Părinţii Sihăstriei în amintirile ucenicilor. Părintele Cleopa Ilie (I)

Mănăstirea Sihăstria este unul din acele locuri în care duhul părinţilor care au vieţuit în acest loc se simte foarte puternic. Cimitirul Sihăstriei este un adevărat Pateric. Rar întâlneşti un loc în care să se concentreze atâta sfinţenie pe metru pătrat. Acest lucru este o binecuvântare nu numai pentru călugării de la Sihăstria, ci şi pentru tot omul care poposeşte aici. Monah şi mirean, am stat împreună cu părintele Nectarie pe o bancă în colţul acesta de rai, încercând să culegem câteva din faptele părinţilor care acum odihnesc în Domnul. Şi cum părintele Cleopa este foarte viu pentru ucenicii săi, prima parte despre părinţii Sihăstriei o dedicăm în întregime părintelui Cleopa.

Părintele Cleopa n-a ţinut ascuns chiar orice, din câte descoperiri dumnezeieşti şi minuni pe care le-a trăit, care s-au întâmplat cu dânsul, ne-a mai povestit, din când în când, şi nouă, călugărilor. Părintele spunea că nu trebuie să spui cele ale tale, lasă să vorbească faptele tale, cum spune înţelepciunea lui Iisus Sirah: “Taci tu şi să vor­bească faptele tale!” Înainte de a vorbi de unele întâmplări din viaţa părintelui Cleopa, aş vrea să punctez câteva virtuţi ale părintelui pe care le-am con­sta­tat trăind lângă dânsul. Eu am venit în mănăstire din 1982, eram destul de tânăr, aveam 22 de ani. Pe pă­rin­tele Cleopa l-am cunoscut mai înainte, pentru că la această mănăstire (Sihăstria, n.n) veneam de când aveam cinci ani, adică din 1965. De atunci l-am cu­nos­cut pe părintele Cleopa. Sunt aici, în această mă­năstire, cu mila lui Dumnezeu, şi datorită tatălui meu, un om foarte credincios, acuma plecat la Dom­nul. Eu îl consider un sfânt pe tatăl meu, el fiind uce­nic al părintelui Cleopa, iar înainte al părintelui Nicodim Măndiţă, vestitul duhovnic. Şi tatăl meu, când veneam cu el aici, în mă­nă­sti­re, mă punea pe mine, dintre toţi – eram trei fraţi – să le spun părinţilor: «Părinte, rugaţi-vă şi pentru mine, să vin şi eu la mă­năs­tire!»” Aşa-mi zicea şi uitaţi că Dumnezeu a rânduit, în Pronia Lui dumnezeiască, ca să mă bucure, că m-a chemat Domnul aici, în sfânta mănăstire, chiar dacă poate nu fac eu faptele de călugăr. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că sunt în staulul oilor celor cuvântătoare, şi zic: are grijă păstorul cel ceresc să tămăduiască şi rănile, când oaia se răneşte sau se loveşte.

