LOADING

Type to search

Cuvânt despre Marturisire şi Euharistie

Cuvânt despre Marturisire şi Euharistie

Share

Pocăinţa ne aduce o înnoire sufletească, o apropiere mai mare de Dumnezeu. Şi dacă suntem mai aproape de Dumnezeu, atunci nu ne este teamă de nimic. Căci dacă Hristos este cu noi, atunci cine este împotriva noastră?

 

Cine ar putea să fie împotriva noastră? Cine ar putea să ne biruiască pe noi în vreun fel sau altul? Căci dacă Dumnezeu este cu mine, Dumnezeu este apărătorul meu, este Stăpânul meu – ar putea oare cineva să-mi stea împotrivă? Cum spune Sfântul Apostol Pavel, foarte frumos, în Epistola către Romani, în capitolul 8: „Pe cel ce-L iubeşte pe Hristos şi are dragostea lui Hristos întru el, nimic nu-l poate despărţi de această dragoste: nici necazul, nici supărarea, nici prigoana, nici orice ar fi, orişice ispită ar veni împotriva lui, nimic nu-l poate despărţi pe el de Hristos.” Căci cine ar putea să mi-L ia mie pe Hristos? Numai eu singur pot să-L părăsesc pe Hristos prin acceptarea păcatului, prin voinţa mea cea rea, prin despărţirea mea de numele Lui, prin voinţa mea cea liberă, dacă am lăsat-o să se încline spre cele rele. Deci pe Hristos nimeni nu ni-L poate lua.
Ortodoxia se manifestă prin pocăinţă. Acesta este specificul ei: smerenia cea adâncă. De ce? Pentru că acesta este veşmântul Dumnezeirii. Hristos Domnul a făcut pocăinţă pentru noi toţi. El a săvârşit pocăinţa cea mare pentru întregul neam omenesc, pentru neascultarea lui Adam. Hristos a fost cel dintâi care a săvârşit această pocăinţă şi noi, fiecare dintre noi, la rândul nostru, săvârşim taina răscumpărării noastre, taina mântuirii noastre, prin taina aceasta mare a pocăinţei. Şi pocăinţa ne dă nouă unirea cu Hristos, întâlnirea cu El pentru totdeauna. Şi pe Hristos, în felul acesta, nu ni-L poate lua nimeni dinlăuntrul nostru. Omul smerit este un om blând, este un om răbdător, este un om plin de dragoste, este un om plin de bunăvoinţă, şi omul acela nu se clinteşte niciodată în viaţa lui, ci rămâne statornic în crezul lui, în faptele lui, şi nimic nu-l poate sminti – nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, absolut nimic. Toate le săvârşim, toate le împlinim pentru a fi cât mai aproape de Hristos.

 

Taina Marturisirii

În această perioadă a postului, nouă ne stă la îndemână o taină, taina spovedaniei. Nu este suficient numai să cerem iertare de la prea bunul Dumnezeu, ci să ne şi mărturisim păcatele înaintea duhovnicului nostru.
Şi fiecare dintre dumneavoastră să vă alegeţi şi să aveţi duhovnici. Cei care nu au să se îngrijească să aibă, să aibă duhovnic în faţa căruia să se plece, de la care să ceară sfatul şi care să-i povăţuiască pe calea cea bună a mântuirii. Căci duhovnicul este cel care mijloceşte înaintea prea bunului Dumnezeu iertarea păcatelor. Şi să-ţi mărturiseşti păcatele aşa, sincer, cum le-ai făcut, şi când duhovnicul spune: „Te iert şi te dezleg” şi Părintele Ceresc te iartă şi te dezleagă. Căci Hristos întăreşte în ceruri ceea ce jos robul săvârşeşte. Creatorul ascultă de creatură.
La vămile văzduhului, când vom ajunge, când sufletul nostru va ieşi din acest trup şi va trece pe acolo, diavolii ne vor deschide zapisele – ei nu ştiu că noi ne mărturisim şi nu cunosc taina mărturisirii; şi se grăbesc atunci, iau zapisele şi le deschid repede, dar dacă păcatul este mărturisit, zapisul este gol, şi atunci ei sunt ruşinaţi de căinţa, de pocăinţa noastră pe care am săvârşit-o în viaţa aceasta.

