Născut la 18 aprilie 1914 la Podu Turcului, în ţinutul Bacăului, urmează şcoala primară în sat. Este admis la Seminarul Teolo­gic din Galaţi, continuîn­du‑şi studiile la cel din Ro­man, iar apoi urmează doi ani la Facultatea de Teo­logie din Bucureşti. Între­ruperile se datorează stă­rii materiale precare. Per­severenţa – nevoii de a nu încredinţa gropii talantul. Căci abia atunci când te gă­seşti singur înaintea nevoii, înţelegi cât de mult te ajută Dumnezeu.

Acesta este gândul ce îi însufleţeşte şi slujirea. Întâi în Basarabia, în satul Ale­xandreni, aproape de Băl­ţi, unde este numit paroh, în 1935. Timp de cinci ani se străduieşte să descope­re enoriaşilor săi chipul bu­curiei nepărelnice oglindit în cunoaşterea lui Dumne­zeu ca Prezenţă. Predica, vizitele la enoriaşii în ne­voi, amiezele de după sfâr­şitul Liturghiei, istoriile ce împletesc istoria, geografia, botanica şi etnologia, dru­meţiile pe firul râului Răut, excursiile în Moldova, lu­crul la câmp sunt prilej de înţelegere a lucrurilor care ne definesc ca neam şi ca persoană.

Vara anului 1940. Ul­timatumul sovietic adresat guvernului român la 28 iu­nie determină evacuarea ad­ministraţiei şi armatei. Pă­rintele Petre, alături de soţia şi de fiica sa, părăseşte Ba­sarabia. Slujeşte, vreme de patru luni, la biserica Sfân­tul Gheorghe Vechi din Plo­ieşti, apoi încă un an în sa­tele Sârbi şi Dănceni, în pa­rohia Podu Turcului. Este perioada aşteptării şi a în­teţirii rugăciunii pentru că, dacă la Ploieşti este con­siderat de mulţi un refugi­at, nici în apropierea satului copilăriei nu se simte aca­să. “Simt că am început o casă şi nu am ajuns să o ter­min. De aceea, nu îmi do­resc nimic decât să slujesc din nou în biserica din Ale­xandreni.” De aceea, imedi­at ce trupele române elibe­rează Basarabia, revine în parohia sa. Celor cinci ani li se adaugă încă doi. Până când, în octombrie 1943 este trimis pe frontul de est, ca preot‑confesor. Ală­turi de Divizia I‑a Vânători de Munte ajunge în Crime­ea, la Simferopol, apoi pe frontul din regiunea Iaşi, iar după 23 august 1944, pe cel din Transilvania.

Revenit acasă, vreme de un an se află în parohia Bor­deni din Prahova, apoi este transferat la Podul Turcului. Pentru noile autorităţi, trecu­tul Părintelui Petre este de­parte de a fi ocolit de suspi­ciuni. Râvna depusă în pe­rioada slujirii la Alexan­dreni, participarea la Cam­pania din Răsărit şi mărtu­riile despre conţinutul mo­bilizator al predicilor, inter­venţiile în favoarea apărării drepturilor enoriaşilor faţă de abuzurile autorităţilor lo­cale, atitudinea lipsită de bu­năvoinţă faţă de noua pute­re – toate determină aresta­rea sa, în mai 1948. Scânte­ia ‑afirmaţia rostită la o nun­tă – “Tovărăşia aceasta du­rează, iar celelalte tovără­şii care ne înconjoară în cu­rând vor fi spulberate.” (Pre­ot Ionel Ene). Pentru a avea un caz, este nevoie de o acu­zaţie viabilă. Iar după afla­rea acesteia ‑simpatizant al mişcării legionare ‑de mar­tori, obţinuţi prin intimidări şi presiuni. Probele ‑drume­ţiile din Basarabia, drumuri­le în Vechiul Regat, întâlniri­le cu vlădica Visarion Puiu şi Nichifor Crainic, organizarea serbării de 9 mai şi organiza­rea cercului literar‑artistic.

Răspunsul este ferm: “Nu am făcut niciodată ni­ciun fel de politică, soco­tind în concepţia mea poli­tica o înjosire pentru tagma preoţească. Cât despre miş­carea legionară, nu am sim­patizat cu ea şi nu am aju­tat‑o în vreun fel.” Demni­tatea răspunsului este du­blată de perseverenţa pres­biterei Melania Focşănea­nu de a oferi organelor de anchetă dovezi privind ne­vinovăţia soţului său, acu­zaţiile fiind consecinţa ex­cesului de zel al unui agent de poliţie. Eliberat în iunie 1948, este arestat din nou, nouă luni mai târziu. Eva­dează din arestul Securităţii Tecuci. Caută adăpost, însă nici unul dintre tecuceni nu este dispus să rişte aşa în­cât, rănit, este prins în di­mineaţa următoare (Roxana Dragoş). Supus anchetei, în iunie 1949 i se propune un târg: eliberarea, în schim­bul semnării angajamentu­lui de colaborare cu Securi­tatea. Pentru a‑l convinge, este arestată şi anchetată şi soţia sa…

În decembrie 1949 de­vine succesorul Părinte­lui Ştefan Marcu, ares­tat, la rândul său, în aprilie, pentru sprijinirea mişcării de rezistenţă din Vrancea. Noul paroh din Nistoreşti oferă două note informati­ve, irelevante, privind viaţa schitului Năruja (Preot Io­nel Ene). Asemenea Părin­telui Marcu, sprijină mişca­rea de rezistenţă. Drumurile frecvente în Munţii Vran­cei trezesc suspiciunea Se­curităţii. Acuzat de favori­zarea uneltirii contra ordinii sociale, este condamnat la 10 ani de închisoare corec­ţională, trei ani interdicţie corecţională, 20.000 de lei amendă corecţională. Re­cursul este respins.

Zarca de la Gherla

Penitenciarul Gher­la. Aprilie 1953. Părinte­le Petre Focşăneanu în celu­lă. Săvărşind slujba Învie­rii Domnului. Zidurile. Co­ridorul. Glasul său.

Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce‑L urăsc pe El.

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului , aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu,

Iar drepţii să se bucure şi să se veselească înaintea lui Dumnezeu , să se desfă­teze în veselie.

Aceasta este ziua pe care a făcut‑o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.

Hristos a înviat din morţi

Cu moartea pre moar­te călcând

Şi celor din morminte viaţă dăruindu‑le!

Şi glasurile din celu­le. Un praznic. Adică, Li­bertatea.

Urmează izolarea. Bătă­ile. Din nou izolarea. Până când, la 17 iunie 1953 , în vârstă de 39 de ani, trece pragul acestei lumi.

Eroismul este zidire a fiecărei zile. Aceasta este cea dintâi mărturisire a vie­ţii Părintelui Petru Focşă­neanu actuală mai ales as­tăzi când, prea des ne pare de folos risipirea.

Vincenţiu DASCĂLU