LOADING

Type to search

Lumea credintei nr. 2 (91), februarie 2011

Lumea credintei nr. 2 (91), februarie 2011

Share

EDITORIAL – Internetul dăunează grav Ortodoxiei (2)

Reiau seria Editorialelor legate de internet şi raporturile sale cu Ortodoxia cu mărturia mişcătoare pe care mi-a încredinţat-o de curând un preot exemplar din Oradea. Părintele Vasile Bota (de la Biserica „Sfântul Apostol Andrei”) a relatat cu lacrimi în glas următoarea întâmplare: „Mergeam în cuprinsul parohiei, din apartament în apartament cu icoana, în preajma Bobotezei. Lume felurită, apucături diferite, comentarii şi reacţii diverse din partea credincioşilor la prezenţa preotului în casele lor. Aşa se face că ajung la unul dintre apartamentele unde sunt, încă de la uşă, foarte bine primit. Intru cu icoana şi în sufragerie rămân ţintuit locului. Pe ecranul deschis al computerului o fată stătea în genunchi, cu o lumânare aprinsă în mână şi cânta încetişor În Iordan botezându-Te Tu, Doamne… Înmărmurit, cer explicaţii gazdelor. Acestea îmi spun şoptit: «Este fata noastră, care acum stă la Paris. Ştiind că veniţi, nu a vrut sub nici o formă să piardă prezenţa preotului ortodox şi, pe internet, prin camera video, stăm în legătură directă cu ea, aşteptând sosirea dvs. Când v-a văzut, a îngenuncheat şi ea…»”, drept care „am binecuvântat-o cu toată dragostea, emoţionat fiind de atâta credinţă, manifestată astfel”, şi-a încheiat părintele Vasile Bota mărturisirea.

Da, iată un exemplu dătător de curaj înspre buna folosire a acestui mijloc modern de informare, comunicare şi socializare. Mai mult, în editorialul meu din 2007, după cazul Corneanu, am îndemnat lumea ortodoxă să „ocupe” spaţiul virtual, ca loc al dezbaterilor necenzurate. În editorialul „Bloggosloviţi” deja vedeam internetul ca pe un loc al comunicării dezinhibate, oneste şi rapide, dar şi atrăgeam atenţia asupra riscurilor utilizării acestuia fără discernământ. De unde era să ştiu că, în numai 3 ani, spaţiul public virtual va fi fost infestat/viciat de bloguri şi bloggeri fără scrupule, de comentarii care corup orice înţelegere corectă a lucrurilor, de inşi lipsiţi de minime cercetări ale propriilor conştiinţe şi de minima moralia. De unde trebuia să fie o Agora, s-a transformat – pe alocuri – în balamuc. De unde aveai încredere în oamenii care scriau (evident, cei pe care-i cunoşteai minimal), aceasta a început să se şubrezească pe alocuri, măcinată de îndoială. Ce mai tura-vura, pe internet ne-am dat cu toţii arama pe faţă! A fost o mică Apocalipsă jurnalistico-morală (în sens dezvăluitor), în care fiecare am reacţionat cum ne-am priceput, ispitiţi de „gloria” traficului şi a comentariilor favorabile, de diavolul intransigenţei care nu are nimic de pierdut, de rigori „dogmatice” sterpe şi neverosimile, care nu au nici o legătură cu viaţa reală. O lume justiţiară şi vindicativă se revarsă acum din ecrane, ca o viitură a intransigenţei anonime (deci iluzorii sau utopice), cu un discurs combinat între delirul acid al lui Savonarola şi patriotismul de doi lei al lui Mitică…

În numărul viitor voi şi exemplifica câteva dintre derapajele întâlnite frecvent pe site-uri şi bloguri.

(Va urma)

 

RĂZVAN BUCUROIU