LOADING

Type to search

Aniversare la Prislop

Share

Alături de comemorarea a 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca (1910-1989), Ţara Haţegului şi vatra Prislopului au cunoscut în anul recent încheiat şi un eveniment aniversar: s-au împlinit 445 de ani (1564-2009) de la rezidirea Bisericii Mânăstirii Prislop de către Zamfira – fiica lui Moise Voievod Basarab. Un popas duhovnicesc în prezentul, dar şi în memoria locului ni s-a părut o datorie a conştiinţei ortodoxe româneşti.

La mijlocul secolului al 15-lea în Regatul Ungariei, supus sultanului, pentru pribegii Ţării Româneşti mijloacele de trai fură şi mai grele, iar oamenii stăpânirii şi-au pus în gând să schimbe credinţa oamenilor. Egumenul Hristofor de la Mânăstirea Geoagiului, după o călătorie pe care a făcut-o prin părţile Haţegului, a ţinut să facă o vizită şi domniţei Zamfira la castelul Stremţ, pentru a-i spune că aflase acolo că schitul de lemn ridicat de Sfântul Nicodim, în trecerea sa prin Ardeal, ajunsese o paragină. “Se află aşezat pe locul numit Cumpăna Apelor, între Valea Cernei şi Valea Haţegului. Îi mai zice şi Prislop. Adică trecere. Puţine mânăstiri şi schituri româneşti se pot mândri cu frumuseţea peisajului de aici. Mă gândeam că ce nimerit loc ar fi pentru o mânăstire ortodoxă acest colţ de ţară!, îi va fi spus domniţei egumenul Hristofor.
Având o stare materială excepţională, şi urmând pilda înaintaşilor săi din Ţara Românească, ctitori de lăcaşuri sfinte, Zamfira va fi hotărât atunci rezidirea bisericii şi se va fi gândit chiar la refacerea Mânăstirii Prislop, mai ales că Transilvania nu avea atâtea mânăstiri mari, centre de cultură, cum erau în ţara ei de origine. Cronica rimată Plângerea sfintei mânăstiri a Silvaşului relatează acest fapt prin următoarele versuri: „Atunci Dumnezeu bine au voit/ Şi eu a doao oară m-am înnoit/ De o doamnă mare şi vestită,/ Zamfira, cea pururi pomenită,/ Fata lui Moisi Voievod din Bucureşti,/ Din neamul marilor Basarabeşti…”.
Biserica creştea în fiecare zi sub mâna meşterilor veniţi din ţara Sfântului Nicodim, cât şi din ţara părinţilor domniţei Zamfira. Se arăta ochilor mândră ca şi cele din Moravia sârbească sau de la mănăstirile Vodiţa şi Tismana, prezentând înrudiri cu biserica Schitului Ostrov din Călimăneşti, cu cea din Stăneşti şi cu bolniţa Coziei, adică în plan triconc, cu turlă pe naos.
Mulţi români primiseră curaj să se ducă la biserică, sub ochiul duşmănos al celor care nu erau de acord cu existemţa cultului ortodox. O dată cu ridicarea Mânăstirii Prislop de la Silvaşu se simţea o adiere de pace şi de îngăduinţă nemaisimţită de multă vreme prin acele locuri. Li se părea oamenilor că nu vor mai avea de atunci înainte silnicie din partea celor puternici, dacă o domniţă valahă venea să-i ocrotească şi să le ridice o mânăstire mai mândră decât toate de până atunci.
După terminarea bisericii, părintele Eftimie, cel care a scris cronica în vremea Lăpuşneanului, puse să se sape cu litere slavone pisania: „Această sfântă mânăstire, cu hramul Sfântului Ioan Bogoslov, s-au zidit din temelie de blagocestiva doamnă Zamfira, fiica blagocestivului domn Io Moise Voevod Basarab din Bucureşti, la anul 7072 (1564)”.
Biserica a fost împodobită atunci cu fresce, aspect care se observă până azi deasupra uşii de intrare în biserică, lângă icoana hramului, unde se menţine clar o porţiune dintr-un prim strat de zugrăveală. Chiar şi în Plângerea sfintei mănăstiri a Silvaşului se relata că noua biserică era „prea foarte înfrumuseţată”.
Zamfira rămâne o figură de seamă în istoria Mânăstirii Prislop prin lucrările de rezidire, împodobire şi înzestrare, fiind considerată a doua între ctitori.
Cu refaceri ulterioare, biserica zidită de ea dăinuieşte până azi. Cele mai semnificative şi mai ample reparaţii făcute de părintele Arsenie Boca, duhovnicul mânăstirii, au respectat strict planul şi înfăţişarea vechiului monument. Continuând opera de înfrumuseţare şi îmbunătăţire materială, părintele Arsenie Boca este considerat al treilea ctitor al Mânăstirii Prislop.
Astăzi, maica stareţă Elena Pavelida Munteanu, licenţiată în Teologie (după terminarea liceului teoretic şi seminarului monahal complet), stăruie în faptă nobilă şi folositoare, adăugând şi înfrumuseţând noi clădiri, sporind zestrea Mânăstirii Prislop – iar osteneala sa încurajează reluarea şi sporirea vechilor activităţi culturale specifice mânăstirilor româneşti. De aceea se poate spune că Prislopul este unul dintre locurile-cheie ale bunei întâlniri dintre tradiţie şi actualitate de pe harta Ardealului ortodox.