LOADING

Type to search

Femei în Athos (Dialogurile Siminei)

Femei în Athos (Dialogurile Siminei)

Share
Muntele Athos

Simina are obiceiul să „călătorească mereu cu întrebarea” în drumurile despletite către mânăstiri. Către frumosul aşezământ de la Jgheaburi mergând, m‑a iscuşit odată despre femeile din Athos…

Avaton înseamnă „neumblat” şi este legea care interzice accesul femeilor în Sfântul Munte. Basileul Vasile I Macedoneanul (811‑886) a fost cel dintâi care l‑a legiferat printr‑un act emis în anul 885, care interzicea femeilor traversarea canalului lui Xerxes şi consacra Athosul ca „loc al călugărilor”, pe care‑i şi scutea de la plata oricărei taxe către imperiu. În anul 911, Leon al VI‑lea Filosoful (866‑912), şi mai apoi (920) Roman I Lecapenul (920‑944) au confirmat şi întărit aceste privilegii.

Am citit că avatonul datează din secolul IX. Dar au fost femei care au încălcat această interdicţie? Cel puţin în ultima vreme?…

Da, au fost şi câteva femei care au încălcat această lege. Mai ales că ea nu prevedea – până în 1953 – nici un fel de pedeapsă pentru asta. Atunci însă, Grecia a dat o lege (2623/1953) care pedepseşte încălcarea avatonului cu închisoare de la două luni până la un an. Împreună cu sute de bărbaţi, ştiu că au intrat şi câteva femei la începutul anului 2008, cu scopul de „profanare simbolică a locului” (după spusele purtătoarei de cuvânt, Kyriaki Malama) şi de încălcare a avatonului. Tot în acel an însă au mai intrat două femei din Basarabia în Sfântul Munte, dar fără să‑şi dorească asta.

Cum aşa?

Păi uite cum s‑au întâmplat lucrurile: într‑o duminică dimineaţă de vară, părintele Sava Lavriotul venea cu maşina de la Marea Lavră către schitul nostru, Prodromu. Avea obiceiul acesta pentru că, după Liturghie, mai repeta cu monahii aghioriţi români cântări psaltice – el fiind un foarte bun cântăreţ (cred că avea şi studii muzicale). Şi cum mergea el pe cale, dintr‑o dată se trezeşte cu… o femeie în faţă! Şi‑a făcut omul cruce şi a trecut pe lângă ea gândind că e vreo nălucire de‑a satanei. De unde să apară o femeie mergând liniştită (cu o sticlă goală în mână) prin Athos? Totuşi, după ce a mai făcut câţiva metri, a întors capul să vadă dacă a dispărut năluca. Femeia însă mergea netulburată „către mânăstire, ca să se roage la Sfânta Liturghie de duminică dimineaţa”. Părintele Sava a făcut atunci cale întoarsă şi a intrat în vorbă cu ea – în limba engleză (pentru că atunci nu ştia că grăieşte româneşte!). Aşa a aflat că femeia sosise în acea noapte, adusă fiind de un turc, pe mare. Cum ea credea că Marea Lavră e oarece orăşel (pentru că văzuse acolo şi o macara), părintele s‑a oferit s‑o ducă „la târg” cu maşina lui – gândind să nu mai smintească vreun monah pe cale. În felul acesta a ajuns femeia din Moldova de peste Prut la poliţia de la Megistis Lavras.

Ea însă n‑a spus nimănui că venise împreună cu o altă femeie (divorţată, trecută puţin de 30 de ani) şi cu un tânăr de 20 de ani, care stăteau ascunşi în desişurile Viglei. A trecut aşa ziua duminicii şi, văzând că femeia nu s‑a mai întors, tânărul acela a apucat pe acelaşi drum, tot către Prodromu. Părintele Gavril, împreună cu Ieremia, l‑au tot descusut în engleză, franceză, greacă şi italiană, dar n‑au izbutit să grăiască mare lucru cu el. Exasperat, Ieremia a zis pe româneşte: „Măi, dar albanezii ăştia nu vorbesc nici o altă limbă!” – crezând că feciorul era din Shqipëria. Şi atunci băiatul a exclamat: „Dar voi grăiţi româneşte aici?”. Revenindu‑şi toţi din uimire, s‑a aflat şi pricina pentru care cei trei ajunseseră în Sfântul Munte: plătiseră un turc să‑i ducă în Italia (altfel le‑ar fi trebuit vize Schengen) şi acesta a greşit peninsula – încurcând Sithonia cu Athosul. În loc să‑i debarce la Kalamitsi – de unde urma să‑i ia o maşină şi să‑i ducă la Igoumenitsa, ca să se îmbarce pentru Bari –, turcul i‑a lăsat în desişurile Viglei, spunându‑le să iasă la drum şi s‑o ia în dreapta până dau de mica staţiune. Prima femeie s‑a gândit însă să meargă mai întâi la slujbă, fiindcă era duminică dimineaţă. Cea de‑a doua a rămas într‑un copac, aşteptând să se întoarcă tovarăşa ei cu apă şi ceva de mâncare.

