Preotul‑martir Petre Focşăneanu – de Vincenţiu DASCĂLU
Share
Eroismul este construcţia fiecărei zile. Întemeiat pe smerenie. Şi oglindit de buna săvârşire a fiecărei îndatoriri. Descoperi aceasta mai ales atunci când îl afli sub chipul muceniciei şi realizezi că în spatele acelei opţiuni nu se află nici flama entuziasmului, nici setea unui nume. Ci, pur şi simplu, parcurgerea ultimei părţi a unui drum. Viaţa Părintelui Petre Focşăneanu este un argument în acest sens.
Născut la 18 aprilie 1914 la Podu Turcului, în ţinutul Bacăului, urmează şcoala primară în sat. Este admis la Seminarul Teologic din Galaţi, continuîndu‑şi studiile la cel din Roman, iar apoi urmează doi ani la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Întreruperile se datorează stării materiale precare. Perseverenţa – nevoii de a nu încredinţa gropii talantul. Căci abia atunci când te găseşti singur înaintea nevoii, înţelegi cât de mult te ajută Dumnezeu.
Acesta este gândul ce îi însufleţeşte şi slujirea. Întâi în Basarabia, în satul Alexandreni, aproape de Bălţi, unde este numit paroh, în 1935. Timp de cinci ani se străduieşte să descopere enoriaşilor săi chipul bucuriei nepărelnice oglindit în cunoaşterea lui Dumnezeu ca Prezenţă. Predica, vizitele la enoriaşii în nevoi, amiezele de după sfârşitul Liturghiei, istoriile ce împletesc istoria, geografia, botanica şi etnologia, drumeţiile pe firul râului Răut, excursiile în Moldova, lucrul la câmp sunt prilej de înţelegere a lucrurilor care ne definesc ca neam şi ca persoană.
Vara anului 1940. Ultimatumul sovietic adresat guvernului român la 28 iunie determină evacuarea administraţiei şi armatei. Părintele Petre, alături de soţia şi de fiica sa, părăseşte Basarabia. Slujeşte, vreme de patru luni, la biserica Sfântul Gheorghe Vechi din Ploieşti, apoi încă un an în satele Sârbi şi Dănceni, în parohia Podu Turcului. Este perioada aşteptării şi a înteţirii rugăciunii pentru că, dacă la Ploieşti este considerat de mulţi un refugiat, nici în apropierea satului copilăriei nu se simte acasă. “Simt că am început o casă şi nu am ajuns să o termin. De aceea, nu îmi doresc nimic decât să slujesc din nou în biserica din Alexandreni.” De aceea, imediat ce trupele române eliberează Basarabia, revine în parohia sa. Celor cinci ani li se adaugă încă doi. Până când, în octombrie 1943 este trimis pe frontul de est, ca preot‑confesor. Alături de Divizia I‑a Vânători de Munte ajunge în Crimeea, la Simferopol, apoi pe frontul din regiunea Iaşi, iar după 23 august 1944, pe cel din Transilvania.
Revenit acasă, vreme de un an se află în parohia Bordeni din Prahova, apoi este transferat la Podul Turcului. Pentru noile autorităţi, trecutul Părintelui Petre este departe de a fi ocolit de suspiciuni. Râvna depusă în perioada slujirii la Alexandreni, participarea la Campania din Răsărit şi mărturiile despre conţinutul mobilizator al predicilor, intervenţiile în favoarea apărării drepturilor enoriaşilor faţă de abuzurile autorităţilor locale, atitudinea lipsită de bunăvoinţă faţă de noua putere – toate determină arestarea sa, în mai 1948. Scânteia ‑afirmaţia rostită la o nuntă – “Tovărăşia aceasta durează, iar celelalte tovărăşii care ne înconjoară în curând vor fi spulberate.” (Preot Ionel Ene). Pentru a avea un caz, este nevoie de o acuzaţie viabilă. Iar după aflarea acesteia ‑simpatizant al mişcării legionare ‑de martori, obţinuţi prin intimidări şi presiuni. Probele ‑drumeţiile din Basarabia, drumurile în Vechiul Regat, întâlnirile cu vlădica Visarion Puiu şi Nichifor Crainic, organizarea serbării de 9 mai şi organizarea cercului literar‑artistic.
Răspunsul este ferm: “Nu am făcut niciodată niciun fel de politică, socotind în concepţia mea politica o înjosire pentru tagma preoţească. Cât despre mişcarea legionară, nu am simpatizat cu ea şi nu am ajutat‑o în vreun fel.” Demnitatea răspunsului este dublată de perseverenţa presbiterei Melania Focşăneanu de a oferi organelor de anchetă dovezi privind nevinovăţia soţului său, acuzaţiile fiind consecinţa excesului de zel al unui agent de poliţie. Eliberat în iunie 1948, este arestat din nou, nouă luni mai târziu. Evadează din arestul Securităţii Tecuci. Caută adăpost, însă nici unul dintre tecuceni nu este dispus să rişte aşa încât, rănit, este prins în dimineaţa următoare (Roxana Dragoş). Supus anchetei, în iunie 1949 i se propune un târg: eliberarea, în schimbul semnării angajamentului de colaborare cu Securitatea. Pentru a‑l convinge, este arestată şi anchetată şi soţia sa…
În decembrie 1949 devine succesorul Părintelui Ştefan Marcu, arestat, la rândul său, în aprilie, pentru sprijinirea mişcării de rezistenţă din Vrancea. Noul paroh din Nistoreşti oferă două note informative, irelevante, privind viaţa schitului Năruja (Preot Ionel Ene). Asemenea Părintelui Marcu, sprijină mişcarea de rezistenţă. Drumurile frecvente în Munţii Vrancei trezesc suspiciunea Securităţii. Acuzat de favorizarea uneltirii contra ordinii sociale, este condamnat la 10 ani de închisoare corecţională, trei ani interdicţie corecţională, 20.000 de lei amendă corecţională. Recursul este respins.
Penitenciarul Gherla. Aprilie 1953. Părintele Petre Focşăneanu în celulă. Săvărşind slujba Învierii Domnului. Zidurile. Coridorul. Glasul său.
Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce‑L urăsc pe El.
Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului , aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu,
Iar drepţii să se bucure şi să se veselească înaintea lui Dumnezeu , să se desfăteze în veselie.
Aceasta este ziua pe care a făcut‑o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.
Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte viaţă dăruindu‑le!
Şi glasurile din celule. Un praznic. Adică, Libertatea.
Urmează izolarea. Bătăile. Din nou izolarea. Până când, la 17 iunie 1953 , în vârstă de 39 de ani, trece pragul acestei lumi.
Eroismul este zidire a fiecărei zile. Aceasta este cea dintâi mărturisire a vieţii Părintelui Petru Focşăneanu actuală mai ales astăzi când, prea des ne pare de folos risipirea.
Vincenţiu DASCĂLU