LOADING

Type to search

De vorbă cu Părintele Arsenie Papacioc: «DUMNEZEI SUNTEŢI!»

De vorbă cu Părintele Arsenie Papacioc: «DUMNEZEI SUNTEŢI!»

Share

Părintele Arsenie Papacioc (n. 1914, cu numele de botez Anghel) este, alături de Părintele Adrian Făgeţeanu, decanul de vârstă al duhovnicilor români şi una dintre vocile cele mai autorizate şi mai echilibrate ale Ortodoxiei. Viaţa plină de încercări (inclusiv cei 14 ani de suferinţă mărturisitoare în temniţe: Aiud, Jilava etc.) nu l-a şubrezit, ci l-a întărit şi mai mult, iar Dumnezeu a vrut să-l ţină ca pildă vie până în plin nou veac şi mileniu, pentru noile generaţii româneşti, care n-au voie să ignore lecţia trecutului şi testamentul neomartirilor acestui neam. Părintele a avut bunătatea să ne răspundă nu demult câtorva întrebări legate de exigenţele omului creştin şi de frământările lumii noastre de azi, iar prin vocea sa am avut tot timpul impresia pregnantă că nu vorbeşte doar un om, ci o întreagă generaţie mărturisitoare. Să luăm aminte deci la cuvântul plin de har al “conştiinţei noastre mai bune”! Şi să-I mulţumim Domnului Hristos pentru darul pe care ni l-a făcut astfel!

 

Părinte, cum ar trebui să fie un om îmbunătăţit?

Doamnă scumpă, este cea mai cuprinzătoare întrebare posibilă. La astfel de întrebare trebuie mult vorbit…

Omul, în toată Creaţia, este singura fiinţă “după chip şi asemănare”. Sfântul Grigorie de Nyssa, care a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare, a fost întrebat: “Ce este omul?”. Şi a zis: “Este copleşitor de neînţeles!”. Singura fiinţă care are chip şi asemănare cu Dumnezeu! Satana face eforturi enorme să  ne iasă din cap că suntem o asemănare cu Dumnezeu, ceea ce fără discuţie că nu-i convine (căci zice că el este Dumnezeu). Scuipat, alungat, defăimat, spune că tot el este Dumnezeu. Nu cedează deloc! Nu are cum. El nu poate să se smerească. Şi nu îi convine că e omul chip şi asemănare cu Dumnezeu. Ar vrea să se poată juca el cu toată făptura, cum de altfel şi încearcă să facă.

Fiinţa umană e fiinţă ra­ţio­nală care poate să se depăşească. Facă ce o vrea! Zi­că ce o vrea! Noi suntem, fără discuţie, Dumnezei du­pă Duh. Dumnezei sunteţi! Puţin lucru este? Este TOTUL, doamnă!

Ştiinţa? Nu suferă comparaţie! Eu, după mine, socotesc că este jignit Dumnezeu să Îl compare cineva cu ştiinţa, cu descoperirea, cu istoria, cu… fel de fel!

“Doamne, Doamne, caută din Cer şi vezi, şi cercetează Lumea (sau Via) aceasta, pe care a zidit-o Dreapta Ta, şi desăvârşeşte-o pe ea”! Cum explicăm?

Da. Orice mişcare de pleoapă, orice e de la Dumnezeu! Eu nu am permis cu nici un chip să Îl compare lumea pe Dumnezeu cu alte elemente. Este creaţia Lui. Cu un singur cuvânt a făcut tot ce se vede. Să se facă! Şi s-a făcut! Dacă vrei să fii acea fiinţă raţională pe care a creat-o Dumnezeu, nu poţi să vezi pe altcineva decât pe Dumnezeu, ca Dumnezeu.

Ca să  ne îmbunătăţească ne-a dat “Cele 10 porunci”? Dacă s-ar respecta acestea, plus a 11-a, IUBIREA, atunci am putea spera la Omul Îmbunătăţit?

Asta e morala!

Da! Numai că trăim într-o lume aproape amorală. Ca să o facem morală, ce ar trebui?

Să ne smerim, doamnă! Ca fiinţă raţională, să ne smerim! Recunoaştem toate valorile cu forţa lor deplină.  Nu poate fi înlocuit. Omul este singurul în Creaţie după chip şi asemănare. Chiar mo­nahismul se numeşte “Mireasa lui Hristos”. Şi nu-i convine Satanei lucrul acesta! Această fiinţă care a fost creată după ce a fost creat Satana…

Dar ce ne facem, în ziua de astăzi, când, in toate părţile privind, vezi numai Satane?

Doamnă scumpă, asta ar fi frumos spus! Îţi faci cru­ce, dacă nu poţi mai mult! Strigăm la Dumnezeul nostru, la apărătorul, la atotstă­pânitorul nostru! Fără discuţie!

Plecăm de la Rugăcinea “Tatăl nostru”: se va ajunge vreodată pe pământ aşa cum este în Ceruri?

Doamnă scumpă, ceea ce este important este că deja este pe pământ. Nu  ne-a creat şi  ne-a părăsit! Ne-a dat îngeri păzitori, la fiecare. Şi, chiar mai presus de îngeri, o avem pe Maica Domnului, Stăpâna cerului şi a pământului, care este foarte supărată pe cei care nu îi cer nimic.

