LOADING

Type to search

Canonizarea Cuviosului Irodion, „Luceafărul de la Lainici”

Canonizarea Cuviosului Irodion, „Luceafărul de la Lainici”

Share

Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică (Galateni 6, 8). Ceea ce a semănat Cuviosul Irodion, drept aceea a şi cules, pentru că partea cea bună şi-a ales, care nu s-a luat de la dânsul. Şi încă pentru că în toată petrecerea sa prin astă lume n-a căutat cele ale voii sale şi nici o trufaşă îndreptăţire nu şi-a aflat în vremea egumeniei lui. Iară dreptatea a rămas în grija Dumnezeului celui viu, care astfel l-a sfinţit prin oamenii Lui, în ziua întâi a săptămânii, la 1 mai, în Anul Domnului 2011, în sfânta lavră a Lainiciului.

 

Din Tomosul Sinodal

Dumnezeu şi cei 22 de ierarhi ai Bisericii neamului nostru au adus nemăsurată revărsare de har peste Lainici –  mânăstirea ce a stat vreme de patruzeci de ani în grija celui între sfinţi numărat, Cuviosul Irodion Ionescu.

Dintotdeauna Sfânta Biserica Ortodoxă cinsteşte după cuviinţă oamenii plăcuţi lui Dumnezeu, care au trăit viaţa pământească în sfinţenie şi evlavie şi care prin faptă şi prin cuvânt au adus folos duhovnicesc în sufletele celor credincioşi. Urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, hotărâm ca de acum înainte şi în veci stareţul Irodion de la Mânăstirea Lainici să fie numărat printre Sfinţii Bisericii în ceata cuvioşilor părinţi purtători de Dumnezeu şi să fie cinstit cu cântări de laudă, cu numeleSfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Pentru pomenirea sa statornicim în Duhul Sfânt ziua de 3 mai a fiecărui an, numele lui să fie înscris în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române”.

Aşa a fost glăsuit Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, dând citire Tomosului Sinodal, în prezenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, şi a altor mulţi Întâistătători bisericeşti ai acestui neam.

Taina moaştelor

În vremea când am aflat că Sfântul Ierarh Calinic îşi mărturisea puţinele greşeli unui ieromonah mai tânăr, pentru care trecea adesea munţii şi pe care îl numea „Luceafăr”, am ştiut că părintele Irodion, egumenul Lainiciului, nu poate fi altceva decât… un sfânt. Drept aceea, cu râvnă am voit a căuta mărturii ale sfinţeniei sale, îndemnat însă fiind şi de o întâmplare mai veche petrecută în trapeza mică a mânăstirii (unde mă trimisese vrednicul iconom Vasile, pentru ca nu cumva să plec acasă neîndestulat şi de bucatele cele după fire). La masă, aflând eu o mamă cu fiica ei (din Ialomiţa), le-am întrebat dacă nu urcă şi pe la avva Adrian Făgeţeanu (care în acele vremi se nevoia la Schitul Locurele), iar femeia mai vârstnică mi-a răspuns că şade cât poate de mult pe lângă mormântul Cuviosului Irodion, fiindcă doar acolo se mai liniştea copila sa, care era muncită de duhuri necurate! De câteva ori pe an, pe cât îşi putea permite băneşte, femeia venea, pentru alinarea fiicei sale, la căpătâiul Sfântului Irodion!

Pentru că auzisem şi eu că sfântului i se furaseră din oseminte tocmai pentru că era alungător de demoni, am înţeles că exista o taină legată de moaştele sale, de vreme ce mulţi (mai ales în vremurile din urmă) încercaseră să le scoată pentru închinare, dar nu le-au mai aflat! Mai apoi am stat vreme de cinci ceasuri lângă vicovenii ce săpau ca să afle pe cuviosul stareţ şi am fost martor al mâhnirii egumenului şi a Mitropolitului Irineu (care nici că mi-a dat binecuvântare să fac fotografii până ce nu a fost încredinţat că l-a aflat pe Sfântul Irodion) pentru că nu li se desluşea nicidecum tainicul locaş al moaştelor. L-am văzut şi pe Înaltul Irineu plecând de lângă săpături (pentru ca să-i ceară ajutorul Sfântului Calinic, după cum aveam să aflu mai târziu) şi am fost lângă el când a revenit de la chilie şi i-a spus lui Sandu Bilibou să sape mai adânc (deşi acest lucru era împotriva obiceiului de îngropăciune, pentru că se aflau deja la vreo doi metri adâncime!). Am fost martor apoi al bucuriei părintelui Ioachim, care şi-a dat seama deîndată că ceea ce avea în mână era chiar capul Sfântului Irodion (pe care l-a şi sărutat, chiar aşa plin de lut!), aflat, dimpreună cu restul moaştelor, datorită rugăciunilor făcute la Sfântul Calinic! Ştiu că egumenul a lăcrimat chiar înainte de a se descoperi cărămida ce purta numele Cuviosului Irodion, pentru că a fost încredinţat de aflarea moaştelor datorită mirosului, uşurimii şi consistenţei lor. A fost prima dată când am ţinut în mână oase de sfânt şi mărturisesc că ele sunt „altfel” decât ale celorlalţi oameni: sunt neaşteptat de uşoare şi de plăcute la vedere, încât nimeni nu resimte acea „reţinere” faţă de osemintele unui răposat!

Abia după ce a văzut cărămida scoasă şi a dat slavă lui Dumnezeu, ÎPS Irineu mi-a spus zâmbitor: „Acum poţi să faci fotografii câte vrei!”. Era într-o vineri, pe 10 aprilie 2009, la vremea amiezii, la 109 ani de la trecerea la cele veşnice a Cuviosului Irodion Ionescu, cel supranumit „Luceafărul de la Lainici” de către un alt sfânt părinte al acestui neam, marele Calinic de Cernica…

Măria sa, poporul român…

A încăput Lainiciul, la canonizarea Sfântului Irodion şi la sfinţirea catedralei sale (cu hramul Izvorul Tămăduirii şi cu cel al Cuviosului însuşi), mulţime tare multă, cum arar se întâlneşte la un loc: simpli creştini evlavioşi (ba şi unii curioşi), preoţi de mir şi maici, operatori TV şi cameramani, politicieni (Victor Ponta, cu soţia sa Daciana Sârbu, sau deputatul Mugurel Surupăceanu, cu soţia sa Bianca), prefecţi şi directori, fotografi, dar şi simpli şi cucernici monahi (precum cei de la Frăsinei, care în vremea sfinţirii catedralei îşi cântau lângă mine rugăciunile având şiroaie de lacrimi pe obraji!). Sorin Avramescu, cel care a grijit de tainul a zece mii de oameni, mi-a spus că nu i-a ajuns mâncarea şi că el crede că de-a lungul întregii zile s-au perindat cu siguranţă cincisprezece mii de pelerini prin mănăstire.

A fost o sărbătoare ortodoxă îmbelşugată, fiindcă de ea s-au îngrijit Sfântul Irodion şi egumenul Ioachim Pârvulescu, nou ctitor al lavrei Lainiciului – deşi el îl parafrazează mereu pe ÎPS Ioan Selejan, fost stareţ al mânăstirii, care zicea că adevăratul ctitor al acesteia este măria sa poporul român!