LOADING

Type to search

Kiev: parohia românească de la Lavra Pecerska

Kiev: parohia românească de la Lavra Pecerska

Share

Îl ştiu pe Nicolae Popescu – fiu de preot român din Ucraina, ghidul pelerinilor noştri în Lavra Pecerska – de pe vremea când era student la Academia Teologică kieveană. Mereu ne cucerea prin vorba sa domoală, dulce moldovenească, şi prin zâmbetul său cald. Între timp, Nicolai s-a maturizat, a terminat studiile academice şi a rămas să lucreze la Sectorul Relaţii Externe al Mitropoliei Kievului, iar anii trecuţi ni l-a prezentat şi pe fratele său mai mic, Dumitru, de asemenea student la Teologie. Dar  marea surpriză ne-a furnizat-o acum, în timpul scurtei noastre vizite din 5 august 2012: fratele său Dumitru, căsătorit deja şi hirotonit preot, este astăzi parohul Bisericii Româneşti din Kiev, căreia i-a fost alocat pentru slujire un paraclis în chiar catedrala centrală a Lavrei Pecerska! Aşa încât, duminică fiind, am fost invitaţi să participăm la Liturghia în română, în Parohia Moldo-Română de la etajul întâi! Am admirat fastul extraordinar al marii catedrale, rezidite din temelii în anul 2002, după ce în cel de-al Doilea Război Mondial comuniştii ucraineni au dinamitat-o, aruncând în aer tot tezaurul, sfintele moaşte si mormintele mitropoliţilor! Catedrala actuala reface planul din secolul 17, când biserica marii lavre este mărită şi preia stilul baroc-ucrainesc, însă chiar şi în acest decor, cumva neobişnuit pentru noi, cântarea în română a dumnezeieştii Liturghii e un balsam pentru suflet. Răspunsurile la strană au fost date de corul Bizantion din Iaşi, membrii acestuia fiind şi ei în această perioadă pelerini la Kiev. După terminarea slujbei, emoţionat, Nicolai ne-a răspuns la câteva întrebări…

Noua parohie moldo-română din inima Kievului

Prima noastră curiozitate se leagă, evident, de deschiderea acestei parohii româneşti in inima celei mai importante lavre din Ucraina. Nicolai ne spune: „Parohia românească a fost deschisă prin binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, Mitropolit al Kievului şi al întregii Ucraine (Patriarhia Moscovei). Prima Sfântă Liturghie s-a oficiat în data de 13 noiembrie 2011 şi tot în acest an s-au sărbătorit 370 de ani de la moartea Mitropolitului Petru Movilă de la Kiev, aşadar de 370 de ani nu s‑a mai slujit în limba română la Lavra Pecerska! Petru Movilă avea în Goloseevo biserica cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, unde se slujea uneori în româneşte.

După această perioadă îndelungată, cu rugăciunile Mitropolitului Petru Movilă şi cu ajutorul Mitropolitului Vladimir, am început iar să slujim in româneşte, în fiecare duminică, la ora 9. Părintele Dumitru Popescu, fratele, este paroh, iar în cor cântă băieţi din Republica Moldova şi români bucovineni, care învaţă acum la Academia Teologică şi au terminat seminarul la Suceava sau la Neamţ. În toată duminica se adună 20-30 de credincioşi, majoritatea membri ai ambasadelor. Cu adevărat, acesta este un pas foarte important pentru legătura dintre cele două popoare, trebuie să ştie şi ucrainienii că românii sunt ortodocşi. Dacă întrebi, cam  60-70% dintre ucraineni cred că românii sunt catolici, pentru că România este în UE şi ţine calendarul nou! Uniunea Sovietică a fost un spaţiu închis şi prea mult despre religia vecinilor români nu s-a vorbit… De altfel, în Ucraina, chiar şi la graniţa cu Romania, românii nu-şi mai dau copiii la şcoli româneşti, pentru că apoi aceştia trebuie să îşi continue studiile în limba ucraineană, şi astfel şcolile româneşti rămân goale… Mi se pare că datorită Bisericii, care a păstrat în multe sate şi chiar şi în Cernăuţi româna ca limbă de slujire, se mai păstrează pe aici românitatea.

