LOADING

Type to search

Povestea diaconului Ananias

Povestea diaconului Ananias

Share
tânărul diacon Ananias

La începutul lunii iunie 2018 am pornit într‑o vizită în Rusia Nordului Extrem, până spre Cercul Polar de Nord, împreună cu un grup de români‑americani sosiți la Sankt Petersburg împreună cu preotul lor paroh, părintele Cornell Avramescu de la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Anaheim, California. Au fost 15 români autentici, plecați peste ocean de foarte mulți ani, cei mai mulți din vremea comunismului, alături de care s‑a aflat și tânărul diacon Ananias, un american get‑beget, care înțelegea destul de bine românește, pentru că slujește în această parohie! Împreună cu Melissa, soția sa, micuță și delicată, acum sănătoasă, diaconul Ananias a fost o prezență extrem de plăcută și implicată total în descoperirea Ortodoxiei în varianta trăită în Rusia din pustiurile lacustre ale Nordului Îndepărtat. Am avut timp, pe durata programului, să mă apropii de ei și să aflu o uimitoare poveste de convertire – pe care însă, ca profesor doctor în Filosofie, a dorit să mi‑o redea pentru revista Lumea Credinței doar în scris. O veți descoperi mai jos… (M. C.)

Există două cetăți, pentru totdeauna în război una cu cealaltă: o Cetate a Domnului și o Cetate a Omului. Acest război se află atât în inima fiecărui om, cât și în lumea însăși. Aflându‑ne în mijlocul luptei dintre cele două cetăți războinice, trebuie să alegem cărei împărății dorim să îi aparținem.

Născut într‑o familie de norvegieni americani din Minnesota, m‑am mutat în California pe când aveam 4 ani. Ca și cei mai mulți dintre locuitorii din Minnesota, m‑am născut într‑o familie de luterani și am fost crescut ca protestant de către o mamă temătoare de Dumnezeu, care a făcut tot ce a fost mai bun cu ceea ce avea la dispoziție într‑o societate în care Ortodoxia era aproape imposibil de aflat!

Ca și copii, cu toții intrăm în lume cu inima curată; cu toate acestea, născuți într‑o lume inechitabilă și născuți în păcat, suntem slabi și adesea nu reușim să continuăm pe calea celor neprihăniți. Așa a fost și tinerețea mea: o abandonare a căii drepte și o corupere a purității inimii care duce la Împărăția Cerurilor.

***

Cu toate acestea, dragostea lui Dumnezeu pentru noi păcătoși este mai mare decât iubirea noastră, a celor păcătoși. Domnul, în înțelepciunea Lui, îi lasă pe fiii Săi risipitori să rătăcească în pustie, pentru ca El să‑i aducă înapoi în țara promisă. Plata pentru păcat este moartea, iar vindecarea păcatului și a morții se face prin medicamentul puternic al durerii și suferinței. Uitați‑vă la Domnul nostru Iisus Hristos atârnând pe cruce: „Prin rănile Lui ne‑am vindecat”. Diavolul care aduce suferința și moartea este prin urmare depășit prin faptul că Hristos alege în mod liber să ia suferința și moartea pentru a răscumpăra „plata păcatului”. În loc să întoarcă răul pentru rău, Hristos răscumpără răul suferind cu răbdare în smerenie pentru a putea răsturna răul, moartea și diavolul, aducând viață și bunătate pentru întreaga omenire.

Astfel Domnul, în dragostea Lui față de păcătoși, mi‑a permis să sufăr pierdere, durere și suferințe enorme pentru a învinge diavolul și a vindeca rănile provocate de mândria și păcatul inimii mele. Fiind copii ai lui Dumnezeu, Hristos îi cheamă pe toți oamenii să‑L imite în suferință, pentru ca prin puterea lui Dumnezeu și noi să‑l putem înfrânge pe diavol. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9, 23‑24).

Domnul a pregătit o cale pentru mine

Domnul a pregătit o cale pentru mine, în ciuda păcatelor și a neajunsurilor mele. Am urmat cursurile unui liceu protestant în anii rătăcirii mele, dar inima mea a ars pentru Dumnezeu chiar și în adâncul păcatului meu. Cuvintele Sfântului Augustin sunt ca un ecou al acelor vremuri întunecate: „Inima mea este neliniștită până când găsesc odihnă în Tine”.

