LOADING

Type to search

Hereşti – Arhangheli printre flori

Hereşti – Arhangheli printre flori

Share

Nu ştiu când se vor isprăvi de tălmăcit în româneşte notele de călătorie ale lui Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei. Un lucru este sigur însă: în însemnările vestitului călător sirian, de după traversarea Nistrului, există sute de referinţe la palatele, bisericile şi obiceiurile de la noi. Realităţile din „ţara Moscoviei” sunt trecute aproape obsesiv printr-un adevărat „filtru” valah. Cronicarul ortodox, din urmă cu trei veacuri şi jumătate, nu uită mai cu seamă Hereştii…

 

Pulsul vieţii duhovniceşti de la câmpie

Din Bucureşti, faci cel mult o jumătate de ceas până în faţa minunii din piatră şlefuită a Năstureilor. Palatul „fără egal în lume, afară poate numai de ţara francilor” (l-am citat pe arhidiaconul antiohian), împreună cu biserica din apropiere, formează unul dintre cele mai importante ansambluri arhitecturale păstrate până în zilele noastre din epoca lui Matei Basarab.
Ajunşi la marginea Hereştilor, ne propunem, într-o doară, să ne facem părtaşi pulsului vieţii duhovniceşti de la câmpie. Întrebăm de biserică, de preot, de hram… Sat mare şi vechi Hereştii… Cu hramul de Arangheli, cu potropop – ce are o prioteasă „ce nu să ezistă”. E raiul pe pământ în curtea bisericii: 7000 de fire de lalea primăvara. Lasă că şi toamna tot covor de flori e…Cu mersul la biserică, oamenii din Hereşti nu stau însă prea bine. Şi în câte rânduri nu i-a îndemnat potropopu’ să păşescă pragul sfântului locaş, că doar e la doi paşi, colea-aşa…

Plăcerea îngerilor: lori şi busuioc

La părintele Mihăiţă Po­daru, potropopu, ne-a con­dus domnul Stoian. Nu înainte însă de a ne opri să-i admirăm gospodăria. Soţia dumnealui, doamna Georgeta, îngrijeşte o adevărată mini-grădină botanică. Dacă ar avea ceva mai mult teren acasă, ar tot pune flori; la fel ca la Arangheli, la biserică. E bine să ai în grădină flori şi busuioc. Îngerii, arhanghelii, iubesc florile şi busuiocul. Adesea, când se pogoară din cer şi adastă miraţi în jurul florilor, mai trag din când în când şi cu urechea la rugăciunile şi suspinele oamenilor… Şi cum doamna Georgeta a primit de la preot mai multe cărticele de rugăciuni, se roagă adesea – şi  la Arhangheli, şi Sfântului Gheorghe, dar mai cu seamă Maicii Domnului. Biserica din Hereşti, aflăm de la doamna Georgeta, mai are un  hram: Sf. Treime. Despre Sf. Treime, mai înaltă decât slăvile cele negrăite ale cerului, la care Arhanghelii din Hereşti duc iute rugăciunile culese printre florile din curtea bisericii ori din grădiniţele sătenilor, doar potropopu’ Mihăiţă Podaru ne poate da lămuriri. Slujeşte în altar şi ştie. În altarul de la Aranghelii dintre flori, cerul se întâlneşte cu pământul. De aceea ştie…

 

