Părinţii Sihăstriei în amintirile ucenicilor. Părintele Cleopa Ilie (I)
Share

Mănăstirea Sihăstria este unul din acele locuri în care duhul părinţilor care au vieţuit în acest loc se simte foarte puternic. Cimitirul Sihăstriei este un adevărat Pateric. Rar întâlneşti un loc în care să se concentreze atâta sfinţenie pe metru pătrat. Acest lucru este o binecuvântare nu numai pentru călugării de la Sihăstria, ci şi pentru tot omul care poposeşte aici. Monah şi mirean, am stat împreună cu părintele Nectarie pe o bancă în colţul acesta de rai, încercând să culegem câteva din faptele părinţilor care acum odihnesc în Domnul. Şi cum părintele Cleopa este foarte viu pentru ucenicii săi, prima parte despre părinţii Sihăstriei o dedicăm în întregime părintelui Cleopa.
Părintele Cleopa n-a ţinut ascuns chiar orice, din câte descoperiri dumnezeieşti şi minuni pe care le-a trăit, care s-au întâmplat cu dânsul, ne-a mai povestit, din când în când, şi nouă, călugărilor. Părintele spunea că nu trebuie să spui cele ale tale, lasă să vorbească faptele tale, cum spune înţelepciunea lui Iisus Sirah: “Taci tu şi să vorbească faptele tale!” Înainte de a vorbi de unele întâmplări din viaţa părintelui Cleopa, aş vrea să punctez câteva virtuţi ale părintelui pe care le-am constatat trăind lângă dânsul. Eu am venit în mănăstire din 1982, eram destul de tânăr, aveam 22 de ani. Pe părintele Cleopa l-am cunoscut mai înainte, pentru că la această mănăstire (Sihăstria, n.n) veneam de când aveam cinci ani, adică din 1965. De atunci l-am cunoscut pe părintele Cleopa. Sunt aici, în această mănăstire, cu mila lui Dumnezeu, şi datorită tatălui meu, un om foarte credincios, acuma plecat la Domnul. Eu îl consider un sfânt pe tatăl meu, el fiind ucenic al părintelui Cleopa, iar înainte al părintelui Nicodim Măndiţă, vestitul duhovnic. Şi tatăl meu, când veneam cu el aici, în mănăstire, mă punea pe mine, dintre toţi – eram trei fraţi – să le spun părinţilor: «Părinte, rugaţi-vă şi pentru mine, să vin şi eu la mănăstire!»” Aşa-mi zicea şi uitaţi că Dumnezeu a rânduit, în Pronia Lui dumnezeiască, ca să mă bucure, că m-a chemat Domnul aici, în sfânta mănăstire, chiar dacă poate nu fac eu faptele de călugăr. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că sunt în staulul oilor celor cuvântătoare, şi zic: are grijă păstorul cel ceresc să tămăduiască şi rănile, când oaia se răneşte sau se loveşte.
Virtuţile părintelui Cleopa
După cum spuneam, la părintele Cleopa am constatat, printre multele sale virtuţi, cinci mai alese, cel puţin aşa le-am observat eu la dânsul. Despre ce este vorba?
Părintele era plin de o credinţă puternică în Preasfânta Treime. El nu zicea „Sfânta Treime”, zicea „Preasfânta Treime”, foarte accentuat. Apoi în Domnul nostru Iisus Hristos şi în Maica Domnului şi în biserica noastră ortodoxă cea adevărată.
După aceasta, avea o rugăciune puternică. Era plin de rugăciune! Eu, nu de puţine ori, ducându-mă la mărturisire pe la şase dimineaţa, că plecam pe drumuri, cu ascultarea mea – îl găseam rugându-se, şi spunea: „Măi, băiete, eu deja m-am sculat la ora trei şi am făcut pravila, şi acum mai am un pic, că acuş’ mă aşteaptă oamenii, măi, să le vorbesc…” Se gândea la lumea care venea de departe, şi nu-i lăsa deloc să aştepte, ba-şi rupea şi din timpul său de rugăciune.
