LOADING

Type to search

Protosinghelul Andrei Ghiata, un chip blând din cetatea de la poalele Muntelui Vasan

Protosinghelul Andrei Ghiata, un chip blând din cetatea de la poalele Muntelui Vasan

Share

Astăzi printre cei mai în vârstă clerici ai Mănăstirii Secu se numără şi Protosinghelul Andrei Ghiaţă, cel care a vieţuit sub conducerea a patru stareţi (Arhimandritul Irineu Ilie, Superior la Aşezămintele Româneşti de la Ierusalim şi Iordan, Arhimandritul Macarie Ciolan, Protosinghelul Elefterie Tărcuţa şi Arhimandritul Vichentie Amariei, actualul stareţ al Mănăstirii Secu), fiind un sprijin important pentru fiecare.

 

Un duhovnic căutat de mulţime de credincioşi, de monahi şi monahii, un nevoitor exemplar al vieţii călugăreşti, pe Părintele Andrei l-am simţit aproape încă de la începuturile vieţuirii mele călugăreşti. În vremea aceea era Eclesiarh Mare al mănăstirii, îngrijindu-se cu evlavie de cursul firesc al celor şapte Laude precum şi de lucrurile bisericii păstrate cu sfinţenie. Smerenia şi blândeţea au fost şi sunt cele două veşminte luminoase nedezlipite de sufletul acestui monah.

Călugărit în anul 1985 de către Arhimandritul Irineu Ilie, la 2 iunie de sărbătoarea Pogorârea Sfântului Duh, fiind ultima tundere în monahism oficiată de venerabilul stareţ ce a fost chemat la o nouă ascultare în Ţara Sfântă, părintele Andrei a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah de către Î.P.S. Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la vremea aceea Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Apoi hirotesit protosinghel în 1992 de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor la 2 noiembrie 1992 cu ocazia sfinţirii Paraclislului „Sf. Ier. Nicolae” din Mănăstirea Secu. Părintele Andrei nu a urmat studii teologice, însă a învăţat cu multă iscusinţă şcoala Patericului, a Vieţilor Sfinţilor şi a Filocaliei. De aici şi-a extras toată teologia necesară dobândirii Vieţii Veşnice. Nu a căutat în lumea aceasta prietenia cu diplomele ori cu oamenii mari, ci prietenia cu sfinţii, cu bătrânii ce i-au dăruit mereu binecuvântari şi un cuvânt miezos.

A trecut prin multe lipsuri în vremea fostului regim. Îmi povestea adeseori cum vedea rar biserica şi slujbele datorită ascultărilor la care erau supuşi părinţii şi fraţii în vremea aceea în care lucrau cot la cot cu muncitorii ce erau foarte puţini. Pleca de dimineaţa pe câmp şi revenea în mănăstire târziu în noapte. Privirile iscoditoare ale vechiului regim, asprimea unor stareţi din vremuri trecute, numărul foarte mic de călugări (şi aceia bătrâni) au îngreuiat crucea călugăriei pentru generaţia veche ce astăzi priveşte mirată aerul curat, soarele şi pacea ce domneşte în Biserică. Dar, cu toate încercările şi greutăţile, lumânarea de ceară curată ardea permanent în sufletul frăţimii din mănăstire, fiind o unitate şi o dragoste în rândul monahilor cum nu s-a mai găsit niciodată de atunci, mărturiseşte cu durere Părintele Andrei.

Slujesc adeseori şi ne întâlnim în rugăciune şi în jurul Sfântului Potir, mereu lăsând o amprentă de cuminţenie şi bunătate în inima mea. Cu privirea plecată, aşa cum îi stă bine unui monah, retras, tăcut, mereu cu o carte de rugăciuni prin preajmă, dăruieşte fiecare clipă lui Hristos.

Iubeşte mult florile şi mormintele părinţilor. Toată vara, cât e ziua de lungă poposeşte în cimitir primenind locurile în care se odihnesc chipuri smerite, cuvioşi împreună vieţuitori, stareţi, nume scrise cu slove de aur în Cartea Vieţii la Tronul Îndurărilor. La fiecare lasă un gând smerit, o lacrimă ascunsă, un suspin, o rază de bucurie adusă de o amintire vrednică de Pateric.

Cu gândul la moarte, surprins de trecerea ireversibilă a timpului, bătrânul monah îşi cercetează cu atenţie zilnic conştiinţa şi paşii vieţii. Niciodată nu l-am văzut supărat sau nervos, ori dojenind pe vreun frate. Mereu mulţumit, mereu împăcat, discret în gesturi, păşeşte ca şi cum nu ar fi. Ar vrea să se retragă la linişte, la pustie, la dulcele glas al singurătăţii depline… Cine ştie, poate Domnul îi va împlini cândva dorinţa fierinte a inimii ce a mărturisit-o adeseori. Prin bunăvoinţa sfinţiei sale, la umbra brazilor argintii din bătrâna ctitorie a lui Nestor şi Mitrofana Ureche, am devenit adeseori contemporan cu monahi ce au ajuns la măsuri înalte, plini de sfinţenie. Mi-a fugit uneori şi o lacrimă pentru anii durerii în care unii au învăţat să se roage…

Pelerin de mai multe ori la Locurile Sfinte din Jerusalim, la Lavra Peşterilor din Kiev, Părintele Andrei şi astăzi merge anual la Sfântul Munte Athos unde gustă din parfum athonit din care varsă picătură cu picătură tot timpul anului şi în Mănăstirea Secu. Și anul viitor, de obicei în post, iar străbate cărările bătătorite ale Peninsulei Elene adunând bucurii sfinte pentru clipe tainice.

Un model de gospodar, un sacerdot exemplar, un duhovnic preţuit, un monah de vocaţie şi un suflet mare – acesta ar fi Părintele Andrei, glasul smerit din cetatea de la poalele Muntelui Vasan.