Pe Argeş, în jos…

Pisania din pronaosul bisericii din Hereşti e scrisă în slavoneşte. Tot părintele Podaru ne-o poate desluşi: Acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş a fost clădit şi înălţat cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin stăruirea şi porunca luminăţiei sale cinstitoare Doamnei Elina, cu harul lui Dumnezeu stăpână şi voievodeasă a Ţării Ungro-Vlahiei, soţia preacinstitului Domn Io Matei Basarab, cu truda şi ajutorul în parte a celor doi buni fraţi ai săi, Cazan Nasturel şi Orest Nasturel, în anul de la zidirea lumii 1644.
Dacă pisania vorbeşte de anul 1644, ca an al târnosirii bisericii din Hereşti, rezultatele cercetărilor arheologice au scos la iveală faptul că biserica, reclădită din porunca Elinei Doamna, de către fraţii săi, s-a construit pe locul uneia mai vechi. Piatra de mormânt a Despinei, mama Doamnei Elina, trecută la cele veşnice în 1635, ca şi celelalte morminte din sfântul locaş, dau mărturie despre aceasta. Era de altfel firesc ca tatăl ctitorilor actualei biserici, Radu Năsturel, şi bunicul acestora, care apar în hrisoavele vremii cu adaosul „ot Fiereşti”, să fi avut, după obiceiul pământului, o biserică pe lângă curtea lor. Probabil, în urma cutremurului din 1620, biserica veche a fost grav deteriorată, impunându-se înălţarea din temelii a unei alteia; mai cu seamă după urcarea pe tronul Ţării Româneşti, în anul 1633, a lui Matei Basarab, căsătorit cu Elina Doamna. Udrişte Năsturel, personalitate culturală fără egal în epocă, în Ţara Românească, devine, cu acest prilej, sfetnic de seamă al voievodului. Cu marmură şi piatră aduse pe Dunăre şi Argeş (pe atunci Argeşul trecea chiar prin apropierea curţii Năstureilor) se va înălţa la Hereşti un somptuos palat, ca nouă reşedinţă pentru vestitul demnitar.

 

Hereşti – leagănul Serbiei moderne

La începutul secolului al 19-lea, domeniul de la Hereşti se afla în posesia Aniţei, văduva paharnicului Radu Năsturel. În 1830, bătrâna paharniceasă, în vârstă de 78 de ani, aflată la mare strâmtorare, se hotărăşte să vândă faimoasa moşie. Astfel, începând cu 1831, palatul şi biserica vor deveni proprietatea principelui sârb Miloş Obrenovici. Principele va aduce câteva modificări casei de piatră, adăugându-i un turn în stil neoclasic şi extinzând aripa dinspre NV. După ce restaurează biserica, noul proprietar va comanda pentru aceasta, la Budapesta, două clopote noi. Într-o frumoasă criptă, din partea de miazăzi a sfântului locaş, vor fi reînhumate de către principe rămăşiţele pământeşti ale fratelui şi protectorului său, Milan, mort la Bucureşti, în anul 1810. O filă importantă a istoriei Serbiei moderne se va scrie, începând cu 1831, la palatul din Hereşti. De-ar fi să amintim numai că Serbia îşi datorează autonomia lui Miloş şi Milan Obrenovici, ori că unul dintre fii lui Miloş Obrenovici, Milan, va deveni primul rege al Serbiei (1882 -1889) – născut fiind acesta în România, dintr-o mamă româncă – Maria Catargi – şi căsătorit, de asemenea, cu o româncă – Natalia Cheşcu, viitoare regină şi pentru o vreme regentă a Serbiei.

 

Omul sfinţeşte locul

Biserica şi domeniul de la Hereşti vor fi cumpărate, în 1881, de la Mihai Nicolici de Rudna, nepot al principelui Miloş Obrenovici, de către Anastasie Stolojan, fost ministru în guvernul I. C. Brătianu între anii 1879-1897. De la urmaşii lui Atanasie Stolojan, palatul, în 1949, va intra în posesia statului român. Imediat după 1990, acesta va fi restaurat cu  sprijinul Ministerului Culturii. Câtă grijă mai au autorităţile, în anii de pe urmă, de bijuteria de piatră de la Hereşti, sau cât este de pus în valoare acest obiectiv de lângă Bucureşti, veţi putea constata singuri, o dată ajunşi în părţile locului. Vă sfătuiesc însă, în cazul unei eventuale vizite, să bateţi mai întâi la poarta raiului Arhanghelilor din Hereşti. Veţi afla nu doar un ghid nepreţuit, în persoana părintelui protopop Mihăiţă Podaru, cât mai cu seamă vă veţi convinge de vechea zicală: Omul sfinţeşte locul. Eu, unul, i-aş da pe mână întreg domeniul de la Hereşti…