 

Împartaşirea şi unirea cu Hristos

Curăţindu-ne prin taina spovedaniei, prin taina aceasta mare a pocăinţei, de tot ceea ce am făcut, ne apropiem de o taină şi mai mare, de Taina tainelor, de Sfânta Împărtăşanie, de unirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. De aceea, v-aş îndemna să nu fiţi indiferenţi şi să nu mergeţi la Sfânta Împărtăşanie ca şi cum aţi merge acolo să luaţi ceva. Întrebam odată pe cineva, pe un tânăr, ce este Sfânta Împărtăşanie: „E ceva, acolo, părintele dă vin şi… acolo, pâine, din sfântul potir.” Mai mult nu a ştiut ce să răspundă.
Citiţi! În ziua de astăzi, ne-a binecuvântat Dumnezeu cu această libertate, care, de multe ori, este rău înţeleasă, şi care a adus destule nereguli, destule fărădelegi, destule păcate şi blestemăţii peste neamul nostru; dar e şi o binefacere a acestei libertăţi că s-au putut tipări cuvinte şi cărţi folositoare de suflet. Sunt multe cărţi, cuvinte de la părinţi despre taina Sfintei Împărtăşanii. Este Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Aşa ni s-a descoperit şi ni se descoperă nouă, în sfânta noastră Ortodoxie.
E Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, şi cel ce se împărtăşeşte, se împărtăşeşte cu trupul şi sângele Lui, şi îi este lui spre viaţă veşnică. „Că tot cel care va mânca şi va bea Trupul şi Sângele Meu”, spune Mântuitorul Hristos, „va avea viaţa veşnică întru el” (Ioan 6, 54-56).
Sunt multe cuvinte la Sfinţii Părinţi şi vă îndemn să le citiţi. Sau, dacă veţi citi numai cele douăsprezece rugăciuni care sunt în Ceaslov, în pravila bisericii, rugăciuni pe care trebuie să le citească orice creştin – nu să aştepţi să le citească dascălul la biserică sau mai ştiu cine altcineva, ci tu singur să ţi le citeşti acasă, căci – slavă Domnului! – toată lumea astăzi ştie carte, iar dacă nu ştie toată lumea, pune pe cineva să-ţi citească rugăciunile şi fii cu luare-aminte! Dacă suntem atenţi numai la cuprinsul celor douăsprezece rugăciuni dinainte de Sfânta Împărtăşanie, avem multe de învăţat de acolo şi totodată simţim mult prezenţa lui Hristos; citindu-le cu atenţie, se sădeşte în inima noastră o umilinţă deosebită. Şi acea umilinţă ne curăţă şi ne dă o stare lăuntrică de vrednicie, şi în felul acesta ne putem apropia şi putem lua Sfânta Împărtăşanie.
Un cuvânt totuşi am să-l spun, de la sfinţii părinţi, despre Sfânta Împărtăşanie. Sfântul Nicolae Cabasila are o lucrare, Viaţa noastră întru Hristos, unde prezintă şi roadele Sfintei Împărtăşanii, printre altele.
Iată ce spune Sfântul Nicolae Cabasila: „O, ce taină copleşitoare! În taina Sfintei Împărtăşanii, cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui se face una cu voia noastră, trupul şi sângele Lui, una cu trupul şi sângele nostru. Şi atunci, cât de puternic trebuie să fie cugetul nostru, când e stăpânit de Dumnezeu? Cât de dârză voinţa noastră, dacă Însuşi Domnul o mână? Şi cât de înflăcărat curajul nostru, când focul însuşi se revarsă peste el? Iar că lucrurile stau aşa ne spune însuşi Sfântul Pavel, atunci când spune că în noi nu mai rămâne nici cuget, nici voinţă şi nici viaţă de-a noastră, ci Hristos ţine loc la toate acestea. Doar nu avem noi duhul lui Hristos?, zice Sfântul Pavel. Şi iarăşi, şi eu socot că întru mine este duhul lui Dumnezeu. Şi pe voi vă doresc cu toată duioşia lui Hristos Iisus, ceea ce însemnează că avem aceeaşi voie cu Domnul, căci, după cum am spus, acum nu mai viez eu, ci Hristos viază întru mine. Cu atâta e mai adevărat că Taina Împărtăşaniei e mai presus de oricare alta şi rodeşte un şir întreg de bunătăţi, cu cât ea formează şi ţinta cea mai înaltă spre care se poate îndrepta strădania omenească. Căci prin ea, prin Sfânta Împărtăşanie, ajungem să ne întâlnim chiar cu Dumnezeu, care se uneşte cu noi în cea mai desăvârşită iubire. Iar a ajunge să fii un duh cu Însuşi Dumnezeu – ar putea exista, oare, o unire mai deplină ca aceasta?” – întreabă sfântul. Să cugetăm la lucrul acesta, să cugetăm la taina aceasta mare a Sfintei Împărtăşanii şi să ne apropiem cu inimi smerite, cu inimi înfrânte, nu altfel!

