LOADING

Type to search

Duhul dintre ziduri

Duhul dintre ziduri

Share

Şi-a înfipt privirea lui albastră în ochiul meu verde, pe care l-am plecat… Este pentru prima oară când văd/constat un călugăr privindu‑şi interlocutorul drept în ochi. Fără ezitare. Acea formă de smerenie, dar şi de „protecţie” care te face – monah fiind – să-ţi fereşti privirea, părintele Iachint nu o are. De smerit, e clar că este smerit. Măcar înălţimile munţilor Leaota, în care trăieşte de 12 ani, şi izolarea cvasi-totală l-or fi condus, cu timpul, la smerenie… Cât despre „protecţie”, monahul din faţa mea nu părea că ştie ce este vicleşugul, aşa încât nici de alţii nu ar da semne că s-ar teme.

 

Ziduri neisprăvite

Am urcat din Fieni (Dâmboviţa), spre Runcu, pe valea Ialomicioarei, şi de acolo, mai departe, până sus, sub Leaota. Mai exact, 16 km din şosea, din Fieni până la Mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, ştiută în zonă şi ca Mânăstirea „Runcu-Leaota” sau „Ziduri”. De ce „Ziduri”? Pentru că aici, în această poiana mirifică, pe acest colţ de rai croit parcă pentru rugăciune, de-a lungul timpului oamenii au încercat să ridice tot felul de ziduri: ba o exploatare a lemnului, ba o cooperativă care să administreze păşunile alpine, ba o bază sportivă, ba un hotel… Ehei, multe au vrut oamenii să facă aici, dar Dumnezeu nu le-a îngăduit să-şi ducă treaba până la capăt. Şi astfel, tot rămâneau în urma lor nişte ziduri… De aici, locuitorii din vale au numit bucata asta de pajişte, răpită pădurii, „Ziduri”!

 

Preţul ascultării

Totul a început în 1998, când ieromonahul Iachint a venit de la Athos în România, la dorinţa expresă a Patriarhului Teoctist. Acesta a considerat că tânărul monah, după ce  a ucenicit pe lângă marii duhovnici de la Schitul Lacu, iar mai apoi de la marea lavră a Vatopedului, trebuie să se întoarcă în ţară. Fusese primit în mânăstire la o vârstă fragedă de către părintele Victorin Oanele, stareţul Sihăstriei, el fiind de loc din Botoşani. Acum are 39 de ani, dar povestea se derula în vara lui 1988. Atunci s-a prezentat la poarta Sihăstriei şi a bântuit pe acolo vreo 3 zile. Tot timpul călugării spuneau că nu au timp de el, că o să vadă ce vor face. Apoi, după cele 3 zile de nebăgare în seamă (probă de răbdare şi voinţă, nu glumă!), a venit părintele stareţ, care l-a trimis direct la… muncă. Tânărul n-a mai apucat să-i spună că trebuia să plece să dea examen la liceu, ci a considerat că asta era voia Domnului. Dar ce voie „sucită”… Nici nu apuca bine să meargă la grajd să cureţe bălegarul, că îl trimitea la lemne. Nu tăia decât câteva buturugi că hop, du-te la câmp! Nu era bine nici acolo, că trebuie să dea fuga la stână, sus, pe munte. A mai ţinut-o aşa bietul novice câteva zile bune. Până când l-a chemat părintele stareţ şi i-a spus că este primit în obşte. Cu alte cuvinte, trecuse examenul ascultării şi al statorniciei. Răsplata? Pe măsură: apropierea de părintele Cleopa, care i-a fost duhovnic din primul moment!
Ei bine, cu acest bagaj de voinţă şi ascultare, cu toate abilităţile războiului duhovnicesc, cu toate armele simţurilor ascuţite în asceza athonită, părintele Iachint a poposit – la dorinţă patriarhală – în Arhiepis­copia Târgoviştei, unde ÎPS Vasile (arhipăstorul de atunci) i-a spus textual: „Te primesc, dar dacă îţi ridici singur mânăstirea unde vei sluji. Caută oriunde un loc în eparhia mea şi unde îţi place, acolo să te aşezi!”. „Mă învoiesc”, a spus senin părintele.

 