Să vă povestesc o întâmplare despre darul acesta al rugăciunii pe care îl avea părintele Cleopa. Fiind el în anii aproape de plecare la Domnul, a avut nişte boli. A avut o gripă puternică, odată, de-a căzut în delir. În delirul acela, eu eram în camera lui cu alţi părinţi, părintele bolborosea ceva şi fiind mai atent, mi-am dat seama că spunea cuvinte din Psaltire. Ne-am uluit, ne-am uimit cu toţii! Chiar în delir fiind părintele, avea rugăciune şi zicea psalmi şi cu mâna pe bobiţele de la metanie, dădea cu rugăciune neîncetată.
O altă virtute mare la părintele era smerenia. Se smerea mereu: că el nu are rugăciune, că-i leneş, că doarme, că mănâncă, că-i beţiv… Spunea că-i un hârb legat cu sârmă, un bătrân stricat de minte, un putregai de moşneag. Smerenia era la el prima. Şi mai spunea părintele ceva cu umor mult. Îl întreba cineva: „Sunteţi părintele Cleopa?” „Nu! Du-te la vale şi-i găsi acolo un măgar şi scrie pe el Cleopa, şi acela-i Cleopa!” Aşa smerenie adâncă avea, mereu spunea că el e păcătos. Făcea mereu o comparaţie, spunea: „Cum să spun eu că nu sunt păcătos, când însuşi marele Apostol Pavel spunea că Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu – spunea Sfântul Apostol Pavel.” Şi atunci, spunea: „Cum eu să spun că-s mai bun, dacă apostolul cel mai mare s-a smerit într-o aşa măsură?”
Altă virtute mare la părintele era dragostea, dragostea prea mare pentru biserica lui Hristos, pentru Maica Domnului şi dragoste pentru lume. Mereu spunea părintele Cleopa: „Mi-e milă de acest popor!” Exact cum spunea Mântuitorul. Spunea Mântuitorul când era în pustiu, acolo, lângă Marea Galileei, şi era poporul şi era de-acuma târziu, şi spunea: Mi-e milă de popor”, aşa şi părintele Cleopa spunea: „Mi-e milă de ei, pentru că vin de departe şi vin cu trăistuţa, aduc şi ei ceva pentru mănăstire”. De multe ori spunea părintele Cleopa: „Îmi vine să plâng când îi văd, că au necazurile lor, şi vin cu atâta dragoste la mănăstiri, şi nu numai la mănăstirea noastră, Sihăstria, ci la toate mănăstirile din ţară, că aşa-i românul nostru, e legat de mănăstiri şi caută un liman de mângâiere, un cuvânt, o bucurie duhovnicească, pentru necazurile lor, pe care le au în lume”. Apoi părintele avea şi o mare înţelepciune. Ştim prea bine câte cărţi a scris părintele Cleopa! Cum spunea el: „Le-am scris la rădăcina bradului”. Poate una din cele mai bune cărţi ale părintelui Cleopa este “Urcuş spre înviere”, unde are predici extraordinar de frumoase şi ziditoare de suflet. Părintele Cleopa dădea o mare valoare la suflet. Oricine venea la el, îi spunea mereu: „Voi ştiţi ce valoare are sufletul în lumea aceasta? Nu valorează nimic în lumea asta ca sufletul, pentru că este veşnic!” Că spune Însuşi Mântuitorul, spunea părintele Cleopa, că ce va face omul dacă va dobândi lumea şi-şi va pierde sufletul său?
