LOADING

Type to search

Lumea credintei nr. 5 (106), mai 2012

Lumea credintei nr. 5 (106), mai 2012

Share

EDITORIAL – ÎN AȘTEPTAREA ÎNĂLȚĂRII

„Şi acest eveniment este şi cunoscut, şi necunoscut, şi ştiut, şi neştiut, şi descoperit, şi nedescoperit, şi mai presus de toate este o taină. Aşa cum taină este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aşa cum taină este Pătimirea Lui, aşa cum taină este Învierea Lui, tot aşa şi Înălţarea este o taină. Pentru că ceea ce ştim despre Înălţarea Mântuitorului este mai puţin decât ceea ce nu ştim. Ceea ce ştim, ca şi despre celelalte taine, ştim din învăţătura Bisericii şi din practica Bisericii”.

Aşa a vorbit dumnezeiscul părinte Teofil Părăian despre marea taină a Înălţării. Ce mai putem spune noi, oamenii obişnuiţi? Cei care urcăm în tăcere Muntele Măslinilor, locul minunat în care s-au întâmplat atâtea fapte ale credinţei creştine… Da, dar şi când ajungem sus, pe Munte, rămânem uimiţi de ceea ce vedem: ca un proiectil cu vârful în sus, săgetând Cerul, se ridică mica biserică a Înălţării – în fapt o capelă modestă. Aici a fost locul de lansare pe orbita veşniciei a singurei, exemplarei existenţe umane împlinite. De aici S-a înălţat Domnul la Ceruri. De pe piatra care a şi memorat urma piciorului Său, a ultimei amprente concrete, pământeşti. Ce frumos descrie pelerinul Arculf acest loc, încă din anul 680: „Acolo am găsit o clădire rotundă, deschisă spre cer, cu trei uşi-portal pe latura sudică a acesteia. Seara se aprindeau cele opt lămpi care se aflau în ferestrele de pe latura dinspre Ierusalim…”. Cele opt lămpi ardeau în faptul serii pe „aerodromul” de pe munte. Opt balize luminoase, opt flăcări de veghe, opt doruri după El, Fiul Omului, care nu a găsit pe pământul oamenilor un loc unde să-Şi plece capul. Avem, după El, doar urma pasului, a saltului spre Cer, avem doar semnul despărţirii. Doamne, greu ne va fi fost fără Tine! Dar bucuraţi‑vă – cei de atunci şi cei de acum! Peste numai zece zile vine Mângâietorul, care este prezent în toate tainele Sfintei noastre Biserici. Dacă la început vorbeam de o taină, aceea a despărţirii, acum vorbim despre şapte taine, care fac cât toată lumea la un loc. Cât toate despărţirile. Şi, de fapt, cine ne poate despărţi pe noi de Hristos? Nici măcar cohortele mirate ale îngerilor străjeri, nici măcar toate răutăţile din subteranele lumii, nici măcar genunile veşniciei!

RĂZVAN BUCUROIU