LOADING

Type to search

Nedespartirea

Nedespartirea

Share

Sfârşit de aprilie, început de mai. Început concret de primăvară românească. Statornicie în har. Cufundare în rugăciune. Voinţă. Rânduială. Entuziasm în Duhul. Aşa putem vorbi, în termeni realişti, fără a exagera defel, despre iniţiativa Mitropolitului Irineu al Olteniei de a-l invita la Craiova pe predecesorul şi modelul său: Sfântul Ierarh Calinic în persoană. Adică întreg, răspândind har şi binecuvântare din sfintele sale moaşte.

Ce-i leagă pe ierarhii olteni?

Am avut şansa de a fi de faţă la acest moment, care a fost doar o fotogramă din mai lungul film al descinderii desantului haric pe teritoriul Olteniei. Mai exact, este vorba despre călătoria pe care racla cu moaştele Episcopului Calinic, trăitor în secolul al 19-lea, a făcut-o în Oltenia. De ce în Oltenia? Deoarece acolo a fost uns ierarh: exact la catedrala din Craiova, pentru a pleca apoi în scaunul de la Râmnicu Vâlcea.

Gândul i-a aparţinut ÎPS Irineu Popa, al şaselea mitropolit din urbea Băniei. Este între ierarhii acestor locuri, din toate timpurile, o legătură tainică. Ea poate fi căutată în iluştrii înaintaşi într-ale arhieriei, poate fi căutată în linia prezenţei aici a domnitorilor ctitori (Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab, dar chiar şi Mihai Viteazul), poate fi căutată în însăşi firea oamenilor locului, pentru care îţi trebuie un nerv misionar aparte. Să ai un instinct al abordării, al tactului, al descoperirii evlaviei la olteni, nu e lucru uşor. Deoarece oamenii sunt foarte vioi la minte, iuţi, aprinşi chiar. Iar când tocmai credinţa e subiectul vâlvă­tăii, atunci istoria însăşi rămâne cu gura căscată: splendide acte de devoţiune, acte de martiraj, acte de ctitorii unice, de cultură îmbisericită. Ce mai, un întreg arsenal de virtuţi latente, care, o dată scoase la lumină, strălucesc cu puterea diamantului perfect prelucrat!

Aşadar, între aceşti vlădici este o legătură tainică. Dar încă mai tainic este momentul descoperirii moaştelor Sfântului Irodion de la Lainici, descoperire de care vlădica Irineu este strâns legat. Faptic. Mai exact, atunci când părintele stareţ Ioachim l-a anunţat în acea zi de pomină de 10 aprilie 2009 că săpăturile din curtea Mânăstirii Lainici pare că nu duc nicăieri, moaştele legendarului stareţ din Defileul Jiului fiind intens căutate, dar de negăsit, ei bine, atunci Irineu Mitropolitul s-a dus să se roage. După un timp, a venit înapoi pe „şantierul” duhovnicesc şi a spus să nu se oprească săpăturile, să se caute mai adânc, mai ferm. Şi, evident, au găsit ceea ce trebuia scos la lumină: sfintele moaşte! De ce v-am relatat această întâmplare? Deoarece ziua de 10 aprilie este ajunul zilei în care îl cinstim de Sfântul Calinic, iar acesta a fost chiar ucenicul Cuviosului Irodion stareţul. Ei, ce ziceţi? Aceste legături întru sfinţenie sunt extraordinar de importante, iar atenţia noastră la ele trebuie să fie mare.

Reluând fi(o)rul poveştii, am aflat de intenţia ÎPS Irineu de a aduce sfintele moaşte de la Cernica – acolo unde au fost descoperite, în octombrie 1955 – şi de a le purta în câteva locuri-cheie ale Olteniei, locuri de care a fost legată prezenţa şi persoana Sfântului Calinic. Mai exact, după Craiova, Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu Severin şi mânăstirile Frăsinei (unde Calinic este chiar ctitorul), Lainici, Bistriţa şi Tismana, ultimul popas a fost făcut la Mânăstirea Clocociov, în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Practic, toate episcopiile oltene s-au bucurat de prezenţa marelui ierarh. Şi, pentru toţi vlădicii, a fost un prilej de reflecţie asupra meritelor, slujirilor, nevoinţelor şi abilităţilor pe care trebuie să le aibă un păstor.

Biserica triumfătoare. Prin sfinţii săi

Pe esplanada din faţa catedralei cu hramul Sfântul Dumitru, în ziua de 29 aprilie racla cu sfintele moaşte a stat alături de cele ale Sfinţilor Nifon, Tatiana, Serghie şi Vah. Aceşti sfinţi veghează permanent, din interiorul catedralei, asupra credincioşilor olteni. Şi televiziunile erau în priză directă (evenimentul s-a transmis în direct pe TVR3), oamenii de ordine se agitau, cordoanele de jandarmi se aflau în dispozitiv. Nu aveau însă mare lucru de făcut, deoarece oamenii s-au comportat impecabil, cu maturitate duhovnicească deosebită.

Cei 14 ierarhi prezenţi – toţi episcopii olteni (mai puţin venerabilul ÎPS Gherasim al Vâlcii), alături de ÎPS Laurenţiu al Ardealului, ÎPS Casian al Dunării de Jos, PS Galaction al Alexandriei şi Teleormanului, PS Gurie al Devei şi Hunedoarei, PS Ambrozie al Giurgiului , PS Siluan al Ungariei şi PS Varsanufie Prahoveanul (cel care a şi însoţit, din încredinţarea Patriarhului Daniel, cortegiul nepreţuit, încă de la Cernica), au slujit în sobor. Slujbă arhierească, lungă, bogată, fastuoasă, cu cântări deosebite. Predica a ţinut‑o ÎPS Laurenţiu, iar cuvântul de încheiere – ÎPS Irineu.

Printre invitaţi era şi părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul de la Lainici, cel care urma ca peste doar câteva zile să primească odorul de preţ în Defileul Jiului, în splendida mânăstire ridicată pe ruinele vechiului schit. Emoţiile lui erau mari, căci era pentru prima oară când – pe acest pământ – urmau să se întâlnească două destine de excepţie, două vocaţii, doi purtători de sfinţenie, confirmaţi de Biserică şi de popor. Se întâlneau duhovnicul şi ucenicul, sfânt cu sfânt, dar altfel decât s-au cunoscut şi întâlnit în viaţa lor pământească. Aureolaţi de sfinţenie, cu minuni multe făcute în popor, cu semne mari, cu urmaşi în duh, cei doi – Calinic şi Irodion – vor fi fost, pentru o clipă, alături. Cel puţin oamenii aşa i-au văzut, alăturaţi, fiecare în racla lui, dar noi mai ştim că sfinţii nu se despart şi nu s-au despărţit niciodată…