Începutul

„Domnule Bucuroiu, am umblat pe toţi munţii aştia, prin toate râpele, pe toate văile – şi nimic. Nu găseam nimic să-mi placă, să mă atragă la rugăciune profundă. Într-o zi coboram aproape abătut de pe Leaota cu jeep‑ul unui prieten din Runcu, căruia îi plătisem motorina şi tot deranjul. Ajung în dreptul poienii ăsteia, văd un drumeag şi întreb ce e acolo. Deodată parcă şi el s-a luminat la faţă şi a zis că, din câte ţine minte, e o poiană foarte frumoasă. Am urcat în poiană şi n-am mai coborât până în ziua de azi!”, încheie părintele râzând. Da, nu a mai coborât de acolo, căci găsise ce căuta: linişte, înălţime, pace. S-a închegat o obşte de 5 maici, condusă de maica stareţă Paisia (venită din lavra Tismanei, de loc din Petrila), şi prin cabanele („zidurile”) rămase aici au locuit o perioadă scurtă. În 1999 bisericuţa a fost gata, iar sfinţirea a făcut-o ÎPS Teofan, pe atunci episcop vicar la Patriarhie, deoarece chiriarhul locului, ÎPS Vasile, se îmbolnăvise grav. Vlădica Teofan fusese coleg de şcoală cu părintele Drăghici, unul dintre preoţii din Runcu şi profesor la Seminarul din Târgovişte, susţinător inimos al mânăstirii. Aşa că a fost o sfinţire ca în familie… Cum au reuşit, din nimic, să ridice bisericuţa, corpul de chilii şi o căsuţă pentru oaspeţi? Aţi ghicit – răspunsul e „standard”, dar foarte real: ajutorul Maicii Domnului şi tenacitatea oamenilor!
Acum mica obşte se gândeşte să continue ceea ce a început, astfel că fundaţia noii biserici e săpată, aşteptând darul bănesc al nostru, al laicatului. Planul este unul generos, cu 7 turle înscrise într-o cruce, iar forma este inspirată de biserica monumentală din Răcari. Un proiect mai puţin „avântat” spre slava cerului, deoarece noul edificiu trebuie să păstreze cu grijă căldura sobelor cu lemne, date fiind iernile geroase de aici (frecvent temperaturile ating minus 20 sau minus 30 de grade Celsius). Cu timpul şi cu ajutorul nostru, biserica se va ridica, mai ales că numărul credincioşilor care urcă muntele tot timpul anului este deja mare. Deşi programul slujbelor este unul mai aspru şi mai puţin obişnuit (păstrând formula liturgică a Muntelui Athos, mai exact Pravila lui Gheron Iosif), cu vecernie şi liturghie care încep după miezul nopţii şi se sfârşesc către zorii zilei următoare, oamenii participă cu entuziasm şi seriozitate. Ei simt duhul curat care adie nestingherit în această poiană, simt nevoinţele sincere ale obştei, simt că aici latura turistică sau excesiv comodă a vieţii călugăreşti pur şi simplu nu există! Şi nici nu are cum, ţinând cont şi de restricţiile alimentare pe care şi le-au impus: trei zile de post pe săptămână, două mese pe zi, fără carne, dar şi fără lactate, doar cu peşte când şi când.

 

Un dublu păstor

Locul acesta, poiana mirifică, a aparţinut între cele două războaie unui preot din Runcu. Ion Purnichescu a fost numit părintele enoriaşilor de pe această vale, dar bietul om avea o problemă: era groaznic de sărac. Da, era cel mai sărac om din sat, fără pământ, fără animale, fără bani. Acesta este motivul pentru care smeritul părinte s-a angajat ca cioban al turmelor runcenilor avuţi. Aşadar, era un dublu păstor: de oameni şi de animale. Ei bine, pronia dumnezeiască face ca într-o bună zi, pe când hălăduia cu turmele pe sub semeţia încremenită a Leaotei, să găsească în pădure o comoară. Da, aţi citit bine, o comoară adevărată, parcă pusă „la păstrat” pentru el. Coboară din munte ca un om fabulos de bogat, începe o nouă viaţă. Cumpără rapid 1.600 de hectare de teren – practic, tot muntele devine al lui. Inclusiv poiana mânăstirii de azi… Aici preotul norocos în­jgheabă o făbricuţă de cherestea, pe care o leagă printr-o cale ferată îngustă (mocăniţă) de aşezările din vale, însă afacerea nu merge mult timp. Preotul moare la 40 de ani şi în urma lui nu rămân decât nişte… ziduri. Care timp de încă 70 de ani nu-şi găsesc nici ele adevărata destinaţie. Dar ce ziceţi de modul cum Dumnezeu leagă lucrurile şi cum neputinţa unora este completată de hărnicia altora? Interesantă lecţie de viaţă, dar şi mântuire… E drept, poate că şi preotul câştigător o fi făcut milostenie, o fi ctitorit biserici sau i-o fi sprijinit pe necăjiţii soartei. Dar acest loc, măreţ şi cuminte în aşteptarea lui, a devenit de-abia acum, prin noua generaţie de călugări dedicaţi ascezei, pământ nou. Cât despre cerul de deasupra, el nu este nici vechi, nici nou. Este Cerul strămoşilor noştri, este Cerul nostru valah, care multe a văzut, dar încă mai multe va mai avea de văzut.  Cum ar fi tinereţile forjate în asceză, plângerea şi răscumpărarea păcatelor lumii prin înfrânare şi rugăciune, viaţă în dorul sfinţeniei…

 

Mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului“, comuna Runcu
reprezentată prin monahia Paisia Silivăstru
CUI 10615569
cont în lei RO40 RNCB 2520 0000 2145 0001

deschis la BCR Pucioasa