Lumea credintei nr. 8 (133), august 2014
Share
EDITORIAL – BRÂNCOVENII
Parcă sunt de pe altă lume – şi chiar sunt. Patru băieţi, un tată bătrân şi un sfetnic. Aşadar, şase suflete răpite în adierea Bosforului, sub soarele scânteietor al lui august. Dubla capitală imperială (bizantină şi otomană) văzuse multe în cei 1.400 de ani de existenţă, dar acest asasinat i-a mâniat chiar şi pe locuitorii musulmani – oamenii simpli ai mahalalelor, ai porturilor, ai prăvăliilor, ai bazarelor. Despre ambasadorii europeni, acreditaţi la Istanbul, ce să mai zicem? Au fost cutremuraţi, şi din toate rapoartele lor reiese acealaşi lucru: oroarea resimţită la priveliştea descăpăţânării…
Cu timpul, oroarea s-a transformat, s-a sublimat. De la mânie şi indignare au apărut balade, poezii şi un întreg cult al acestui sacrificiu. A răsărit o constelaţie de beneficii în urma jertfei: oamenii s-au întărit în credinţă, onoarea şi demnitatea românească au fost spălate, pe firmamentul ceresc strălucesc, spre închinare şi cinstire, şase conaţionali. E mult, e puţin? E foarte mult, dragi prieteni. E foarte mult, ţinând cont de vremurile de restrişte trăite de Biserica Ortodoxă şi neamul nostru sub ocupaţiile succesive ale bizantinilor, turcilor, ungurilor, austriecilor, ruşilor – momente dramatice ale istoriei, în care tăcerea era, câteodată, desăvârşită. Astfel, cele şase lovituri de secure ale casapului turc au răsunat – în obişnuita „tăcere românească” – aidoma a şase lovituri de clopot. Care anunţau o Ortodoxie de neclintit şi redeşteptarea mândriei naţionale. Valahii au existat dintotdeauna şi vor exista, şi tot aşa preferă să meargă în moarte: creştini până la capăt, cu demnitatea neştirbită, fără să le fie frică, şi fără să le fie ruşine.
6 antemergători, 6 luminători, 6 păzitori, 6 crainici, 6 sfinţi.
Răzvan BUCUROIU
_________________________________________________________________________________________
