LOADING

Type to search

Părintele Dumitru Stăniloae – 25 de ani de la plecarea la Domnul

Părintele Dumitru Stăniloae – 25 de ani de la plecarea la Domnul

Share
comerorare Părinte Dumitru Stăniloae

Luna aceasta se împlinesc 115 de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae, luna trecută s‑a împlinit un sfert de veac de la plecarea sa la Domnul, ceea ce a atras o seamă de întâlniri care l‑au omagiat. Tocmai pentru că au fost rostite cu această ocazie chestiuni substanțiale despre viața și opera Părintelui, voi trece în revistă câteva dintre aceste întâlniri petrecute în București.

 

La Librăria Humanitas (Cișmigiu), în ziua de 3 octombrie, a fost lansat volumul intitulat Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini. Îngrijit cu acribie și inspirație de Anca‑Georgeta Ionescu, recenta apariție de la Editura Humanitas valorizează inteligent lucrarea tradusă de Pr. Dumitru Stăniloae prin scoaterea în prim‑plan a temelor filocalice de căpătâi, realitate evidențiată de fiecare dintre vorbitori: PS Mihai Frățilă, Francisca Băltăceanu, Teodor Baconschi, Sever Voinescu. Prezent la lansare, Dumitru Horia Ionescu, nepotul Părintelui Stăniloae, a subliniat un lucru puțin cunoscut: în realitate, dincolo de destinația bisericească evidentă, intenția traducătorului a fost chiar mai generoasă. Căci Părintele Dumitru Stăniloae vedea în Filocalie un corpus de texte care, integral ori parțial, să‑și găsească audiența și în mediile laice cât mai largi. Astfel, antologia recent apărută devine o consistentă culegere care poate concura fără complexe orice carte de înțelepciune a oricărui meridian spiritual. Este și motivul pentru care Sever Voinescu a mărturisit că Filocalia este, la propriu, o carte pe care nu o lași din mână, în sensul că ai tendința să revii mereu și mereu, după ce ai citit‑o deja.

 

Parastasele desfășurate la Biserica Sfânta Ecaterina și la mormântul Părintelui Stăniloae de la Mânăstirea Cernica au arătat de câtă prețuire și evlavie se bucură marele teolog în rândul studenților. Cu această ocazie, Părintele Vasile Gavrilă a vorbit la Cernica, între altele, despre anvergura internațională a operei marelui teolog român.

 

La Librăria Sophia a fost lansată, în ziua de 9 octombrie, o nouă ediție a poeziilor Lidiei Stăniloae, carte intitulată Întâlnire cu Dumnezeu (Ed. Trinitas), care cuprinde un amplu studiu introductiv, de peste 100 de pagini, semnat de Pr. Dumitru Stăniloae. Este, s‑a spus, ultima scriere de anvergură a Părintelui Stăniloae. Au vorbit despre volum: Marina Dumitrescu, Răzvan Bucuroiu, Dumitru Horia Ionescu, Marius Vasileanu. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, fiica Părintelui Stăniloae, care ar fi împlinit chiar în aceste zile, pe 8 octombrie, 85 de ani, a fost un poet recunoscut în breaslă. Iată de ce această culegere de poezii, alcătuită la începutul anilor ’90 chiar de Părintele Stăniloae, este, după inspirata comparație a lui Răzvan Bucuroiu, precum binecunoscutul Concert pentru două viori al lui Bach: fiică și tată într‑un dialog creator, încărcat deopotrivă de metaforă și de duh.

 

O altă manifestare s‑a petrecut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, în seara de 11 octombrie, în cadrul întâlnirilor coordonate de Pr. Prof. Gheorghe Holbea. A fost o seară de evocare a personalității Părintelui Dumitru Stăniloae la care au participat câțiva ucenici apropiați: Ana Bal, Costea Munteanu, Florela și Daniel Suceava. Indirect, chiar dacă nu a fost prezent decât prin mărturia vizuală, a participat și pictorul Horea Paștina, autorul unor valoroase portrete ale Părintelui Stăniloae. Amintirile acestora au fost completate de câteva binevenite precizări ale lui Dumitru Horia Ionescu. Cel din urmă a evidențiat o latură mai puțin discutată din viața bunicului său, anume că Părintele Dumitru Stăniloae „era un optimist de profesie” și ilustra, prin întreaga sa personalitate, o perspectivă tonică a Ortodoxiei: „Un preot trebuie să fie un optimist. Optimismul lui Dumitru Stăniloae era foarte concret. El era convins – în plină dictatură comunistă! [subl. M. V.] – că va veni o zi în care lucrurile se vor întoarce, se vor schimba. Și în fiecare zi când începea să scrie avea exact această conștiință a faptului că ceea ce scrie odată va ajunge să aibă amplitudinea
necesară”.

