LOADING

Type to search

Gibraltar

Gibraltar

Share

Între pelerinaj şi excursie, diferenţa o face sco­pul. Contează, aşadar, ce cauţi în drumul tău: creaţia sau pe Creator, odihna trupului sau a sufletului. De multe ori însă, măreţia creaţiei poate fi atât de copleşitoare încât să Îl întrezăreşti pe Dumnezeu şi să exclami: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile mâinilor Tale!“. Şi când ai spus asta, ai făcut deja o rugăciune. Ai început să‑ţi transformi excursia în pelerinaj.

Cu această nădejde am pornit spre Gibraltar, Maroc şi Insulele Canare. Înainte de plecare, mă documentasem destul de mult. Oricât am căutat însă, nu am găsit în această parte de lume nici un loc de pelerinaj. Mi-am asumat deci că voi pleca într-o simplă excursie şi am pornit la drum împreună cu alţi doi prieteni.

Am zburat mai întâi în Maroc, la Tanger. Am ajuns pe la prânz. Vroiam „să luăm pulsul” locului şi de la aeroport am pornit spre centrul oraşului pe jos. Nimic spectaculos. Destul de multă mizerie. Îmi mai amintesc doar de închisoarea pe lângă care am trecut şi pe care o văd şi acum în faţa ochilor, ticsită de oameni cocoţaţi pe gardul de protecţie din plasă. Mai târziu un localnic ne-a explicat că sunt mulţi condamnaţi pentru comerţ cu droguri. Am găsit un hotel. Mic, dar în centru. Ne-a încântat şi preţul, dar recepţionerul a insistat să meargă cu noi să ne arate camera înainte de a ne lua banii. La prima vedere, totul părea în regulă. Când am revenit în cameră, am descoperit însă că nu avea încălzire şi era plină de mucegai… Prea târziu. Plătisem.

Colegii mei erau obosiţi după kilometrii făcuţi pe jos, aşa că, deşi se întuncase, am plecat singur până în port. La fiecare trecere de pietoni, cum mă opream, apărea câte un tip care venea până în dreptul meu, umăr la umăr, şi‑mi şoptea în ureche: „Haşiş? Haşiş?”… Am reuşit să aflu programul şalupelor rapide care traversează Strâmtoarea Gibraltar, am mâncat nişte pui la rotisor şi m-am întors în camera umedă şi rece a hotelului.

A doua zi, în lumina soarelui, toate păreau mai frumoase. Am pornit la traversarea strâmtorii. A fost o experienţă de neuitat. Apele albastru-închis ale oceanului se întâlneau cu cele mai deschise ale Mediteranei. Întorşi în Europa, am răsuflat uşuraţi. Am schimbat două autobuze şi am ajuns la vestita stâncă a Gibraltarului. Lungă de numai 6-7 Km, dar înaltă de peste 400 m, stânca Gibraltarului este o mică peninsulă ascuţită, cu un rol strategic deosebit. Şi în prezent este posesiune britanică. După ce ne-am găsit un loc de cazare, am pornit iarăşi pe jos, către capătul peninsulei, loc cunoscut drept „Europa ­Point”.

Gibraltarul este de o curăţenie strălucitoare. Nu am mai văzut nicăieri în lume ca rosturile dintre bucăţile de piatră cubică care pavează străzi şi trotuare să nu fie umplute cu praf, ci goale! Cu toate acestea, Gibraltarul pare lipsit de o identitate creştină. Sigura cruce pe care am remarcat-o era un monument închinat eroilor „morţi pentru imperiu”. Am rămas însă fără grai când la „Europa Point” am găsit însă o uriaşă moschee inaugurată în 1997. Considerată una dintre cele mai mari moschei dintr-o ţară non-musulmană, moscheea Ibrahim-al-Ibrahim a costat 5 milioane de lire sterline şi a fost ridicată pentru… nevoile comunităţii musulmane din Gibralatar (4% din populaţie, adică cca 2000 de oameni)!

A doua zi, zi de duminică, am auzit totuşi clopotele de la catedrala anglicană. Asta ne-a mai revigorat un pic şi sunetul lor a umplut marele gol din sufletele noastre. Am vizitat apoi catedrala şi ne-am mai liniştit.

Sus, pe creasta stâncii, trăiesc singurele maimuţe din Europa. Simpatice, ca orice animal cu blană, maimuţele sunt însă extrem de periculoase, dacă te văd cu mâncare. Te atacă pur şi simplu şi îţi smulg mâncarea din mână. Când am încercat să scot aparatul foto din geantă, o maimuţă mi s-a urcat în braţe şi a urmărit cu atenţie dacă am şi ceva de mâncare. Pentru că i-am văzut colţii, nici nu îndrăzneam să mă mişc. În telecabină o doamnă mânca un măr. Într-o fracţiune de secundă, o maimuţă a sărit din pom pe telecabină, a intrat pe gemuleţul deschis, i-a smuls doamnei mărul pe care tocmai îl ducea la gură şi a dispărut pe acelaşi drum, la fel de repede. Doamna, deşi în stare de şoc, era să fie amendată cu 500£ pentru că… a dat de mâncare maimuţelor.

Am vizitat tunelurile de asediu, portul, o veche cetate maură, uriaşele tunuri amplasate pe vârful stâncii care băteau peste strâmtoare până în Africa, dar cel mai mult am zăbovit în minunata peşteră a Sfântului Mihail. Nimic nu am aflat să lege acest loc de numele arhanghelului, doar că în vremea când a fost numită, oamenii erau cu siguranţă mai mult cu gândul spre Dumnezeu şi spre cele-de-sus.

Am luat avionul şi, traversând iarăşi strâmtoarea Gibraltar, ne-am întors în Maroc, ca să ne continuăm excursia…