LOADING

Type to search

Lumea credintei nr. 102 (1), ianuarie 2012

Lumea credintei nr. 102 (1), ianuarie 2012

Share

EDITORIAL  – APRINDEȚI BRADUL, ÎNCĂRCAȚI TUNUL!

30 de metri de lumini (stinse) şi steluţe au fost de ajuns pentru ca două ţări necreştine să se afle în pragul războiului, în 2011. În zona dealului Aegibong, la numai 2 km de graniţa dintre Coreea de Nord şi cea de Sud, se iţeşte un „brad” metalic de Crăciun, falnic şi arogant „ideologic”. Aprinderea lui de către sudişti a fost considerată de Coreea comunistă drept o sfidare, ba mai mult, un motiv de război…

Culmea, nici Coreea de Sud nu este chiar o ţară convins şi asumat creştină, deşi în ultimele decenii evanghelizatori occidentali de toate confesiunile au dat buzna în faimoasa şi divizata peninsulă asiatică. Coreea de Sud îşi poartă încă cicatricile războiului din anii ‘50, în care ţara a fost împărţită în două: comunistă şi capitalistă. Acum, bradul de Crăciun a devenit pricină de dispută, dar şi de marketing politic. Vedem astfel că la unii
sărbătoarea Naşterii Mântuitorului nu mai este motiv doar de shopping, doar de febră a cadoriselii şi a petrecerilor prin cluburi de fiţe. A devenit această Naştere chiar pricină de şantaj politic, de presiune transfrontalieră, de reglare de conturi între regimuri politice, de dihonie interstatală. Şi asta între ce fel de ţări? Ţări care nu au insomnii din pricina Întrupării, care nu au langoare metafizică la Pogorârea Duhului Sfânt şi nici fior mistic la Învierea lui Hristos. Acolo, în Asia, schema religioasă e alta. Dar dă bine, pe ecranele marilor televiziuni de ştiri, să vezi cum unii prigonesc sărbătoarea Crăciunului… Care sărbătoare, în treacăt fie spus, în SUA se numeşte, mai nou, X‑mas (în loc de Christmas), adică sărbătoarea fără nume…

Pe de altă parte, motivaţia Coreei de Nord este, oficial, următoarea: „Aprinderea bradului ar putea răspândi idei religioase cetăţenilor patriei, iar difuzoarele din care se aud cântece de Crăciun ar putea transmite mesaje defetiste”! Stai locului, te cruceşti, dar parcă tot îţi aduci aminte cum era prigonit Hristos în România Socialistă, mai acum două decenii. Chiar am uitat totul, aşa uşor? Chiar am uitat de supleantul farseur Moş Gerilă, de toată vrăjeala „sărbătorilor de iarnă”, ale „sărbătorilor zăpezii” etc? Şi noi am fost de partea întunecată a graniţei, în „Coreea de Nord”.

Am mai putea, oare, trăi ca atunci? Ne‑am mai putea teme sau ruşina de naşterea „subversivă” a Pruncului?
Hai, gândiţi‑vă serios la asta! În acest răstimp, ieşit din timp, Hristos încă nu are nici un motiv să regrete Întruparea
Sa drept în istorie.

RĂZVAN BUCUROIU