LOADING

Type to search

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Share

motto: „Dacă suntem atacaţi de demoni, îi scoatem de la noi folosind Sfânta Cruce; dacă avem bolnavi între noi sau suntem noi înşine bolnavi, ne vindecăm cu Sfânta Cruce.”  (Sfântul Ioan Hrisostom)

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!
Acest semn creştin arată credinţa într‑un Dumnezeu în Treime şi simbolizează jertfa mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu pe Cruce.
Crucea se face cu mâna dreaptă – care arată puterea crucii, fiindcă mâna dreaptă e mai puternică decât cea stângă – împreunând primele trei degete (policarul, arătătorul şi degetul mare) – care închipuie unirea, asemănarea şi neamestecarea Sfintei Treimi – şi îndoind către podul palmei ultimile două (inelarul şi degetul mic) – care simbolizează naturile divină şi umană ale Mântuitorului. (În tradiţia populară se spune că sunt Adam şi Eva care se închină Sfintei Treimi).
Atingând fruntea (raţiunea) cu cele trei degete împreunate şi rostind „În numele Tatălui” ne aducem aminte de Dumnezeu Tatăl care este atotînţelept.  Coborând apoi mâna la piept, sau pântece şi spunând „şi al Fiului”, simbolizăm pogorârea din ceruri a lui Iisus Hristos (şi coborârea la iad). Ridicând mâna la umărul drept şi rostind „şi‑al Sfântului…” arătăm de fapt Înălţarea la Cer a Mântuitorului şi şederea Lui de‑a dreapta Tatălui, în lumină. Trecând apoi mâna pe umărul stâng, rostim cuvântul „Duh”, însemnarea arătând că Iisus Hristos, prin braţele Sale întinse pe Cruce, a învins pe diavol şi întunericul de‑a stânga. Creştinul trebuie să‑şi mai aducă aminte atunci când ridică mâna spre umărul drept şi de Judecata de Apoi, când Domnul va alege oile Sale de‑a dreapta Sa – deci drepţii vor sta în lumină – , iar când o duce pe celălalt umăr, că „va pune caprele de‑a stânga” – iar pe cei răi îi va arunca în întunericul cel mai dinafară. Umerii sunt simbol al puterii (Isaia 9,5) şi deci închipuie pe Sfântul Duh („puterea şi tăria noastră”). Lăsând mâna în jos şi rostind „Amin” mărturisim cele rostite şi arătăm dorinţa noastră de a ne răstigni şi omorî patimile.
Semnul crucii nu este indicat în Sfânta Scriptură, dar el a fost folosit de Biserica primară, chiar dacă la început a fost făcut în alte moduri. În primul veac el se făcea cu un singur deget – cu arătătorul sau policarul – şi doar pe frunte – semnul simbolizând şi litera Tav (ultima literă la evrei, ce desemna Numele lui Yahve, corespunzător lui Omega în alfabetul grecesc) care se scria în acea vreme ca un „X”, sau chiar sub formă de cruce. (Se pare că mai târziu, când comunitatea creştină a devenit preponderent eli­nă, Tav‑ul ebraic s‑a transformat în Tau-l grecesc).
Mai târziu acest semn creştin s‑a făcut, tot cu un singur deget, dar şi pe gură şi pe piept. Prin secolul III se împreuna policarul cu degetul al patrulea şi al cincilea – simbolizând Treimea – şi cu celelalte două – care arătau cele două firi ale lui Hristos – se făcea semnul crucii. (Aceasta şi ca răspuns la ereticii monofiziţi care făceau crucea doar cu un singur deget!). Acest semn l‑a preluat slavii şi l‑au folosit până la reforma patriarhului Nikhon din 1652.
Prima referire explicită a semnului crucii o face un text gnostic de pe la anul 150, Acta Ioannis, mai apoi scriind despre cruce şi sfântul Ipolit al Romei, sfântul Iustin Martirul, sfântul Ambrozie al Mediolanumului, Tertullian, Origen. Numai ortodocşii şi catolicii se însemnează cu acest semn sfânt.
H.  Leclercq spune că „în   Biserica   latină  s‑a  produs   o   schimbare   în   secolul   XIII adoptându‑se felul nou de a se închina, cu mâna deschisă şi toate degetele unite…”. Probabil că din acele vremuri apusenii îşi fac semnul crucii diferit de ortodocşi – cu toată palma dreaptă, de la stânga la dreapta („arătând astfel că trebuie să trecem de la stricăciune la slavă, tot aşa cum Hris­tos a trecut de la moarte la viaţă – papa Inocenţiu al III-lea) – pentru că dacă lucrul acesta s‑ar fi întâmplat mai devreme (cum susţin unii, ca D.M.Baumer sec. VIII) era imposibil ca sfântul patriarh Fotie sau Mihail Cerularios să nu le impute latinilor această osebire. De altfel Aelric, în secolul XII, scria că “trebuie să ne închinăm cu trei degete, în cinstea Sfintei Treimi”, iar papa Inocenţiu al III-lea: „semnul crucii trebuie să se facă cu trei degete, pentru că se face în numele Sfintei Treimi…”
Catolicii mai folosesc şi acum semnul mic al crucii, atingând doar cu policarul drept fruntea, gura, pieptul şi apoi sărutând crucea formată de degetul mare suprapus degetului arătător.
Însemnându‑ne cu acest semn sfânt, să nu uităm niciodată că „pe cruce, Dumnezeu a ţinut partea omului, împotriva lui Dumnezeu”…