LOADING

Type to search

De ce voi vota DA la Referendum

De ce voi vota DA la Referendum

Share
vot da referendum

Pentru că ştiu că în Occident a existat următorul parcurs – depenalizarea minorităţilor sexuale, parteneriate pentru cuplurile de același sex, căsătorii şi adopţii de copii, iar la final penalizarea tuturor celor care cred/spun deschis orice altceva. Împotriva acestei terori de care nu vorbește nimeni vreau să ridic un gard, fie el cât de mic.

Pentru că nu vreau ca vreun cetățean al țării mele să ajungă să fie dat afară din facultate, așa cum s‑a întâmplat cu Felix Ngole în Marea Britanie, care a fost exmatriculat doar pentru că a scris pe pagina lui de Facebook că homosexualitatea este un păcat.

Pentru că vreau să fiu liber, iar progresiştii, cei care au rescris Manifestul Comunist cu litere mici şi greu de descifrat pentru mulţi, nu vor asta.

Pentru că nu am nimic cu ce fac oamenii în dormitorul lor, dar mă scoate din minţi dormitorul scos în stradă și folosit ca armă de propagandă.

Pentru că vreau ca românii să fie liberi să creadă în Cine sau ce vor, fără să vină cineva să le indice un unic adevăr acceptat de societate. Pentru că vreau ca noi să ne putem exprima liber, fără să fim bătuţi la palmă de tovarăşii comisari ai corectitudinii politice.

Pentru că nu vreau ca preoții să fie obligați să oficieze cununii gay, așa cum ar vrea prim‑ministrul Suediei, Stefan Löfven, care a declarat pentru Kyrkans Tidning, un ziar al Bisericii: „Noi, social‑democraţii, lucrăm pentru a ne asigura că toţii preoţii îi vor cununa pe toţi oamenii, inclusiv cuplurile de acelaşi sex”.

Pentru că nu vreau ca în țara mea să ajungă în pușcărie un înalt prelat doar pentru că a spus într‑o predică: „Avem o legislaţie contrară familiei, avem acţiunea imperiului gay, a feminismului radical sau a celei mai insidioase ideologii dintre toate ideologiile – teoria de gen”. Asta au cerut „toleranţii” progresişti spanioli pentru Antonio Cañizares, Arhiepiscop de Valencia – trei ani la răcoare pentru discursul urii.

Pentru că vreau ca oricine din ţara asta să fie cultivat în spiritul atitudinii lui Voltaire pus în câteva cuvinte de Evelyn Beatrice Hall: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune”.

Pentru că vreau să fiu european şi liber, iar tovarăşii din media, universităţi, academii nu sunt de acord cu asta. Atât mai rău pentru dânşii. Să le reamintim, zic.

Cristian CURTE