LOADING

Type to search

Lumea credintei nr. 7 (108), iulie 2012

Lumea credintei nr. 7 (108), iulie 2012

Share

EDITORIAL – OCHII! OCHII!

Mai multă lume s-a întrebat la început ce e cu ochii de deasupra Editorialului pe care îl scriu neîncetat, de aproape 10 ani. Da, sunt ochii mei. Ochi care au văzut foarte multe – şi bune, şi rele. Ochi prin care înţeleg eu lumea, pe care apoi încerc s-o retransmit aşa cum mă pricep mai bine. Ei bine, aceşti ochi – care, credeam/ speram eu, chiar nu mai pot fi surprinşi de nimic – au văzut zilele trecute ceva ce nu bănuiam că pot vedea în realitate, în contemporaneitate: execuţia unui martir.

Am primit de la un colaborator un link (o trimitere către un alt site) care îmi arăta la început un studio modern de televiziune, în care se difuza emisiunea „Azi, Egiptul”. Moderatorul Tawfiq Okacha, cu o voce gravă, vizibil emoţionat, se întreba retoric: „Despre ce fel de islam vorbim în prezent?” – şi asta cu referire directă la Fraţii Musulmani şi la mişcarea salfiştilor (intrată recent în vizorul poliţiei germane). Nimic neobişnuit în această introducere în subiect, însă ce a urmat întrece orice închipuire. Un tânăr din zilele noastre, cu mâinile legate la spate,
stă ţintuit la pământ. Un alt bărbat, în trening, are în mâna dreaptă un cuţit de bucătărie. Cu stânga, aplecat peste trupul tânărului, îl ţine pe acesta de păr, cu capul dat pe spate. Creştinul nu se zbate defel. Stă încremenit. Numai buzele i se mişcă încetişor. Respiră normal şi clipeşte rar. Din când în când pare că oftează. Sau e Duhul care îl cuprinsese? Din spatele camerei de filmare (poate un smartphone de provenienţă occidentală…?) se aude incantaţia unui al treilea personaj,care invocă des numele lui Allah. Traducerea ne asigură că este vorba despre rugăciuni musulmane, dar şi despre capetele de acuzare care proclamă că „Nu este alt Dumnezeu în afară de Allah şi nu are alt trimis în afară de Mahomed”, sau că „Dumnezeu trebuie răzbunat prin moartea apostatului politeist” (creştinii fiind consideraţi politeişti, pentru că se închină Sfintei Treimi!), sau că „Allah îi dă pe necredincioşi în mâinile musulmanilor” şi altele asemenea. La final, se aude „Allahu Akbar!”, adică „Mare e Dumnezeu!”. Din acel moment, bărbatul de deasupra începe să taie. Pielea, carnea, muşchii, arterele. Mâna îi merge repede, în sus şi în jos, parcă temându-se de reacţia celui tăiat. Însă, în mod misterios, tânărul nu se mişcă. Nu schiţează nici cel mai mic gest de apărare, sau de încercare de a se lupta pentru viaţa lui. Sângele iese timid, apoi gâlgâie, pentru a curge şiroaie. Cuţitul e prea mic pentru o treabă complicată ca asta. Perseverenţa musulmanului este însă răsplătită în scurt timp: capul se desprinde în cele din urmă, ţinut de ultimele legături cu trupul. O ultimă clipire a ochilor, ca un rămas-bun! Ochii, ochii!

Time-codul înregistrării a fost de la minutul 1:13 la minutul 4:00. Atât.

RĂZVAN BUCUROIU