LOADING

Type to search

Lumea Credinței nr. 9 (194), septembrie 2019

Lumea Credinței nr. 9 (194), septembrie 2019

Share

EDITORIAL – GADARA 2.0

 

Ateii și progresiștii pare că s-au instalat definitiv, ca discurs public, în societatea românească. Până acum doi-trei ani, vocea lor era mai adumbrită și, oricum, mai rezonabilă. Unde este un Remus Cernea, unde este un Emil Moise și atâția alții care au contestat prezența lui Hristos în mijlocul oamenilor, în spațiile publice, în școli, spitale etc.? Ehei, ce vremuri, ce atei „rezonabili”! Mai mare plăcerea să fi stat de vorbă cu ei, pe când acum… Acum lucrurile s-au schimbat radical.

Mișcarea progresistă, cu vârful de lance în zona politică, a căpătat o voce distinctă în persoana lui Andrei Caramitru, fiul marelui actor aromân Ion Caramitru. De ceva vreme observ, cu amuzament, faptul că intelighenția creștină se dă de ceasul morții combătându-i discursul violent, contracarându-i ieșirile publice, demontându‑i argumentele anticreștine, anticlericale etc. A ajuns un fel de bau-bau, o sperietoare ideologică a credincioșilor. Dar totul este o țintă falsă. Căci lui Andrei Caramitru îi este „îngăduit” să facă toată manopera asta dubioasă, tot circul, tot show-ul acesta îndoielnic – atât ca dezbatere de idei, cât și ca nivel al discursului. Invective, agresiuni verbale, năduf și exasperare – cam la atât se poate rezuma prestația din spațiul public a respectivului, în opinia mea.

Însă afirm că îi este „îngăduit” să se poarte așa tocmai pentru a face diferența între el și ceilalți ortaci ai lui. Între discursul său agresiv și moderația celorlalți. Între radicalismul său și echilibrul restului, al celor din grup. Bine gândit, nu?

„Nebunul satului” era o expresie care tocmai asta arăta: diferența dintre o conduită normală și una exagerată, deviată. Iar „nebunul satului” era cel care juca rolul de paratrăsnet al comunității, el prelua energiile negative, sudălmile și frustrările colective, de el se râdea tocmai pentru a nu râde oamenii unii de alții. Cu alte cuvinte, acest statut avea o funcție de exorcizare publică, un rol de igienă socială foarte bine definit.

Toată această poveste mi-a amintit un comentariu al lui Nicolae Steinhardt la Evanghelia după Matei, mai precis la episodul vindecării demonizatului din Gadara. Țineți minte: demonii intră în turma de porci (vreo 2000!), care se aruncă în Marea Galileii, iar sătenii dau fuga, uluiți, să vadă acest fapt nemaipomenit. Și comentatorul ne încredințează că nu atât paguba suferită prin pierderea porcilor i-a determinat pe gadareni să Îi ceară lui Iisus să le părăsească imediat ținutul, ci faptul că au pierdut reperul negativ, pe „nebunul satului”. Din acel moment, oricare dintre ei putea să îi ia locul! Ceea ce atrăgea schimbarea raporturilor sociale din întreaga comunitate…

Dar noi nu trebuie să ne înșelăm în aceste privințe. Andrei Caramitru nu e singur în demersul său anticreștin, tovarășii lui îi împărtășesc idealul întocmai, fără rest. Ci el este doar cel care îi dă viață pe Facebook, asumându-și poziția de „lunetist” solitar. Ce e așa de greu de înțeles?

 

Răzvan BUCUROIU