Virtuţile părintelui Cleopa

După cum spuneam, la părintele Cleopa am constatat, printre multele sale virtuţi, cinci mai alese, cel puţin aşa le-am observat eu la dânsul. Despre ce este vorba?
Părintele era plin de o credinţă puternică în Preasfânta Treime. El nu zi­cea „Sfânta Treime”, zicea „Preasfânta Treime”, foarte accentuat. Apoi în Domnul nostru Iisus Hristos şi în Maica Dom­nului şi în biserica noastră ortodoxă cea adevărată.
După aceasta, avea o ru­găciune puternică. Era plin de rugăciune! Eu, nu de puţine ori, ducându-mă la mărturisire pe la şase dimi­neaţa, că plecam pe drumuri, cu ascultarea mea – îl găseam ru­gân­du-se, şi spunea: „Măi, băiete, eu deja m-am scu­lat la ora trei şi am făcut pravila, şi acum mai am un pic, că acuş’ mă aşteaptă oamenii, măi, să le vorbesc…” Se gândea la lumea care venea de departe, şi nu-i lăsa deloc să aştepte, ba-şi rupea şi din timpul său de ru­gă­ciune.
Să vă povestesc o întâmplare despre darul acesta al rugăciunii pe care îl avea părintele Cleopa. Fiind el în anii aproape de plecare la Domnul, a avut nişte boli. A avut o gripă puternică, odată, de-a căzut în de­lir. În delirul acela, eu eram în camera lui cu alţi părinţi, părintele bolborosea ceva şi fiind mai atent, mi-am dat seama că spunea cuvinte din Psaltire. Ne-am uluit, ne-am uimit cu toţii! Chiar în delir fiind părintele, avea rugăciune şi zicea psalmi şi cu mâna pe bobiţele de la metanie, dădea cu ru­gă­ciune neîncetată.
O altă virtute mare la părintele era smerenia. Se smerea mereu: că el nu are rugăciune, că-i leneş, că doar­me, că mănâncă, că-i beţiv… Spunea că-i un hârb legat cu sârmă, un bătrân stricat de minte, un putregai de moşneag. Smerenia era la el pri­ma. Şi mai spunea părintele ceva cu umor mult. Îl întreba cineva: „Sunteţi părintele Cleopa?” „Nu! Du-te la vale şi-i găsi acolo un măgar şi scrie pe el Cleopa, şi acela-i Cleopa!”  Aşa smerenie adâncă avea, mereu spunea că el e păcătos. Făcea mereu o comparaţie, spunea: „Cum să spun eu că nu sunt păcătos, când însuşi marele Apostol Pavel spunea că Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu – spunea Sfântul Apostol Pavel.” Şi atunci, spunea: „Cum eu să spun că-s mai bun, dacă apostolul cel mai mare s-a smerit într-o aşa măsură?”
Altă virtute mare la părintele era dragostea, dra­gostea prea mare pentru biserica lui Hristos, pentru Maica Domnului şi dragoste pentru lume. Mereu spunea părintele Cleopa: „Mi-e milă de acest popor!” Exact cum spunea Mântuitorul. Spunea Mântuitorul când era în pustiu, acolo, lân­gă Marea Galileei, şi era poporul şi era de-acuma târziu, şi spunea: Mi-e milă de popor”, aşa şi părintele Cleopa spu­nea: „Mi-e milă de ei, pentru că vin de departe şi vin cu trăi­stuţa, aduc şi ei ceva pentru mănăstire”. De mul­te ori spunea părintele Cleopa: „Îmi vine să plâng când îi văd, că au necazurile lor, şi vin cu atâta dragoste la mă­nă­stiri, şi nu numai la mănăstirea noastră, Sihăstria, ci la toate mănăstirile din ţară, că aşa-i românul nostru, e legat de mănăstiri şi caută un liman de mângâiere, un cuvânt, o bucurie duhovnicească, pentru necazurile lor, pe care le au în lume”. Apoi părintele avea şi o mare înţelepciune. Ştim prea bine câte cărţi a scris părintele Cleopa! Cum spunea el: „Le-am scris la rădăcina bradului”. Poate una din cele mai bune cărţi ale părintelui Cleopa este “Urcuş spre înviere”, unde are predici extraordinar de fru­moase şi ziditoare de suflet. Părintele Cleopa dădea o mare valoare la suflet. Oricine venea la el, îi spunea mereu: „Voi ştiţi ce va­loare are sufletul în lumea aceasta? Nu valorează nimic în lumea asta ca sufletul, pentru că este veşnic!” Că spu­ne Însuşi Mântuitorul, spunea părintele Cleopa, că ce va face omul dacă va dobândi lumea şi-şi va pierde sufletul său?
Mai reţinem de la părintele Cleopa, printre multele altele, un episod, după revoluţie, imediat, când a fost acea ispită pentru vrednicul de pomenire Patri­arhul nostru Teo­ctist, când a părăsit pentru o scur­tă perioadă scaunul patriarhal, ca să se liniştească ape­le. Şi atunci, nişte părinţi de la Patriarhie, printre care fostul ar­hi­mandrit Bartolomeu Anania, actualul Mitropolit al Clu­ju­lui, care pe atunci era directorul Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române, părin­tele Galeriu, în dorinţa lor de a găsi un patriarh bun, s-au gân­dit la părintele Cleopa. Părintele Cleopa, când a auzit el, zice: „Uite, măi, un putregai de moş­neag să fie patriarhul României? N-au mai găsit alţii pâ­nă la mine? Eu am fost cioban, măi! Nu se poate eu să fiu patriarh! Eu nu-s bun de nimic! Eu nu ştiu nimica! Eu îs prost! Să pună pe alţii, care… sunt destui oameni, şi pre­oţi înţelepţi şi episcopi, ce-or venit ei la mine? Dar, hai să cer un sfat de la părintele Paisie!” Trăia vred­ni­cul de pomenire părintele Paisie. Asta era în anul 1990. Zis şi făcut! A mers părintele Cleopa la părintele Paisie. „Părinte Paisie, ce să fac?  Că uite, ăştia vor să mă ia pa­tri­arh!” Dar părin­tele Paisie i-a zis părintelui Cleopa: „Uite care-i treaba: dacă ai să pleci, ai să te numeşti Cleopa. Dacă ai să rămâi, ai să te nu­meşti avva Cleopa.” – ca la Sfântul Antonie, din Pateric! Au venit părinţii, pe atunci arhimandritul Barto­lo­meu Anania şi cu pă­rin­tele Galeriu, la părintele Paisie. Şi, si­gur, i-au cerut sfatul. Şi zice părintele Paisie: „Staţi să vă fac o ru­gă­ciune!” Şi cum era ce­lebra rugăciune a părintelui Paisie, care spunea în final: „Dum­nezeu să binecuvânteze căsuţa voas­tră, măsuţa voas­tră, şi să vă deie un colţişor de Rai, şi acu­ma mergeţi sănă­toşi…. dar pe părintele Cleopa nu-l luaţi!” Şi aşa s-a încheiat. Părinţii au înţeles prea bine că pentru smerenie şi pentru folosul al­tor oameni care veneau aici n-a mai mers părintele.

