LOADING

Type to search

La Poarta Albă-Galeşu, spre pururea pomenire

La Poarta Albă-Galeşu, spre pururea pomenire

Share

Dacă începutul lunii mai a fost marcat, la Bistriţa-Năsăud (de unde n-a lipsit nici Î.P.S. Teodosie al Tomisului), de Seminarul de Teologie şi Medicină prezidat de Î.P.S. Andrei al Clujului şi închinat în acest an „Eticii martirologice şi morţii martirice” (cu accent pe jertfele neo-martirilor din secolului 20 căzuţi în înfruntarea cu ateismul comunist), începutul lunii iunie a fost marcat de punerea pietrei de temelie şi sfinţirea locului pe care se va ridica mânăstire întru pomenirea deţinuţilor morţi în coloniile sau lagărele de muncă ale „cimitirului programat” care a fost Canalul Dunăre – Marea Neagră (sinistra iniţiativă exterminatoare sugerată de Stalin şi pusă în lucrare de Gheorghiu-Dej, în anii cei mai cumpliţi ai „obsedantului deceniu”).

Canalul Morţii

Răspunzînd noii iniţiative a Părintelui Iustin Pârvu, marele duhovnic nonagenar de la Petru-Vodă trecut timp de peste 16 ani prin temniţele comuniste, Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunţat oficial încă din luna mai, într-o conferinţă de presă, că va  construi o mânăstire la Poarta Albă, închinată memoriei martirilor, deţinuţi politici, morţi la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, mai ales în perioada  1949-1953.

Din documentele de arhivă (atâtea câte s-au păstrat), reiese că la construirea odiosului Canalul, în perioada celor 4 ani menţionaţi, au muncit peste 30.000 de deţinuţi politici, iar în mod oficial au fost înregistrate peste 2.000 de decese din rândul celor obligaţi să muncească aici, sub regim de teroare şi în condiţiile cele mai inumane. Desigur, numărul celor dispăruţi în această perioadă este, în realitate, cu mult mai mare.

Poarta Albă a fost principala colonie a deţinuţilor dintre cele 14 care se înşirau pe tot traseul „Canalului Morţii”. În mod constant, aici erau circa 12.000 de deţinuţi destinaţi de Partid şi Securitate exterminării prin muncă silnică, foamete şi mizerie.

Documentele mai atestă şi că la colonia de deţinuţi de la Galeşu, de lângă Poarta Albă, din 3.000 de prizonieri, nu mai puţin de 800 erau preoţi sau teologi!

Sfântă monastire, pentru pomenire…

Dintr-un Comunicat de presă al Arhiepiscopiei Tomisului din 12 iunie 2012, aflăm că piatra de temelie a noii mânăstirii a fost pusă de întâistătătorul Tomisului pe data de 1 iunie a. c., iar „lucrările la Paraclisul Sf. Iustin Martirul şi Filosoful [prăznuit pe 1 iunie] au început deja, fiind în stadiul de săpături la fundaţie”, urmând ca „duminică, 17 iunie, de sărbătoarea Sfinţilor Români, la Poarta Albă – Galeşu, Î.P.S. Teodosie şi Părintele Iustin Pârvu” să oficieze împreună „Sfânta Liturghie pe locul unde se va ridica mânăstirea închinată martirilor de la Canal”.

Este limpede că prin această împreună-slujire şi împreună-lucrare se înmulţesc virtuţi şi se spală păcate. “Eu cred ca acesta este lucrul cel mai minunat pe care îl înfăptuiesc cu oameni de jertfă, de dragoste, de credinţă, de când am venit aici, în Dobrogea”, a ţinut să mărturisească arhiereul de la Constanţa (care a mai organizat în anii trecuţi şi colocvii dedicate martirajului creştin-ortodox din România epocii comuniste).

O păţanie nefericită, dar un epilog fericit

 Din nefericire, Părintele Iustin Pârvu (n. 1919 la Poiana Largului-Neamţ), venit de la Petru-Vodă spre a participa la sfinţirea locului viitoarei mânăstiri de la Poarta Albă, a suferit un accident soldat cu o fractură de şold, fiind grabnic internat şi operat (i s-au fixat oasele cu placă şi şuruburi, iar intervenţia chirurgicală a decurs foarte bine) – chiar pe 1 iunie – la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean Constanţa, unde apoi a urmat şi necesarul tratament recuperator.

Ultimele veşti despre starea de sănătate a Părintelui Iustin sunt bune, iar bucuria sa cea mai mare este că proiectul a demarat şi a făcut o puternică impresie asupra întregii suflări ortodoxe româneşti.

Trebuie să remarcăm că mânăstirea de la Poarta Albă dublează în chip binecuvântat Proiectul Aiud (unde construirea mânăstirii şi centrului de studii martirologice, despre care am relatat cu alte prilejuri, se află într-o fază mai avansată). Două colaborări dătătoare de mari speranţe între laicatul şi clerul ortodox, pe de o parte, şi între ierarhia ortodoxă şi evlavia mânăstirească, pe de altă parte, netezind, poate, şi calea spre sinaxar a unor mari mărturisitori ai credinţei muceniciţi în anii comunismului (de la Valeriu Gafencu şi Mircea Vulcănescu la ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor şi Maica Mihaela Iordache).

Preţuirea martirilor Crucii din secolul 20 pare să fi intrat pe un făgaş luminos şi statornic, iar noi vom fi mereu bucuroşi şi mândri să relatăm paşii făcuţi şi ecourile lor în tainiţele de sfinţenie ale sufletului românesc.