LOADING

Type to search

Lumea Credinței nr. 7 (213), iulie 2021

Lumea Credinței nr. 7 (213), iulie 2021

Share

EDITORIAL – 70

L‑am văzut prima oară pe Părintele Patriarh acum peste 30 de ani, la întrunirile „Grupului de Reflecție pentru Înoirea Bisericii”. Din acel Grup de elită făceau parte preoții Constantin Galeriu, Bartolomeu Anania, Dumitru Stăniloae, Iustin Marchiș, apoi Andrei Pleșu, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Teodor Baconschi; desigur, lista era mai lungă, dar mă opresc aici cu enumerarea. Participarea mea era una de asistent tăcut pe atunci, dar chiar și așa spectacolul uman era impresionant: să vezi înmănuncheate la un loc atâtea minți luminate de duh și cultură, însuflețite de dorința de primenire, de schimbare la somația timpurilor amprentate de jertfa de sânge din 1989, era un fapt covârșitor. Țin minte că la reuniunile de atunci ale Grupului, tânărul ieromonah Daniel Ciobotea deja se remarcase în fața tuturor prin inteligență și viziune. Simplu spus, era clar una dintre speranțele viitoarei generații de sacerdoți care vor avea un cuvânt greu de spus în viața și lucrarea Bisericii Ortodoxe, în următoarele decenii.

A urmat apoi traseul fulminant al devenirii arhierești (începută la Timișoara, ca vicar; apoi la Iași, ca Mitropolit) și lucrarea în această ultimă demnitate: vastă, profundă, care a lăsat urme adânci. Căci pe unde a trecut, Preafericitul Părinte Patriarh a lăsat în urmă instituții și metode de lucru corecte și eficiente. Dar mai ales vizionare.

Iar la București, din 2007 încoace, a reușit să mute munții. La propriu! Căci dimensiunea unui munte urban are Catedrala Națională, cu cei 120 de metri înălțime. Dar mai mult decât înălțimea ei, se cuvine să vorbim despre profunzimea acestei lucrări: un sanctuar pentru sfinții și eroii neamului românesc, o veghe rugătoare necontenită în inima României, o normă de vârf a splendorii actului cultic, o reașezare a piramidei liturgice a metropolei – inclusiv răscumpărarea prin frumusețe și demnitate a bisericilor demolate de cuplul Ceaușescu. Catedrala este momentul de excelență al acestui patriarhat, iar a înșirui alte împliniri deja pare neverosimil: numeroase biserici restaurate și nou construite, zeci de așezăminte sociale ridicate, un program editorial complet, un centru de presă cu toate componentele moderne, noi Episcopii și parohii în diaspora, o poziție întărită și stabilă între Bisericile Ortodoxe surori, statutul de cel mai important și serios partener social al Statului român (vezi uriașul efort financiar și moral din pandemie, precum și alte momente de criză).

Acum, la cei 70 de viață (și ce viață!), îi dorim Părintelui Patriarh să meargă pe aceeași cale: împărătească, luminată, cu cer deschis și ajutor de la Iisus cel duhovnicesc și, totodată, de la Hristos Pantokrator!

 

Răzvan BUCUROIU