Mai reţinem de la părintele Cleopa, printre multele altele, un episod, după revoluţie, imediat, când a fost acea ispită pentru vrednicul de pomenire Patriarhul nostru Teoctist, când a părăsit pentru o scurtă perioadă scaunul patriarhal, ca să se liniştească apele. Şi atunci, nişte părinţi de la Patriarhie, printre care fostul arhimandrit Bartolomeu Anania, actualul Mitropolit al Clujului, care pe atunci era directorul Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române, părintele Galeriu, în dorinţa lor de a găsi un patriarh bun, s-au gândit la părintele Cleopa. Părintele Cleopa, când a auzit el, zice: „Uite, măi, un putregai de moşneag să fie patriarhul României? N-au mai găsit alţii până la mine? Eu am fost cioban, măi! Nu se poate eu să fiu patriarh! Eu nu-s bun de nimic! Eu nu ştiu nimica! Eu îs prost! Să pună pe alţii, care… sunt destui oameni, şi preoţi înţelepţi şi episcopi, ce-or venit ei la mine? Dar, hai să cer un sfat de la părintele Paisie!” Trăia vrednicul de pomenire părintele Paisie. Asta era în anul 1990. Zis şi făcut! A mers părintele Cleopa la părintele Paisie. „Părinte Paisie, ce să fac? Că uite, ăştia vor să mă ia patriarh!” Dar părintele Paisie i-a zis părintelui Cleopa: „Uite care-i treaba: dacă ai să pleci, ai să te numeşti Cleopa. Dacă ai să rămâi, ai să te numeşti avva Cleopa.” – ca la Sfântul Antonie, din Pateric! Au venit părinţii, pe atunci arhimandritul Bartolomeu Anania şi cu părintele Galeriu, la părintele Paisie. Şi, sigur, i-au cerut sfatul. Şi zice părintele Paisie: „Staţi să vă fac o rugăciune!” Şi cum era celebra rugăciune a părintelui Paisie, care spunea în final: „Dumnezeu să binecuvânteze căsuţa voastră, măsuţa voastră, şi să vă deie un colţişor de Rai, şi acuma mergeţi sănătoşi…. dar pe părintele Cleopa nu-l luaţi!” Şi aşa s-a încheiat. Părinţii au înţeles prea bine că pentru smerenie şi pentru folosul altor oameni care veneau aici n-a mai mers părintele.
Ispita din pădure
Acum, să sărim la distanţă mare de timp, la o minune din pădure, când a stat părintele refugiat câţiva ani buni, nouă ani şi şapte luni, cum spunea el. Monahul sau cine se duce să se roage în pustie declară război deschis sau dă piept în piept cu diavolul însuşi. Deci, nu de puţine ori s-a arătat diavolul la mulţi care au vrut să se roage mai mult în pustie. La părintele Cleopa sigur că s‑a arătat mai mult pentru că era un rugător perseverent şi plin de meditaţie duhovnicească. Odată fiind el în rugăciune acolo, pe-un vârf de munte, deodată ca să-l sperie vrăjmaşul diavol pe părintele Cleopa, ce credeţi? Apare deodată un tanc. Acolo, în vârf de munte! Tanc! Unde s-a văzut, în vârful muntelui, tanc? S-a gândit şi părintele Cleopa: “Măi, dar aici nu-i divizie, nu-i garnizoană, nu-i armată! Ce se întâmplă?” Şi venea cu huiet mare şi cu zgomot uriaş! Părintele Cleopa, văzând că se apropie de el, şi-a dat seama: „Măi, ăsta-i numai diavolul!”, că din geamul tancului era un ochi de foc care-l săgeta pe părintele de departe, ca un fulger. Părintele avea Sfintele Taine într-o scorbură de copac, chiar acolo, lângă el. S-a dus şi a cuprins copacul cu Sfintele Taine şi a spus: „Hristoase al meu, nu mă lăsa!” şi-n clipa aceea, tancul a luat-o în altă direcţie, s-a dus într-o prăpastie şi s-a auzit un zgomot ca de o explozie puternică…
Binecuvântarea Sf. Ioan Gură de Aur
Părintele Cleopa, printre multele scrieri ale sale, a făcut şi câteva îndreptare de spovedanie, foarte folositoare. Un fel de ghid pentru cel ce se mărturiseşte la duhovnic. A făcut pentru mireni un îndreptar, a făcut pentru monahi, a făcut pentru preoţi şi i s-a cerut părintelui de către câţiva episcopi şi mitropoliţi să facă un îndreptar de spovedanie şi pentru arhierei. Foarte greu i-a venit să primească părintelui Cleopa cererea aceasta. Cu toate că, în oarecare măsură, ştia cum să-l conceapă şi cum să scrie. De ascultare, a spus că-l va face, dar nu ştia cum să înceapă. Chiar se gândea dacă este bine, să nu cumva să atingă pe cineva cu treaba asta. Părintele avea o cameră de rugăciune la stupina mănăstirii Sihăstria, aici, la noi; acolo era locul lui de rugăciune, când se retrăgea. Şi era o zi de vară, şi părintele fiind într-o nedumerire ca aceasta, destul de mare, a început să se roage: „Doamne, dar cum şi ce să fac, şi cum să încep!” Şi o mare minune s-a întâmplat! Părintele a povestit-o mai puţin, în taină: într-o rază de lumină, adică o rază a soarelui care străbătea chilia prin geam, i-a apărut un arhiereu frumos îmbrăcat, părintele Cleopa a spus că ar fi fost Sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a binecuvântat cu amândouă mâinile şi i-a spus: „Fă, că bine faci ceea ce vrei să începi!” – era vorba despre îndreptarul de spovedanie al arhiereilor.
