LOADING

Type to search

Preot misionar rus asasinat în propria biserica

Preot misionar rus asasinat în propria biserica

Share

La Moscova, pe data de 19 noiembrie 2009, a fost asasinat, în chiar locaşul în care slujea, un tânăr preot ortodox – părintele  Daniil Sîsoev. Din 2006, părintele Daniil  organiza – la bisericuţa de lemn pe care o păstorea, situată într-un neînsemnat cartier moscovit – cursuri pentru  misionarii ortodocşi. După toate probabilităţile, recentul atentat a fost pus la cale de cercuri islamiste radicale, ori de membrii unor organizaţii pseudo-religioase.

Râvna pentru Ortodoxie

Părintele Daniil Sîsoev s-a născut în 1974, la Moscova. Tatăl său – preot ortodox – este de origine rusă, iar mama de origine tătară. După cum mărturisea adesea tânărul preot, componenta etnică nu a considerat-o niciodată relevantă în cazul său, punând mai degrabă accentul pe cea religioasă. După absolvirea Academiei Teologice din Moscova, în 2001, hirotonit preot, ridică o biserică de lemn cu hramul Sf. Ap. Toma – pentru a sluji provizoriu până la construirea unei biserici de zid mai încăpătoare – într-un cartier din sudul Moscovei. Nu-l va mulţumi însă închegarea unei parohii puternice şi unite, ci va purcede repede la o activitate misionară fără seamăn: formarea de predicatori ortodocşi de stradă, formarea de misionari pentru republicile musulmane caucaziene, iniţierea unor dezbateri publice pe teme de spiritualiate, dogmă şi misionarism, două dintre aceste dezbateri, cu participarea unui fost preot ortodox convertit la islam, trezind un viu interes în Rusia. Răspunsurile sale la provocările islamului, sectelor şi mişcărilor pseudo-religioase vor căpăta din ce în ce mai mult ecou, în ultimii ani, în rândul creştinilor de rând din Rusia. Sîsoev va publica, de asemenea, o serie de cărţi cu caracter misionar, în care condamnă inclusiv căsătoriile dintre creştini, pe de o parte, şi musulmani, evrei ori sectanţi, pe de cealaltă parte. Din 2007 până în 2009, în biserica părintelui Daniil Sîsoev au primit botezul creştin 80 de musulmani – tătari, uzbeci, daghestanezi etc.

Preotul Daniil Sîsoev – un martir al zilelor noastre

Mai multe cercuri islamiste radicale, începând cu 2008, nu vor mai conteni cu scrisori de ameninţare cu moartea la adresa preotului misionar, dacă acesta se va mai pronunţa deschis împotriva islamului. Prin telefon ori prin poşta electronică, Daniil Sîsoev a primit în nenumărate rânduri ameninţări de aceeeaşi natură din partea mai multor organizaţii pseudo-religioase. Nu era însă omul care să aşteapte ca pietrele să grăiască. Pentru el, Adevărul însemna, înainte de orice, mărturisire.
În seara zilei de 19 noiembrie 2009, un necunoscut a intrat în Biserica Sf. Ap. Toma, la care slujea Sîsoev, întrebând de preot. Când slujitorul a ieşit în faţa altarului, necunoscutul, cu câteva focuri scurte – ale unei arme silenţioase – l-a împuşcat în gât şi în cap. Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, criminalul a ieşit fără grabă din bisericuţa de lemn, pierzându-se în noapte.
Sufletului acestui ales mărturisitor al dreptei credinţe i-a fost dat să se înalţe de timpuriu la cer, către Acela pe care L-a slujit şi Care a mărturisit tuturor oamenilor: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.

 

Iulia Sîsoeva: “Părintele Daniil si-a prevăzut sfârşitul”
O scrisoare a preotesei slujitorului-martir Daniil Sîsoev

