Parintele Damian sau despre vremea când ctitorii erau arestaţi
Share

Mănăstirea Sf. Nicolae-Balamuci din judeţul Ilfov a avut o istorie zbuciumată. Atestată documentar din 1627, a cunoscut de‑a lungul secolelor perioade de înflorire şi perioade de decădere. În urma decretului comunist din anul 1959, călugării cu fost alungaţi iar mănăstirea a devenit schit al Mănăstirii Căldăruşani. Aici a rămas numai un om ca paznic. În anul 1971 a fost trimis aici ieromonahul Damian Bogdan, iniţial tot ca unic vieţuitor.
S-a născut pe 27 martie 1914 la Boldeşti, jud. Prahova, a fost călugărit în 1946 la Mănăstirea Balaciu, şi a fost hirotonit preot la aceeaşi mănăstire. După desfiinţarea Mănăstirii Balaciu a refuzat să revină la viaţa civilă şi a fost transferat la Mănăstirea Căldăruşani şi de acolo la Schitul Balamuci. La venirea lui, aici nu exista nici electricitate, nici apă curentă. Vechile chilii din pământ şi acoperite cu stuf erau într-o stare avansată de degradare: ploua în ele şi erau pline de şerpi, şobolani şi alte vietăţi. Biserica era neîncălzită şi necesita lucrări de restaurare.
Părintele Damian nu s-a lăsat descurajat de condiţiile grele şi s-a apucat să refacă mănăstirea. Prima urgenţă erau chiliile. După multe peripeţii a făcut rost de aprobări şi de fonduri şi a ridicat un corp de chilii din cărămidă care a fost finalizat în 1975. În 1980 a reuşit să instaleze şi curent electric. Din 1973 au început să vină fraţi noi, aşa că în continuare Părintele Damian nu a mai fost singur.
Însă marea aventură abia acum urma. Era necesară construcţia unui paraclis. Numai că în anii ‘80, când peste tot se demolau biserici, era imposibil de obţinut autorizaţie pentru o asemenea lucrare. Părintele Damian a recurs la o stratagemă: a luat autorizaţie pentru construcţia unui turn de apă şi a unui corp de chilii. În baza autorizaţiei a procurat materiale şi apoi a început lucrările, toamna. Pe timp de iarnă drumul spre schit era impracticabil, aşa că autorităţile nu puteau veni în control, iar în primăvară când au ajuns la faţa locului au găsit paraclisul deja ridicat la roşu. A urmat o anchetă, în timpul căreia părintele a fost arestat, dar în cele din urmă a fost eliberat şi lucrările au fost finalizate. Paraclisul a fost sfinţit în 1986.
În anii care au urmat, Părintele Damian s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi precum şi de construirea de noi chilii şi anexe gospodăreşti pentru obştea care creştea şi ajunsese spre sfârşitul vieţii lui la peste 40 de vieţuitori. După revoluţie, schitul a redevenit mănăstire iar părintele a primit rangul de arhimandrit.
Părintele Damian Bogdan a adormit pe 14 august 2003 şi nu a fost doar un om de curaj şi bun gospodar, ci şi un om de rugăciune şi un adevărat părinte duhovnicesc pentru ucenicii lui.