Dumitru Stăniloae era captivat constant de „teologia vie a Sfinților Părinți

Dumitru Horia Ionescu a precizat că Părintele Profesor, bunicul său, a plecat la Domnul în seara zilei de 4 octombrie 1993, iar nu pe 5 octombrie, așa cum greșit mai apare uneori. Nepotul, el însuși teolog, a mai subliniat că Pr. Dumitru Stăniloae era captivat constant de „teologia vie a Sfinților Părinți și de cuvântul care știe să treacă și prin mintea, și prin inima cititorului”. De unde și aplecarea deosebită a marelui profesor către specificitatea românească, ilustrată în articole și eseuri, de unde și adăugarea la corpusul „clasic” a celor câteva pagini de Filocalie românească.

De altfel, Dumitru Horia Ionescu ne‑a prilejuit și câteva amintiri pline de umor, nu numai de înțelepciune. De pildă, faptul că marele teolog și‑a însoțit nepotul la un meci de rugby, căci tânărul era un jucător pasionat pe‑atunci. Să recunoaștem, puțină lume se poate aștepta să‑l vadă pe cel mai mare teolog ortodox de secol 20 în tribunele unui meci de rugby! Evident că a fost prezent pentru a‑și sprijini nepotul, iar concluziile de după meci nu au fost lipsite de tâlc duhovnicesc. Ceea ce ne arată că pentru un teolog cu vocație nimic din ceea ce este sub soare nu poate fi exclus de la iubirea întru Hristos…

Același fapt a fost notat astfel de Florela Suceava: „Părintele ştia să se bucure de fiecare nouă întâlnire. Avea un chip luminos, ochi foarte vii şi blânzi. În acelaşi timp simţeai la dumnealui o discreţie şi o delicateţe aparte. Era foarte atent cu fiecare dintre noi, vorbea cu fiecare pe rând şi asculta cu multă luare‑aminte pe fiecare. Nu am mai întâlnit pe nimeni ca dânsul. Interlocutorul era pentru dânsul persoana cea mai preţioasă. Era atent să nu‑l rănească cumva, fie din nebăgare de seamă, fie din prea multă pripă. Aveam timp la Părintele, era blând şi răbdător. Era atât de simplu să te întâlneşti cu Părintele încât puteai rata întâlnirea. Noi oamenii suntem foarte complicaţi. Din această cauză putem rata întâlnirea cu noi înşine şi asta duce spre schizofrenie. Noi dăm spectacol chiar în faţa noastră înşine, cu alte cuvinte ne furăm căciula. Părintele era foarte departe de astfel de lucruri. Cuvântul dânsului era direct şi simplu; îţi atingea inima… Părintele predica uneori la Biserica Negustori. Ţinea un
cuvânt scurt şi foarte limpede. Reuşea să aprindă în suflet un dor şi un foc cu care plecai spre casă zburând. Nu l‑am auzit de multe ori predicând în biserică. Dar de fiecare dată îmi rămâneau în minte cuvintele precise şi arzânde ale Părintelui: «Dumnezeu ne iubeşte cu aceeaşi iubire cu care Îl iubeşte pe Fiul Său Unul‑Născut, Iisus Hristos». Glasul său era catifelat şi blând, nu răsuna în biserică; trebuia să‑ţi ascuţi puţin auzul ca să‑l percepi. Chipul lui strălucea, avea un zâmbet cald şi bun. Parcă ne împărtăşeam şi noi din acea strălucire şi blândeţe”.

Dar blândețea teologului se îmbina uneori cu fermitatea profesorului. Astfel, Dumitru Horia Ionescu și‑a amintit cum Părintele Profesor Stăniloae nu a cedat nicidecum rugăminților unui doctorand care nu învățase deloc la examen. Întrucât acesta, fiind și preot, a insistat să fie iertat de profesor și să fie trecut, dialogul s‑a petrecut de o manieră învecinată cu Patericul: „Vă rog să mă iertați, Părinte Profesor, căci și Iisus l‑a iertat pe tâlharul de pe cruce!”. „Da, a răspuns Părintele, numai că tâlharul nu a intenționat să‑și ia doctoratul în Teologie…”.

Nu este prima oară când se aude, inclusiv la una dintre aceste manifestări: va veni neîndoielnic vremea când marele teolog și profesor Părintele Dumitru Stăniloae va fi cercetat în perspectiva unei posibile canonizări. Deocamdată, să‑l omagiem studiindu‑i constant viața și opera!

Marius VASILEANU
Foto: Olivian Breda