Dragii mei,

Vă mulţumesc pentru sprijin şi rugăciuni. Abia dacă reuşesc să-mi exprim durerea prin cuvinte. Seamănă cumva cu acea durere pe care au simţit-o cei care au stat lângă Crucea Mântuitorului. Dar şi cu o bucurie fără seamăn; acea bucurie de dinaintea mormântului gol. Unde este, moarte, boldul tău? Părintele Daniil şi-a prevăzut sfârşitul său cu câţiva ani înainte. Întotdeauna şi-a dorit să se vrednicească de cununa mucenicească şi Domnul i-a dăruit-o lui. Cel care l-a împuşcat a vrut cu tot dinadinsul să scuipe în obrazul Bisericii, aşa cum odinioară Hristos a fost scuipat în faţă, însă dorinţa a fost zadarnică, căci a scuipa în faţă Biserica este cu neputinţă. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care a construit-o; căreia i s-a dăruit cu timp şi fără timp, cu toate puterile sale. L-au ucis ca pe prorocul cel de demult, între catapeteasmă şi jertfelnic. Cu adevărat a fost vrednic de chemarea cea mucenicească. Părintele Daniil a murit pentru Hristos, Căruia I-a slujit din tot sufletul său. De multe ori mi-a spus că s-ar putea să nu-i izbândească dorirea. Zorea mereu. Ca om, avea îndoielile şi slăbiciunile lui, uneori făcea greşeli, dar nu greşea în ceea ce este esenţial. Viaţa sa a fost cu totul închinată Lui. Nu înţelegeam uneori pentru ce atâta zor. În ultimii trei ani a lucrat fără odihnă, fără concediu. Cârteam adeseori, căci aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea omului de rând; de a-l avea – pe soţul şi tatăl copiilor mei – alături de noi. Dar lui i se pregătise o altă cale. Mi-a mărturisit că va fi ucis. L-am întrebat: pe noi cui ne lasă? Pe cei trei copii şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini de nădejde. „Vă încredinţez Maicii Domnului. Ea se va îngriji de voi”.Aceste cuvinte, cu timpul, le-am uitat însă. Mi-a spus şi cu ce haine trebuie înmormântat. Am glumit atunci, răspunzându-i că nu se cade să vorbim despre acest fapt, pentru că nu se ştie cine va muri întâi. A insistat: eu îl voi înmormânta pe el. Odată, vorbeam despre prohodiri, nu mai ţin bine minte întreaga discuţie, şi i-am spus că nu am participat niciodată la o înmormântare de preot. Atunci el mi-a răspuns, că: „nu-i nimic, vei veni la a mea”. Acum, când îmi vin în minte multe din cuvintele lui, mulţime de nedumeriri mi se dezleagă; acum îmi dau seama de adevăratul lor sens. Nu am apucat să ne luăm rămas bun în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne‑am îmbrăţişat de despărţire. A fost o zi obişnuită. El a plecat încă de dimineaţa să săvârşească Sfânta Liturghie şi nu l-am mai văzut…De ce nu m-am dus în acea zi la biserică ? Chiar mă gândeam să merg, însă am hotărât să pregătesc masa şi să fiu aproape de copii. Pentru copii nu am mers. Parcă cineva mă trăgea înpoi. Cu o zi înainte fusesem la biserică. Simţeam că nori negri se porniseră asupra noastră. În ultimele zile am încercat să fiu alături de el cât mai mult posibil. Vreme de o săptămână m-am gândit doar la moarte şi la viaţa veşnică. Gândul nu se putea îndrepta spre nimic altceva. În ziua aceea, îmi veneau mereu în minte cuvintele: moartea suflă în ceafă. Mi-a fost foarte greu în ultima săptămână, ca şi cum o tonă de cărămidă s-ar fi prăvălit asupra mea.Nu m-am prăbuşit însă. El mă sprijină; simt că este alături de mine. În acest timp ne-am spus atâtea cuvinte mângâietoare unul altuia; mai multe chiar decât întreaga noastră viaţă. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ţineam unul la celălat. Cea de-a 40-a zi a pomenirii părintelui Daniil va cădea chiar în ajunul zilei sale onomastice şi a zilei hramului bisericii aflate în construcţie – 30 decembrie, Sf. Prooroc Daniel. După proorocia unei stareţe – biserica se va zidi, însă părintele Daniil nu va apuca să slujească în ea. Cea de-a doua parte a proroociei iată că s-a împlinit.

Cum l-am cunoscut pe părintele Daniil Sîsoev

L-am întâlnit pe vrednicul părinte Daniil Sîsoev, pentru prima oară, în vara anului 2007, la Skopje, Macedonia. Venise însoţit de profesorul Iuri Maximov, de la seminarul teologic din Sergiev Posad, şi de un tânăr citeţ. După un pelerinaj la locurile sfinte din Macedonia, părintele Daniil a dorit mult să aibă câteva întâlniri cu tinerii pentru a discuta probleme legate de viaţa duhovnicească din ţara noastră. Am participat la una dintre ele; profund pătrunsă de zelul părintelui Sîsoev de a-L mărturisi pe Hristos. Macedonia este o ţară cu o populaţie de peste 25% musulmani. Părintele s-a interesat dacă Biserica noastră face misiune printre minoritarii musulmani. A fost surprins de răspunsul nostru negativ. Noi ne justificam însă, punând accentul pe atitudinea dură a musulmanilor faţă de prozelitism şi convertiţi. Se vedea clar că părintele nu împărtăşea temerile noastre. Cred că ar fi interesant de amintit şi punctul de vedere al părintelui Daniil Sîsoev faţă de administrarea Sfintei Împărtăşanii. Aveam o mare nedumerire: bunica mea murise cu puţin timp înainte de întâlnirea cu părintele. Suferise mai bine de zece ani de Parkinson. Am fost foarte întristat că a trecut la cele veşnice fără să fie împărtăşită. Preotul paroh refuzase s-o împărtăşească, sub pretextul că era inconştientă. Părintele Sîsoev m-a mângâit cu aceste cuvinte: „Şi pruncii nu conştientizează ce se întâmplă şi tot îi împărtăşim! Dacă a crezut, cred că trebuia împărtăşită. Eu, unul, aş fi împărtăşit-o”. Am rămas impresionat de zelul părintelui Sîsoev. A fost începutul prieteniei noastre. Moartea sa o consider ca pe o jertfă pentru Hristos. Dumnezeu îşi rânduieşte, iată, slujitori neînfricaţi, chiar şi în zilele noastre. (Zarko Markovski, jurnalist, Skopje)