Cei de la Prodromu l‑au sfătuit pe tânăr să se predea Astinomiei (Poliţia elenă) de la Marea Lavră, fiindcă n‑ar fi putut trece neobservat prin tot Athosul ca să treacă frontiera la Ouranopolis. L‑au lăsat însă să facă ce vrea, iar el s‑a grăbit cu mâncare şi apă către femeia rămasă în desişuri. N‑a apucat însă să se depărteze prea mult de Prodromu că a şi fost aflat de către poliţistul ce venea la schit să întrebe de niscaiva fugari…

Şi cealaltă femeie? Pe net am citit că au fost patru, nu două…

Eu am aflat despre femeile basarabence de la părinţii aghioriţi Sava şi Gavriil, iar ei au fost direct implicaţi în povestea asta, aşa încât nu cred că au fost patru dacă ei spun că au fost două! Pe cea de‑a doua femeie au luat‑o dintre tufişuri, au hrănit‑o şi apoi i‑au scos pe toţi trei „afară”, la Salonic. (Cu o maşină „închisă”, ca să nu facă sminteală în Munte).

Şi acolo ce li s‑a întâmplat?

Nu ştiu prea bine. Nimic rău, oricum. Din câte ştiu eu, o vreme au fost ţinuţi în Salonic şi apoi au fost repatriaţi. (Deşi mă gândesc că ai fi vrut să auzi că au rămas prin Grecia sau chiar în Italia).

Deci femeile din Basarabia au fost ultimele care „au pus piciorul” în Muntele Sfânt?

Oarecum.

Păi? Au mai fost şi altele de atunci?

A mai fost o rusoaică (sau sârboaică) căreia i s‑a dat încuviinţare de către Kenotită să aterizeze cu elicopterul la Marea Lavră, dar fără să coboare din el.

Cum aşa?

În vara anului 2012, în luna lui august, a izbucnit un incendiu pe pământurile Hilandarului, iar focul a ars vreo 4.000 de hectare de pădure. Vreme de cinci zile, şase avioane, patru elicoptere şi sute de pompieri greci şi sârbi s‑au chinuit să stingă flăcările ce se apropiau ameninţător de lavra Hilandar, dar n‑au izbutit mare lucru. Între specialiştii trimişi de către sârbi era şi o femeie – sârboaică sau rusoaică (nu ştiu exact) – şi a fost nevoie ca elicopterul în care se afla să aterizeze pentru realimentare la Marea Lavră. Kenotita a făcut pogorământ şi a lăsat elicopterul să aterizeze, dar nu i‑a dat voie femeii să coboare.

Şi incendiul? Cum a fost stins?

Printr‑o minune: într‑o noapte de sâmbătă spre duminică, aproape de miezul nopţii, s‑au desfăcut baierile cerului şi s‑au potopit ţinuturile Hilandarului de apă! Aceasta  însă după ce aghioriţii au făcut sâmbăta o procesiune cu icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea de întristare” (cea care a scăpat deflăcările de la Hilandar din 1722) chiar până la marginea pădurii care ardea! Cine umblă mai des prin Athos ştie că acolo nu plouă niciodată în lunile de vară – mai cu seamă în august! Atunci însă Dumnezeu a trimis iarăşi… „ploaie la vreme”!

Am citit undeva că celebra actriţă Melina Mercouri (Ministrul Culturii elene între anii 1981‑1989 şi  1993‑1994) a propus „ca monahii athoniţi să fie mutaţi la mânăstirile din Meteora”, iar chinoviile lor sa fie transformate în hoteluri – ba chiar cazinouri, pentru că  trapezele s‑ar potrivi jocurilor de noroc”!

Am auzit şi eu asta, dar Maica Domnului a avut grijă de grădina ei şi nu a lăsat Athosul la mâna unei actriţe (fie ea chiar şi celebră!). Până acum n‑a îngăduit nici celor de la Bruxelles să încalce avatonul – deşi la 15 ianuarie 2003, Parlamentului European a ratificat Rezoluţia A5‑0451/2002 (neobligatorie însă): „Parlamentul European cere ridicarea interdicţiei care împiedică accesul femeilor pe Muntele Athos din Grecia, zona geografică de 400 de kilometri pătraţi unde accesul acestora este interzis în virtutea unei decizii luate în anul 1045, de către călugării celor 20 de mânăstiri ale regiunii, decizie care violează astăzi principiul universal recunoscut al egalităţii genurilor, al non‑discriminării, ca şi legislaţia comunitară asupra egalităţii, precum şi dispoziţiile relative la libera circulaţie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene”.

Când însă se va răci dragostea, s‑ar putea să se‑mplinească  şi profeţia Sfântului Nil Athonitul (1612‑1692) care spune că „în sfârşit seva lăsa Athosul din mâinile Preacuratei, nu din pricina slăbiciunii ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru păcatele celor ce locuiesc într‑însul, pentru că acestea s‑au făcut ca o rugină înaintea Maicii Domnului. Că, dacă veţi subţia gâtlejul vostru cu postul şi veţi usca trupul vostru, dar între voi nu aveţi dragoste şi unire, cu curăţenia trupului vostru, nici un rod al dreptăţii nu aveţi”. Se spune că atunci va pleca iarăşi pe mare icoana Maicii Domnului Portaitissa (Portăriţa) de la Mânăstirea Iviron.

George CRASNEAN