LOADING

Type to search

Lumea Credinței nr. 9 (206), noiembrie 2020

Lumea Credinței nr. 9 (206), noiembrie 2020

Share

EDITORIAL – PELERINAJELE – ȘCOALĂ DUHOVNICEASCĂ REALĂ

 

Ce sunt pelerinajele în Răsăritul creștin? Sunt cofraje comunitare, sunt țesături sociale, sunt școli duhovnicești. Sunt motoare economice. Dar, mai presus de orice, sunt momentele „de glorie” ale sfinților îndrăgiți de popor, care își revarsă binefacerile în tot locul, peste tot omul, ziua în amiaza mare. Totul e pe față, nimic într‑ascuns.

Școala unui pelerinaj este foarte complexă, ea aduce cu sine maturitate în credință, seriozitate și hotărâre, jertfelnicie și dărnicie. Un pelerin adevărat nu se întoarce niciodată așa cum a plecat, ci mereu agonisește ceva nou. Bunăoară, o întâmplare de pe drum, o lucrare minunată văzută cu ochii lui, o poveste spusă de cineva în așteptarea rândului la închinare, o întâlnire esențială, o dumirire… Sau orice altceva care îi poate ridica la putere viața duhovnicească sau consolida credința. Așadar, beneficiile sunt multe, posibilitățile nelimitate și harul nespus de bogat.

A întrerupe cumva acest flux de energie umană pusă în slujba lui Dumnezeu, acest fuior de rugăciune care cuprinde mari mase de oameni, această disponibilitate de jertfă bineplăcută Domnului și oamenilor nu poate fi un lucru bun, care să nu lase urme în devenirea noastră spirituală. Și care să nu dezechilibreze balanța fină dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, dintre sănătate și boală, dintre speranță și tristețe…

Anul acesta nu s‑a putut, dar la anul vom fi prezenți în număr foarte mare!

 

Răzvan BUCUROIU

 

Numărul  nr. 9 (206), noiembrie 2020 al revistei Lumea Credinței se poate achiziționa și în format online (fără descărcare) de la linkul:

https://account.paydemic.com/serial/archive/I7PVVA3TWNDX7L6UEQ44LNLEEQ