Doar georgienii mai au un paraclis in Kiev, tot în Lavră, dar în Biserica Tuturor Sfinţilor, lângă peşterile de aproape. Noi suntem bucuroşi că slujim în principala biserică din Lavra Pecerska, sub temelia căreia se află mormântul Mitropolitului Kievului, românul Petru Movilă!”.

Sfântul Mitropolit Petru Movilă

Pentru că Petru Movilă (canonizat ca sfânt de către Bisericile ortodoxe din România, Ucraina şi Polonia) e atât de viu în memoria românilor din Kiev, întrebăm ce a reprezentat acest mitropolit în istoria Bisericii secolului 17. Nicolai îl evocă foarte cald:  “Petru Movilă a fost un om sfânt de neam împărătesc, din familia Movileştilor, bunicul său fiind domnitor al Moldovei. După ce tatăl său a fost ucis, împreună cu mama sa a fost nevoit să se refugieze la Lvov, pe teritoriul Poloniei – în Ucraina de azi. De tânăr, a slujit întâi în armată, apoi a făcut studii foarte bune, iar la 27 ani a venit la Lavra Pecerska şi a fost tuns în monahism. La 30 de ani a fost ales stareţ al marii lavre, iar la 33 de ani a fost ales mitropolit ortodox  al Kievului, fiind  primul mitropolit ortodox recunoscut de regele Poloniei, pe când toată Ucraina era in componenţa Poloniei catolice. Lui i se datorează renaşterea ortodoxă din Kiev, numai datorită lui şi şcolii teologice deschise de el a fost oprit uniatismul şi Kievul a rămas ortodox. La Academia Duhovnicească întemeiată de el, primul institut superior teologic din întreaga Rusie, studenţii erau obligaţi să vorbească între dânşii limba latină, pentru a fi bine pregătiţi să îi poată combate pe catolici.  Mitropolitul Petru Movilă a scris cea mai importanta carte a vremii, recunoscută şi de către Papa de la Roma, dar şi de către Patriarhiile Ortodoxe: Mărturisirea ortodoxă a credinţei universale şi apostolice a Bisericii orientale, mărturisire de credinţă recunoscută ca validă de Sinodul inter-ortodox de la Iaşi (1642), după ce acesta a corectat două puncte. Mărturisirea, publicată în 1645, a fost apoi editată în întreaga Europă în limbile greacă, latină, germană şi rusă. Cu modificările operate de Sinodul de la Iaşi, ea a fost recunoscută de patriarhii Constantinopolului, Ierusalimului, Alexandriei şi Antiohiei în 1643. În 1672, Sfântul Sinod al Bisericii Ierusalimului a adoptat Mărturisirea… lui Petru Movilă drept catehism oficial. În limba română, prima ediţie a cărţii apare în 1699. Pentru acest rol de mărturisitor şi apărător al dreptei credinţe îl cinsteşte astăzi întreaga Biserică Ortodoxă!”.

Tinerii teologi români de la Kiev

Aşadar, la 370 de ani după trecerea la Domnul a Sfântului Petru Movilă, alţi tineri români reiau firul slujirii româneşti în capitala Ucrainei. Îl rog pe Nicolai să ne vorbească despre el şi familia sa. Aflăm astfel că-i originar din satul Ciudei, regiunea Cernăuţi, la doar 15 km de Putna, dar dincolo de graniţă. „Suntem români ucrainieni, români de peste sârmă, aşa a fost istoria, au fost schimbate graniţele şi astăzi locuim în Ucraina, deşi noi suntem români. Tata e preot, în familie am rămas patru copii – eu şi cu Dumitru am terminat Seminarul şi Academia Teologica la Kiev, am o soră preoteasă, cumnatul este paroh în satul Crasna şi acum ctitoreşte acolo o mânăstire în cinstea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava… Prin voinţa puternică a tatei şi prin credinţa lui, a fost binecuvântată toată familia. Şi mama era credincioasă, ea a fost prima care ne-a încurajat să venim la Seminar. Mama s‑a dus la Domnul acum trei ani, era tânără, avea doar 55 de ani, cu atâta blândeţe ne-a îndrumat… Noi am făcut mai multe şcoli, tăticu’ a fost preot în Moldova (în timpul URSS), la Hădărăuţi, raionul Ocniţa, a construit cea mai înaltă biserică din Republica Moldova, de 51 metri, ştiţi, acolo toate bisericile sunt mititele… Apoi, când s-a destrămat URSS, ne-am întors la Cernăuţi, iar ultimul an de liceu l-am terminat în satul natal, Ciudei”.