În decursul acelor ani și după terminarea liceului am devenit dezamăgit de creștinismul evanghelic protestant și m‑am înscris în mod intenționat la unul dintre cele mai riguroase colegii din țară în căutarea unui creștinism mai robust și mai puternic. Colegiul pe care l‑am urmat a fost romano‑catolic, bazat pe „Great Books” [set de cărți în cultura greco‑romană, care se consideră a fi baza esențială a literaturii occidentale] și pe cele șapte arte liberale tradiționale.

În loc să găsesc romano‑catolicismul, am descoperit Sfânta Ortodoxie prin intermediul unui preot ortodox, care urma să viziteze campusul pentru a se întâlni cu câțiva creștini ortodocși care studiau la colegiu. Atunci Hristos a intrat în sufletul meu și a sădit cu dragoste sămânța Cuvântului în inima mea, lăsând‑o să crească. A fost însă nevoie de încă 14 ani pentru ca această sămânță a revelației să înflorească în inima mea, deoarece inima păcătosului este rece și împietrită și se cere multă suferință și durere pentru a o înmuia, astfel încât dragostea lui Hristos să înceapă să crească.

După obținerea diplomei de licență, m‑am mutat în Irlanda pentru a urma un masterat în Filosofie. După absolvire, m‑am căsătorit în Statele Unite și ulterior m‑am întors în Irlanda pentru a urma un doctorat în Filosofie. Ortodoxia numește căsătoria un „martiriu alb” pentru că într‑o căsătorie trebuie să învățăm să murim pentru noi înșine și unul pentru celălalt, astfel încât să putem obține mântuirea împreună. Aici au început lecțiile suferințelor și necazurilor mele.

Soția mea, după absolvirea studiilor de Drept, s‑a înscris într‑un program de licență în timp ce eram în Irlanda. Dar a devenit în curând bolnavă – invalidă permanent din cauza unei leziuni a măduvei spinării. Incapabilă să studieze sau să practice ca jurist, ea a fost forțată să se retragă din program. Această tragedie a fost urmată de epilepsia ei care se agrava. La fel ca Dreptul Iov, a suferit foarte mult și a primit ultima lovitură atunci când a devenit incapabilă să aibă copii, din cauza unei crase neglijențe dic care a operat‑o. Doctorii i‑au distrus toate organele abdominale interne, intensificându‑i durerile și, cel mai rău, determinând privarea ei de cel mai prețios dar al lui Dumnezeu – abilitatea de a crea viață. Aceste situații disperate ne‑au determinat să facem niște împrumuturi enorme pentru a‑i plăti facturile medicale și a‑i salva viața. Atât de mari au fost împrumuturile încât a devenit evident că nu le vom putea plăti niciodată! Așa a venit către noi „noaptea întunecată a sufletului”. Trăind fără harul Bisericii Ortodoxe, despărțiți de familie și de prieteni, zdrobiți de datorii enorme, fiind în suferința fizică maximă, cu îngrozitoare dizabilități fizice, ne‑am pierdut speranța. Nu vedeam nici o lumină la sfârșitul cărării noastre, așa încât am căzut în disperare. Doar prin harul lui Dumnezeu nu ne‑am pus capăt vieții.

După ce mi‑am terminat doctoratul în Filosofie, am revenit în SUA fără să avem absolut nimic: nici slujbă, nici bani, nici o mașină sau un loc de trăit. Pe scurt, viitorul era de netrăit. Cu toate acestea, mâna providențială a lui Dumnezeu ne conducea la destinația aleasă de El.

***

Sfântul Apostol Pavel ne spune, după ce a fost înălțat la al treilea Cer, cât de inexprimabil a fost ceea ce a văzut și a auzit acolo și cât de mult depășesc înțelegerea umană acele lucruri care îl așteaptă pe creștin în Eschaton. De fapt, ni se spune că „Sfinții Părinți, ca și Moise și Sântul Ioan Evanghelistul, au privit începutul și sfârșitul în starea viziunii divine”. Acest lucru exprimă în mod corect modul în care Dumnezeu privește timpul, cosmosul și omul. Dumnezeu nu se referă la ordinea creată în momente succesive temporale, așa cum o facem noi. Mai degrabă, Dumnezeu vede creația Lui – și fiecare persoană – ca întreg, într‑un veșnic „acum”. Sfinții sunt cei care pot avea, chiar pentru scurt timp, acces asupra viziunii împărăției într‑un „prezent veșnic, continuu”. Și noi, într‑o măsură mai mică, ne putem da seama de modul în care părțile și momentele discrete ale vieții noastre se raportează la planul providențial și cosmologic al lui Dumnezeu, oferindu‑ne viziuni de „mic univers”, așa cum suntem.