Rugăciunea inimii
Despre părintele Cleopa s-a constatat încă din viaţă că avea viaţă de sfinţenie, dar mai ales acum, după ce a plecat, mai multă încredinţare avem despre acest fapt. Şi mă gândesc acum la pelerinajul la acest mormânt al lui, în cimitirul în care ne aflăm acum. Este un pelerinaj permanent, chiar şi acum, în faţa noastră avem un grup de copii, copii care nici nu erau născuţi când a plecat la Domnul părintele. Eu cred cu tărie că aşa cum la Ierusalim, venirea Luminii Sfinte numai la ortodocşi în Sâmbăta Mare a fiecărui an de la Paştele Domnului, este o încredinţare că Ortodoxia este singura şi adevărata credinţă de pe faţa întregului pământ, aşa şi acest pelerinaj ne încredinţează că părintele Cleopa este sfânt. El atrage ca un magnet mii şi mii de oameni, care efectiv vin grupuri întregi, care poate nu l-au cunoscut şi nu l-au văzut niciodată, numai că au auzit de el sau au citit cărţile. Părintele Cleopa îi atrage cu darul şi cu duhul său, care este permanent între noi. Ne aducem aminte de un episod din viaţa părintelui Cleopa foarte frumos şi elocvent, în problema aceasta, că părintele a fost mare misionar şi un sfătuitor de prim rang pentru românii noştri, pentru întreaga Românie. Ce s-a întâmplat? Părintele Cleopa a fost într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos, în 1977, cu actualul părinte stareţ, Victorin, cu părintele Ioanichie Bălan, cu părintele Bartolomeu Florea. Şi au mers la mai multe mănăstiri, printre care au fost şi la chilia părintelui Paisie Aghioritul, şi i-au cerut sfatul. Părintele Cleopa expres i-a cerut un sfat: „Părinte Paisie, vreau să vă întreb, aş vrea să rămân în Sfântul Munte, ce sfat îmi daţi?” Părintele Paisie era văzător cu duhul de atunci. Şi i-a spus (i-a spus pe nume!): „Părinte Cleopa, de vei rămâne în Sfântul Munte, vei fi o floare care se va adăuga la florile duhovniceşti ale Sfântului Munte Athos. Dar de vei merge în România – şi aşa să faci, să mergi! – vei fi considerat ca un apostol!” Acesta este un mare adevăr. Şi atunci, părintele Cleopa a ascultat, văzând că este chiar din gura lui Dumnezeu sfatul acela şi n-a rămas în Sfântul Munte, deşi avea mare dragoste de Sfântul Munte, pentru Maica Domnului… Îmi aduc aminte că părintele Cleopa, când vorbea de Maica Domnului, plângea. Avea lacrimi în ochi când zicea: „Maica Domnului este mama noastră şi ea ne mântuieşte”. Referitor la aceasta, îmi amintesc un episod din viaţa părintelui, spus de el către noi. Sfântul Apostol Pavel spunea aşa: „Ştiu un om … care era fie în trup, fie în duh, a fost răpit în al treilea cer” –aceleaşi cuvinte le-a spus părintele Cleopa. Şi sigur ştim că Sfântul Apostol Pavel spunea despre sine acele cuvinte. Tot aşa şi părintele Cleopa vorbea: „Ştiu pe cineva, zice, că m-aţi întrebat de rugăciunea minţii, când se coboară în inimă… , ştiu pe cineva care a stors trei cămăşi de sudoare şi 14 batiste le-a stors de lacrimi…” A stat în acel extaz cam două ceasuri sau trei. Era într-o chilie pe unde era el retras, la Stulpicani, în zona Suceavei. Şi părintele Cleopa a văzut acolo, în camera aceea, o iconiţă. Era Măicuţa Domnului, şi un băieţel îi dădea nişte floricele Măicuţei Domnului. Aşa l-a cuprins pe părintele Cleopa o bucurie duhovnicească, că a început cu mintea să se roage şi atunci a spus că a coborât mintea în inimă şi a început să-i curgă lacrimile pe obraz. Timp de două sau trei ore n-au mai contenit lacrimile şi 14 batiste le-a stors de lacrimi, iar trei cămăşi a schimbat… A fost ca un foc, trupul lui era atunci într-o căldură duhovnicească, într-o fierbinţeală duhovnicească pe care o are numai un om care se roagă. Aceasta adevereşte că părintele a fost un mare rugător.