 

Spovedania… altora

Vă îndemn pe fiecare dintre dumneavoastră să vă pregătiţi cu luare-aminte, să vă spovediţi sincer, să nu aşteptaţi să tragă duhovnicul de dumneavoastră, să nu mergeţi la taina spovedaniei şi să spui acolo mai întâi faptele bune şi după aceea pe cele rele dacă-ţi mai aduci aminte de ele… Sau să te apuci să spovedeşti mai întâi pe tata şi pe mama sau pe soţ, pe soţie, sau pe ceilalţi din casă, sau pe vecini, să spui păcatele altora, că uite, acela m-a îndemnat sau celălalt, ci să-ţi spui păcatele tale! Să-ţi mărturiseşti păcatele tale, aşa cum le-ai făcut. Să nu cauţi să învinuieşti pe altcineva, ci pe tine să te învinuieşti, şi să nu faci şi totuşi să iei asupra ta, să iei asupra ta de multe ori răul pe care-l fac alţii, răul din lume să-l iei asupra ta. Să te învinuieşti pe tine şi nu pe altcineva, mărturisindu-ţi sincer, curat, păcatele şi apoi, aşa cum am spus, apropie-te de Domnul, dacă vrei cu adevărat să cunoşti iubirea Lui. Dacă cineva zice: „Părinte, m-am împărtăşit de multe ori, dar n-am simţit!”, îţi voi răspunde cu un singur cuvânt: N-ai reuşit să te umileşti deplin! N-ai reuşit să te învinuieşti pe tine, n-ai reuşit să te umileşti, să te vezi pe tine păcătos, şi să I te încredinţezi Lui. Cel ce se umileşte şi cel ce se încredinţează lui Hristos, adică spune: „Doamne, lucrează de-acum Tu întru mine!”, în acela taina se săvârşeşte şi cunoaşte pe deplin iubirea lui Hristos şi atunci inima lui va bate ca inima lui Hristos.
Iubiţi credincioşi, Dumnezeu să primească râvna, dragostea fiecăruia, să ne dea prea bunul Dumnezeu cunoştinţa adevărului, ochi duhovniceşti, minte înţelegătoare, voinţă tare în a împlini mai departe lucrurile lui Dumnezeu, în a face voia lui Dumnezeu. Că cel care împlineşte şi face voia lui Dumnezeu, acela este prietenul lui Dumnezeu. „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste întru voi.” Iar dragostea întru noi nu poate să fie o dragoste fără de Hristos. Unde e Hristos este şi iubirea cea adevărată. Unde nu este Hristos, nu este iubire adevărată; acolo e  numai iubire din aceasta, trecătoare, care nu are valoare veşnică. Hristos dă sens vieţii noastre, dragostea Lui cea nemărginită ne face şi pe noi vii cu adevărat.
Să ne dea bunul Dumnezeu să Înţelegem, şi cu fiecare dintre noi să se împlinească acest cuvânt: să fim vii întru Hristos. Să viem cu adevărat în credinţa cea dreaptă. Să ne dea bunul Dumnezeu tărie şi răbdare până în sfârşit. Amin!