Prin harul lui Dumnezeu, mi s‑a acordat o astfel de viziune atunci când am participat la o Sfântă Liturghie ortodoxă. Într‑o viziune noetică, am primit o viziune exaltică. Am putut vedea începutul și sfârșitul propriei mele vieți, cu toate părțile complicate și cu toate alegerile mele, ca un singur întreg care se termina cu mine, deschizând ușile și mergând spre Liturghie. A fost clar că acesta a fost drumul meu spre Damasc și, ca și Sfântul Apostol Pavel, această experiență a condus către convertirea mea și a soției mele la Ortodoxia răsăriteană. Din fericire, am primit la botez numele de Ananias, Apostolul și botezătorul Sfântului Apostol Pavel.

După ce am fost primit în Biserica Ortodoxă, într‑o zi am trecut pe lângă o parohie ortodoxă românească și am simțit o forță care m‑a obligat să opresc mașina și să ies din ea. În biserică l‑am întâlnit pe părintele Cornell Avramescu, preotul Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Anaheim (Los Angeles), care m‑a luat cu bunătate sub „aripa” sa. Cu siguranță, Maica Domnului – Maica Luminii și Născătoarea de Dumnezeu – m‑a chemat înăuntru și nu a fost o întâmplare pentru că eu sunt născut pe 15 august, chiar în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului!
***
Să părăsești Orașul Omului și să intri în Orașul lui Dumnezeu este dificil și adesea necesită multă suferință. Căci „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Totuși, trebuie să învățăm de la soția lui Lot și să nu privim niciodată înapoi. Acum suntem cetățeni ai cerului prin botezul nostru!

Cel de‑al doilea botez a venit când am fost hirotonit diacon și mi s‑a dat o nouă viață, iar aceasta a fost imediat după ce am devenit profesor de Filosofie. Îmi amintesc aici Acatistului Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Bucură‑te, ceea ce îi arăți pe filosofi neînțelepți, Bucură‑te, ceea ce ai dovedit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători…”. Acum eu stau în liniște înaintea slavei Maicii Domnului, incapabil să vorbesc cuvintele din sfera înțelepciunii umane imperfecte.

Hristos ne spune: „Dacă M‑au prigonit pe Mine, vă vor prigoni și pe voi”

Acum aparțin Orașului lui Dumnezeu și primesc cu umilință înțelepciune de la Hristos Eternul Cuvânt, Lumina lumii, Cel care dă cunoștințe mai înalte decât cele cuprinse de mințile oamenilor și ale îngerilor. Cu toate acestea, lupta dintre Orașul Omului și Orașul lui Dumnezeu continuă. Hristos ne spune: „Dacă M‑au prigonit pe Mine, vă vor prigoni și pe voi” (Ioan 15, 20).

Ideologiile ateiste și marxismul au intrat și în universitățile americane, punându‑se împotriva Împărăției lui Hristos. Când un student ateu a descoperit că eu fac parte din clerul ortodox, am fost oprit să mai predau la Catedra de la Departamentul de Studii Liberale și interogat într‑o discuție despre modul în care Dumnezeu nu este permis în universitate. În consecință, am fost eliberat din funcția de profesor la Universitatea Cal State Fullerton. În mod evident, nu sunt vrednic de o astfel de persecuție; totuși, așa cum suntem învățați: prin persecuțiile lor, ei ne fac demni. Așa cum explică Sfântul Nicodim: „Când ești rănit, insultat sau persecutat de cineva, nu te gândi la prezent, ci așteaptă viitorul și vei găsi că ai primit mai mult bine, nu numai în viața aceasta, ci și în viața viitoare” (Filocalia).

Trebuie să ne amintim cuvintele lui Hristos: „Împărăția Mea nu este din această lume” și să înțelegem că atunci când suntem slabi, El este puternic. Numai crucea ne poate aduce învierea și „nu există nici o înviere fără răstignire”. Crucea noastră este pașaportul nostru către Orașul lui Dumnezeu.

Diacon Ananias Sorem, Doctor în Filosofie
Parohia românească Anaheim, Los Angeles