LOADING

Type to search

Lumea credintei nr. 79 (2), februarie 2010

Share

EDITORIAL    – DE LA ȚAR LA AVATAR

Două pelicule au pus pe jar publicul românesc, în ultima perioadă. Una este un SF american, o poveste care se derulează pe o altă planetă, peste vreo 200 de ani. Cealaltă, Ţarul, este o producţie rusească în care se evocă o parte din sângeroasa domnie de acum 450 de ani a lui Ivan cel Groaznic. Pe de o parte viitorul, pe de alta trecutul…
Americanii au spart deja ­­box-­office‑ul, cu peste 1,5 mld dolari în­ca­sări, şi cu o întreagă industrie de obiecte personalizate – cărţi, haine etc. – vor dubla potul. Ruşii, dacă îşi scot banii investiţi, e bine (mai ales cu pirateria care a făcut ravagii chiar şi în România, unde nimeni nu a plătit nici un leu/rublă pe acest film). Trecând peste aceste diferenţe majore de scop (încasări vs artă), te întrebi totuşi care este reţeta succesului într-o parte şi alta, dar şi care sunt viziunile radical diferite sub aspectul realizării artistice şi mesajului cultural şi/sau duhovnicesc.
Păi, americanii merg pe ficţiune, pe o tehnică revoluţionară (totul este filmat şi redat în 3D – în 3 dimensiuni), pe culoare, pe sunet hi-fi & surround, pe dinamica acţiunii, pe clişeele de scenariu arhi­cunoscute ale unui ­Hollywood ideologizat şi şablonizat. Pe scurt, te învăluie cu tehnologia şi cu „învăţăturile” new-age! (Mai multe despre Avatar, într-o cronică a subsemnatului postată la Editorial pe www.lumeacredintei.com)
Ţarul merge exact invers, pe adevărul dureros, istoric, pe un minimalism cuceritor al mijloacelor tehnice, avansează cu penumbre, cu tăceri, cu lumini de lumânare sau candelă. Este frust, nemilos, este hagiografie, este legendă, este cronică, este rugăciune. Filmul apelează la aceleaşi mijloace cu care Dumnezeu a creat şi înzestrat lumea. O lume firească, sluţită de păcatul omenesc, dar şi înfrumuseţată de virtuţile credinţei. Pe scurt, o lume a oamenilor în relaţie cu Dumnezeu.
Într-o parte – zgomot, explozii, puşcaşi marini, creaturi infernale, cultul şi venerarea mamei-naturi. În cealaltă – şoapte, sânge omenesc, priviri adânci, tensiune mistică.
Iar la sfârşit, cred că fiecare dintre noi îşi pune cinstit întrebarea: totuşi, în care dintre lumi am fi preferat să trăim…?