Ce i-aţi cere, Părinte?

Viaţă! Putere de a rezista în ceea ce suntem deja. Am spus că omul se poate depăşi: Dumnezei sunteţi! Şi, dacă m-ar întreba Dumnezeu, înainte de a mă crea din nou, ce aş vrea să mă facă, tot om aş vrea, nu înger!

De ce?

Pentru că omul luptă! Omul îşi păstrează poziţia de erou. Omul poate muri şi învia. Şi Adam a greşit, dar  nu s-a lepădat! N-a spus niciodată: “M-ai făcut prea slab!”. A tăcut. Adam este fiinţa pe care a creat-o Dumnezeu întreagă. Şi cum ieşim din dimensiunile omeneşti, atunci greşim! Dar morala şi învăţătura creştină sunt să ne smerim acolo unde suntem. Pentru că nimenea, absolut nimenea, nici Satanele, nimic nu  ne poate depăşi! Ei sunt subordonaţi, mie!

Eu sunt un om care a trăit mult prin închisori. Vreo 14 ani. Am stat foarte mult de vorbă cu mine. Şi nu e uşor să te depăşeşti sau să intri în valori străine care ar depăşi, cumva, forţele tale, ca fiinţă creată. Omul este singura fiinţă care se poate smeri şi îndumnezei.

Aţi ieşit din închisorile comuniste un om “reînviat”, un om îmbunătăţit?

Absolut! Nu se pune problema! Păi, dacă învinuiesc pe cineva în predicile mele, în cuvântările mele, este omul. Să stea de vorbă cu sine mai mult, să se cunoască pe sine mai bine. Ar trebui să spun, poate, “să treacă mai multe hotare”. Repet: se poate depăşi. Dumnezei sunteţi!

Ştiu că vă simţiţi ocrotit de Sf. Cuvioasă Parascheva.

Doamnă scumpă, eu am fost mulţi ani în Moldova. Eram legat de Sfânta Parascheva. Dar, în închisoare, am stat într-o celulă, o bucată de timp, cu un frate al generalului Moşoiu. Generalul Moşoiu este cel care a intrat cu trupele în Ungaria şi care a pus “opinca” românului pe palatele lor. Fratele lui, care era cu mine în celulă, avea o rană la picior. S-a rugat foarte mult la Sfânta Parascheva. L-a ajutat! Într-o dimineaţă… era vindecat!  El a fost foarte mişcat de acest eveniment. Nu era vorba de o cunoaştere. Era vorba de o simţire… S-a făcut omul sănătos! I-a vindecat rana! Atunci, a vrut să ridice o mânăstire de maici. Mi-a arătat şi costumele pe care visa el să le facă maicilor. I-am explicat că are o semnificaţie tot ce purtăm. Este un lucru sacru. Nu poţi să schimbi după cum vrei tu. Dar el era militar! Pleca de la un lucru real: că Sfânta Parascheva îl făcuse bine… Am fost mutaţi. Şi a venit anul 1964, când ne-au eliberat. La Aiud eram. Aglomeraţie. Nu puteam decât să ne închipuim lucrurile… Ne închipuiam fiinţa omenească cum arată, dar nu o vedeam… El mă căuta printre toţi. Şi a căzut în genunchi când m-a văzut. Mi-a sărutat picioarele… Mi-a spus că l-a luat Sfânta Parascheva în primire. Sunt cuvintele lui, nu ale mele. I-a spus: “De ce ai supărat pe omul lui Dumnezeu?”. Şi el s-a speriat şi a venit să-mi spună să-l iert!

Păi ce, te joci cu lucrurile astea?! Mi-au spus ­mulţi, i-am auzit pe mulţi: “Nu există Dumnezeu!”. Dar dacă există? Ce faci?

Când este vorba despre veşnicie, e o vorbă: “Nu se riscă”! Viaţa, asta e!  Moartea nu vrea să-i faci o cafea. E o realitate care trebuie trăită! Foarte greu! Că spunea un sfânt părinte: “Dacă chinurile iadului sunt la nivelul  suferinţei zilei morţii, e mare realitate!”. Destul! Pentru că te găseşti la un capăt de călătorie. În drum. Fiind într-un loc necunoscut. Nu pe o mie de ani: pe veci! E o mare realitate!

Şi dumneavoastră mă obligaţi să gândesc niţel mai mult… De ce Sfinţii Părinţi, la care am mare evlavie, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare,  Sfântul Grigorie de Nyssa, ne îndrumă, pe toţi, la moarte?… Pentru că deliberezi exact situaţia poziţiei tale şi valorile primesc  măsura meritată. […]

Odată am strigat tare de tot: “Mari mai sunt Sfinţii Părinţi!”. Pentru că oricât te-ai depăşi, oricât ai avansa, oricâtă frumuseţe de idei îţi vin, tot nu ajungi la capătul lucrurilor! Te subţiază. Te pune în situaţia de a crea, chiar. Dar nu eşti, încă, al Cerului. Tot al pământului eşti! Mă rog, cu stelele pe care le meriţi tu, cu… „decoraţiile” tale!

A consemnat

Gabi POPESCU

(Techirghiol, iunie 2010)