LOADING

Type to search

Maica Domnului de la Neamţ

Share

Icoana Maicii Domnului de la Neamţ se mai numeşte şi Lidianca sau Romana, după locurile de care este legată istoria ei, sau Închinătoarea, după minunile pe care ea le săvârşeşte.
Prin tradiţie, această icoa­nă ar fi o copie a icoanei Maicii Domnului din Lida. În Lida, patria şi locul unde şi-a dat sfârşitul mucenicesc şi unde a fost şi îngropat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, o icoană a Maicii Domnului s-a pictat singură, în culori, în chip minunat, pe un stâlp al bisericii, încă din vremea când Sfinţii Apostoli propovăduiau în părţile acelea. Mai târziu, în anul 665, Sfântul Gherman, viitorul Patriarh al Constantinopolului, pe atunci monah în Palestina, a fost atât de încântat de acest chip al Maicii Domnului din biserica din Lida încât a cerut să i se picteze o copie pe lemn a acestuia. Pe reversul icoanei comandate, Sfântul Gherman a hotărât să fie pictată icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Ajungând patriarh, Sfântul Gherman a adus icoana la Constantinopol, iar când, din pricina iconoclaştilor a fost alungat din scaun, el a luat această icoană cu sine.
Aproape de sfârşitul vieţii sale pământeşti, deci cel mai probabil în anul 733, Sfântul Gherman a trimis această icoană a Maicii Domnului la Roma, ascunzând într-un locaş săpat în ea o scrisoare a sa către papa Grigore al III-lea prin care îl înştiinţa despre cumplita prigoană şi politica iconoclastă dusă de împăratul Leon Isaurul. Se consemnază că icoana a călătorit pe mare, singură, în chip minunat, făcând de la Constantinopol la Roma numai o zi şi o noapte. Scrisoarea Sfântului Gherman a ajuns în mâna papei, iar icoana a fost aşezată cu mare cinste în altarul Basilicii Sfântului Petru.
În vremea când Bizanţul era condus de împăratul Mihail al III-lea şi mama sa, Sfânta Teodora, care au stins furia iconoclasmului şi au restabilit cultul sfintelor icoane, iar la Roma era papă Serghie al II-lea, icoana Maicii Domnului Lidianca a început să se mişte singură din când în când, „uneori la cea de seară şi de dimineaţă cântare, alteori la Liturghie”, iar într-o zi s-a ridicat în văzduh şi, plutind pe deasupra oamenilor ţinută de nevăzute mâini îngereşti, a ieşit încet afară din biserică şi a doua zi a ajuns înapoi la Constanti­nopol. Împărăteasa Teodora a hotărât aşezarea ei în biserica Chalcoprateia. Pentru această minune, despre care bizantinii au aflat când au mers la Roma în anul 843, s-a hotărât prăznuirea icoanei, numită de acum Romana, în 8 septembrie.
Icoana a rămas în Constantinopol până la începutul secolului 15, fiind trimisă în 31 martie 1401 ca dar lui Alexandru cel Bun de către regentul Ioan al VII-lea Paleologul. Se consfinţea astfel împăcarea dintre Patriarhia de Constantinopol şi Mitropolia Moldovei, după o schismă destul de îndelungată. Iniţial, icoana a fost aşezată, cel mai probabil, la Mirăuţi în Suceava, apoi dăruită de Ştefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, Mânăstirii Neamţ. Deşi a fost adăpostită de multe ori în locuri tainice, fiind chiar îngropată în pământ pentru a fi ferită de năvălirile turcilor, ungurilor, tătarilor şi polonezilor, icoana Maicii Domnului s-a păstrat în stare bună până astăzi şi stă la loc de cinste în faţa catapetesmei bisericii mari, în partea stângă.
Icoana se mai numeşte şi Închinătoarea pentru că „de multe ori s-a întâmplat, fiind în mâinile arhiereilor şi ale preoţilor, de s-a ridicat ca şi cum s-ar smulge din mâinile lor şi ar voi să se răpească. Şi de acolo i s-au pus numele că se închină, pe care, văzând-o norodul se umileşte şi se roagă cu umilinţă lui Dumnezeu”.
O altă mare minune s-a întâmplat în anul 1655, în vremea domnitorului Gheor­ghe Ştefan, după cum s-a consemnat: „Făcându-se litanie cu sfânta icoană în jurul mânăstirii, când o aduceau în biserică, s-a smuls sfânta icoană din mâinile norodului şi răpindu-se, s-a dus singură în văzduh şi a stat deasupra amvonului. Şi de acolo, mergând spre uşile împărăteşti, a intrat în altar şi, înconjurând altarul, a ieşit pe uşile celelalte şi s-a aşezat la locul său, acolo unde pururea stă. Ştiut să fie şi aceasta, cum că îngerii cei ce sunt pe lângă Născătoarea de Dumnezeu şi îi slujesc ei, i-au purtat prin văzduh icoana ei”.