Îl întreb pe Nicolai cum a fost, ca român, admiterea la Seminarul Teologic de la Lavra Pecerska şi ne povesteşte cum a luat el examenul la Kiev neştiind bine limba rusă, dar ajutat fiind de Sfântul Nicolae, protectorul său! „Nu ştiam deloc ruseşte când am terminat cele 11 clase de liceu. Am învăţat vara, înainte de examen. Când am venit prima oară la Kiev, ne-am oprit la Mânăstirea Pocrovsk, la cazare, acolo e un hotel gratis; eram cu familia mea. În biserica mânăstirii am găsit, pe partea stângă a iconostasului, icoana Sfântului Ierarh Nicolae, o icoană foarte veche şi frumoasă! Şi atât de mult am simţit putere de la acea icoană, că am căzut în genunchi şi m-am rugat Sfântului, ştiind că numai cu puterile şi cu pregătirea mea nu aveam multe şanse…  Însă au venit şi profesorii în întâmpinarea mea, au văzut că atât de mult îmi doresc să intru… Mi-au cerut să cânt şi le-am zis că nu ştiu să cânt în limba rusă şi, când am cântat în româneşte,  au rămas  toţi profesorii uimiţi şi au spus: „Tu numaidecât trebuie să înveţi aici!”. Şi rugăciunile, de asemenea, le ştiam doar în limba română şi au zis că nu-i nimic, că rugăciunea e aceeaşi. Am citit cu greşeli, însă am scris bine lucrarea şi au hotărât să-mi dea posibilitatea să învăţ. Jumătate de an după ce am început şcoala, n-am vorbit cu nimeni, că dacă ziceam ceva râdeau toţi de mine, dar în scurt timp am învăţat şi după 4 ani, când am terminat semninarul, am absolvit al 3-lea din 80 de seminarişti.

Pentru că biserica este despărţită de stat, Seminarul şi Academia teologică nu sunt în cadrul învăţământului de stat şi regula este să faci seminarul după terminarea liceului şi după armată; trebuie să fii matur, să ştii ce faci – aici, dacă termini seminarul, este destul să fii preot. Dar pe mine m-au acceptat ca excepţie, mai tânăr, că am venit la 16-17 ani. Excepţie că am terminat liceul cu medalie de aur şi că eram fiu de preot (acestea erau cele două excepţii admise şi mă încadram în amândouă). Când am mers la rector pentru aprobarea derogării de vârstă, nu ştiam pe nimeni – dar rectorul a terminat la Universitatea Cernăuţi şi ştia câteva cuvinte în româneşte, avea mulţi cunoscuţi acolo. M‑a întrebat dacă vreau să învăţ aici şi mi-a dat iscălitura. Sunt convins că Sfântul Nicolae m-a ajutat: oriunde mergeam. se deschidea uşa şi mi se rezolva problema! Minuni peste minuni… Până m-am prezentat eu la acest examen, nu au mai fost români care să vină la seminarul de la Kiev, a fost ca un început… Dar celor care au venit mai apoi – băieţi din Cernăuţi, care au făcut seminarul teologic în România – le-a fost mai uşor, că eu am căutat să mă comport bine cu toţi. De la primul curs al Academiei, am făcut ascultare 4 ani în casa Mitropolitului Kievului şi din această cauză avem acum relaţii aşa de bune şi am primit şi binecuvântarea pentru parohia română”.

O dată în plus, se adevereşte zicala Omul sfinţeşte locul – chiar dacă locul e sfânta Lavră a Peşterilor din Kiev!