şi Părintele Paisie! Şi Părintele Paisie făcea asemenea. Amândoi conlucrau în viaţa omului, să îl ajute! La Revoluţie, când a fost tulburare în ţară, şi a fost şi în Biserică, au venit la Părintele Cleopa să îl pună Patriarh. Părintele Cleopa s-a smerit şi a zis: „În cele din urmă, ce a spune duhovnicul meu, aceea am să fac”. Iar Părintele Paisie a dat aşa un răspuns şi un sfat: „Dacă vei merge la Bucureşti, vei fi Cleopa; dar dacă vei rămâne aici, vei fi Avva Cleopa!”. În afară de aceasta, Părintele Cleopa a zis: „Este patriarh, trebuie să facem ascultare la el!”, chiar dacă Patriarhul Teoctist se retrăsese la Mânăstirea Sinaia, pentru o vreme….

… şi atâţia alţii

Undeva, în stânga, am găsit – mai greu – şi crucea Părintelui PAISIE NICHITENCU (†1970). Bătrânul a avut darul lacrimilor şi din acest motiv purta totdeauna un prosop în sân, să îşi şteargă lacrimile care îi curgeau mereu pe obraz… Părintele Ioanichie Bălan a spus despre acest părinte că a fost considerat cel mai mare lucrător al Rugăciunii Inimii din a doua jumătate a secolului 20.

Părintele DIONISIE ALEXA (†2001) era aproape orb către sfârşitul vieţii şi nu mai putea să citească… Îi plăcea să vină în cimitir şi cum găsea pe cineva aici, îl acosta şi îl punea să îi citească Psaltirea Maicii Domnului sau Plânsurile Sfântului Efrem Sirul. Asculta şi-i curgeau lacrimile…

Părintele DAMIAN PETRINCA (†2003) a fost un monah foarte ascultător, oriunde a fost trimis să facă ascultare, s-a dus: la lucrări administrative, la pădure, la coasă… niciodată nu zicea nu. Dar era lepădat de cele materiale, nu se spăla, nici în chilie nu-şi oprea nimic pentru sine şi nu-şi ordona lucrurile. Dar, deşi era murdar pe dinafară, sau neîngrijit, nu era respingător, te duceai cu tot dragul la el, vedeai la el duhul părinţilor din vechime!

Ce poate moartea împotriva unor oameni atât de vii? La Sihăstria totul e viaţă şi înviere.