LOADING

Type to search

Chişinău: încercările ­Părintelui Pavel

Chişinău: încercările ­Părintelui Pavel

Share

Nu e chiar simplu să fii slujitor al Domnului la Chişinău… Până să mă conving cu propriii mei ochi de acest fapt, acordam mai degrabă atenţie problematicii celor două Mitropolii de peste Prut, fiind aproape sigur că ispitele şi necazurile sunt cam aceleaşi peste tot…

 

Duhovnicul
şi ucenicii săi

Ei bine, recunosc că, într-un anume fel, m-am înşelat.

Pe părintele Pavel Borşevchi l-am cunoscut mai întâi prin ucenicii sfinţiei sale, veniţi la studii la Bucureşti, la Iaşi, ori prin Ardeal… Oameni de toată isprava. Modeşti, credincioşi, dornici de învăţătură. Cu o inteligenţă dublată întotdeauna de trăire. Nu le-am pus vreodată sinceritatea la îndoială, văzând în ei tinereţea marilor duhovnici ai României, refugiaţi de dincolo de Prut. L-am cunoscut mai apoi pe părintele Pavel în România, hotărându-mă, în cele din urmă, să‑i fac o vizită la Chişinău, la parohia pe care o păstoreşte – Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din sectorul Botanica. O parohie model nu doar pentru oraşul de pe Bâc, ci şi pentru întreaga Basarabie.

Ce credeţi însă? Aflându-mă la Chişinău, în această toamnă, vreme de o săptămână, aveam să cunosc un cu totul alt părinte Pavel. Un preot „în groapa cu lei”, de-a dreptul…

De la serviciul dezinformare citire…

Şi asta mai înainte de a ajunge „acasă” la părintele, ascultând, vrând-nevrând, gu­ra târgului… Iar zvonististica, dincolo de Prut, vă asigur, funcţionează impecabil. La fel ca şi în urmă cu două decenii. De la „părintele  Pavel este capabil să scoată o sută de mii de oameni în stradă pentru Unire”, până la „duşmanul românilor”, „omul KGB‑ului”, „mason”, „promotorul homo­se­xualităţii în Moldova” – să tot auzi bârfe!… „Ştiri” preluate, fără pic de discernământ, chiar şi de „formatorii de opinie” din ţară. Una, „de ultimă oră”, vă va fi de-ajuns, sper: „Părintele Pavel a aşezat un webcam în chiar ochiul lui Dumnezeu, de deasupra intrării Bisericii Sf. Dumitru”! Şi cum să te dumireşti, cum să afli adevărul, dacă nu vizitându-l pe blajinul părinte la biserica pe care o păstoreşte încă din 1990?

Am intrat în curtea sfântului locaş căutând cu privirea, mai în glumă, mai în serios, şi neaflând pe undeva, acel ochi al lui Dumnezeu care, chipurile, „ar bătea” până dincolo de Teremia Mare, cuplat fiind direct la cazărmile din dosul Kremlinului…

Casa lui Dumnezeu
şi „Casa roşie”

Bisericii Sfântul Dumitru – locaş ctitorit la iniţiativa parohului Bisericii Sfântul Teodor Tiron, Petru Donici, „pe banii şi pe pământurile sfinţiei sale”, în anul 1902, tocmai de la o astfel de cazarmă („Casa roşie a luptei împotriva religiei”) i s-a tras întregul amar, aceasta fiind devastată în anii ‘40 ai secolului trecut şi închisă, mai apoi, în perioada terorii bolşevice. Cei trei slujitori de la  Sfântul Dumitru, după 1944, se vor refugia, din faţa tăvălugului roşu, în România (parohul, Andrei Volovei, la Ungureni-Dolj; cântăreţul, Vladimir Cazacu, la Filiaşi; iar părintele Ioan Irimia – la Biserica Icoanei din Bucureşti).

Ultimul preot, de până la închiderea sfântului locaş, va fi părintele Gheorghe Harghil (1956–1962). Pensionat forţat, părintele Harghil săvârşeşte cea de pe urmă Liturghie a sa într-o duminică de ianuarie, în 1962, nutrind speranţa (după  promisiunile ce i se făcuseră) că va fi înlocuit cu un preot mai tânăr.

Altarul bisericii – scena
unui ansamblu de dansuri

Pe data de 13 februarie 1963, însă, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri al RSSM, Bisericii Sfântul Dumitru i se va retrage statutul de locaş de cult, pe baza unei  decizii anterioare (29 decembrie 1962) a Consiliului pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă CM al URSS.

Ce-a urmat nu e greu de închipuit. Distrugerea bogatei biblioteci parohiale, cu carte în limba română, fiind doar primul pas. Odoarele bisericii vor arde, de asemenea, o noapte întreagă, în străfundul pădurii Orheiului. Locaşului i se distrug cupola şi clopotniţa, pentru a nu mai aminti prin ceva de trecutul său. La Sfântul Dumitru vor funcţiona, pe rând: un atelier mecanic, un club al oamenilor muncii, iar în anii ‘80 – un ansamblu de muzică, scena fiind amenajată în chiar Sfântul Altar!

Adevăratul părinte Pavel, parohul de la Sfântul Dumitru

Pe 8 februarie 1990, la Biserica Sfântul Dumitru va fi săvârşită, după aproape trei decenii de neînchipuite pătimiri, prima Sfântă Liturghie. De atunci şi până astăzi, părintele Pavel Borşevschi a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca să-i redea lăcaşului strălucirea sa de odinioară. Şi nu doar zidurilor le-a dat viaţă tânărul paroh, ci şi unei bisericii vii, cea din sufletele oamenilor. Pe lângă Sfânta Liturghie, sute de credincioşi participâ, astăzi, la şcolile duminicale organizate de parohie, hrănindu-se duhovniceşte din bogata bibliotecă a bisericii (aproape 1500 de cititori înscrişi – cu bibliotecar angajat). Vizitarea bolnavilor, cercetarea aproapelui pierdut, atelierele de sculptură şi pictură bisericească pentru tineri, ajutorarea orfanilor – iată doar o mică parte a faptelor de dragoste ale credincioşilor de aici; fapte redenumite, prin alte părţi, prin pompoasa sintagmă: „intensă viaţă parohială”.

Şi nu ar trebui uitate nici agapele de la Biserica Sfântul Dumitru, adevărate hramuri, un liant mai mult decât binefăcător, într-o lume sfâşiată în fel şi chip.

Fără doar şi poate, ar fi multe de spus în privinţa cunoscutei parohii din Chişinău şi a vrednicului ei slujitor. Părintele ne-a rugat însă ca multe dintre faptele dragostei, închinate lui Hristos, să fie trecute sub tăcere. Acesta este părintele Pavel, adevăratul părinte Pavel Borşevschi din Basarabia!