Părintele Cleopa este viu
Nu de puţine ori am aflat, printre altele, de la mai mulţi părinţi, că era văzător cu duhul. Tot un părinte de aici, egumenul actual de la schitul Sihla, părintele Pahomie Catană, mi-a povestit că imediat după ce părintele Cleopa a plecat la Domnul, l-a visat cu veşminte frumoase, strălucitoare, în sicriu. El era întins în sicriu, şi părintele era cu ochii deschişi, era viu. Şi a spus părintele Cleopa: „Eu n-am murit. Eu sunt viu!” Deci, iată încă o dovadă, pentru că noi credem într-adevăr cu tărie ce spune Mântuitorul „Cel ce crede în Mine, de va muri, viu va fi!” Deci, sunt mărturii nenumărate că părintele Cleopa este printre noi, ne ajută cu rugăciunile sale şi îi simţim totdeauna puterea rugăciunii şi ajutorul.
Aş îndrazni să dau un sfat, pentru părinţii şi fraţii din mănăstirea noastră şi din orice altă mănăstire: să nu se descurajeze niciodată. Se mai simt descurajări, nemulţumiri, poate unii au plecat, poate alţii erau cu gândul, pe picior de plecare. Părintele Cleopa ca un proroc ne-a spus: „Să aveţi răbdare, copiii mei, să aveţi răbdare în mănăstirea Sihăstria, că vă veţi mântui”. În condiţiile care sunt acum care nu sunt uşoare. Însă să avem răbdare. Dacă părintele Cleopa, ca un proroc, ne-a spus aceste cuvinte, mare nădejde să avem, în primul rând că el este şi rugător pentru noi, dar va fi şi martor acolo, la judecata lui Dumnezeu, pentru noi, păcătoşii. Să ştiţi că mănăstirea Sihăstria rămâne tot mănăstirea Sihăstria! A sporit duhovniceşte şi a fost dusă pe culmile duhovniceşti cele mai înalte datorită acestui mare părinte Cleopa Ilie, care acuma este rugător în faţa Preasfintei Treimi şi în faţa Maicii Domnului, şi datorită lui, mănăstirea Sihăstria are valoarea ei duhovnicească. Nimeni să nu stea pe gânduri când va avea, să spunem, un gând de călugărie, ci să vină la mănăstirea Sihăstria, pentru că Sihăstria are darul ei prin părintele Cleopa.
Parintele Ioanichie a fost un scriitor cu har mare de la bunul Dumnezeu. La trtteise ca si la bucurie cartile dinsului m-au incintat duhovniceste. Sa nu uitam cit efort si ce suflet a pus pt alcatuirea celor 12 volume de “Vietile sfintilor”, cea mai claditoare de spirit ortodox clasa de carte, poate, dupa Sfinta Scriptura. Dinsul e o mare pierdere pt noi in domeniul cuvintului scris. Stiu ca a avut destoinici ucenici si nadajduiesc ca Domnul ii va inzestra si pe dinsii cu acelasi dar. Stau in America si nu avem duhovnici romani iscusiti multi. Anul trecut ne-a parasit si parintele Calciu. Cartile ne sint indrumarea, alinarea si intarirea in frumoasa credinta ortodoxa, iar parintele Ioanichie si ucenicii ai dinsului imi trimiteau aici carti. Fie ca Atotmilostivul Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-i arate inmiit mila sufleteasca pe care dinsul a facut-o cu toti cei ca mine. Alexandra