Ispita din pădure

Acum, să sărim la dis­tanţă mare de timp, la o minune din pădure, când a stat pă­rintele refugiat câţiva ani buni, nouă ani şi şapte luni, cum spunea el. Monahul sau cine se duce să se roage în pustie declară răz­boi deschis sau dă piept în piept cu diavolul însuşi. Deci, nu de puţine ori s-a arătat diavolul la mulţi care au vrut să se roage mai mult în pustie. La părintele Cleopa sigur că s‑a arătat mai mult pentru că era un rugător perseverent şi plin de meditaţie duhovnicească. Odată fiind el în rugăciune acolo, pe-un vârf de mun­te, deodată ca să-l sperie vrăjmaşul diavol pe părintele Cleopa, ce credeţi? Apare deo­dată un tanc. Acolo, în vârf de munte! Tanc! Unde s-a vă­zut, în vârful muntelui, tanc? S-a gândit şi părintele Cleo­pa: “Măi, dar aici nu-i divizie, nu-i garnizoană, nu-i ar­mată! Ce se întâmplă?” Şi venea cu huiet mare şi cu zgomot uriaş! Părintele Cleopa, văzând că se apro­pie de el, şi-a dat seama: „Măi, ăsta-i numai diavolul!”, că din geamul tancului era un ochi de foc care-l săgeta pe părintele de departe, ca un fulger. Părintele avea Sfintele Taine într-o scorbură de copac, chiar acolo, lângă el. S-a dus şi a cuprins copacul cu Sfintele Taine şi a spus: „Hristoase al meu, nu mă lăsa!” şi-n clipa aceea, tancul a luat-o în altă di­recţie, s-a dus într-o prăpastie şi s-a auzit un zgomot ca de o explozie puternică…

Binecuvântarea Sf. Ioan Gură de Aur

Părintele Cleopa, printre multele scrieri ale sale, a făcut şi câteva îndreptare de spovedanie, foarte fo­lo­sitoare. Un fel de ghid pentru cel ce se mărturiseşte la du­hovnic. A făcut pentru mireni un în­drep­tar, a făcut pentru monahi, a făcut pentru preoţi şi i s-a cerut părintelui de către câţiva episcopi şi mitropoliţi să facă un îndreptar de spovedanie şi pentru arhierei. Foarte greu i-a venit să primească părintelui Cleopa cererea aceasta. Cu toate că, în oa­recare măsură, ştia cum să-l conceapă şi cum să scrie. De ascultare, a spus că-l va face, dar nu ştia cum să în­cea­pă. Chiar se gândea dacă este bine, să nu cumva să atingă pe cineva cu treaba asta. Părintele avea o cameră de rugăciune la stupina mănăstirii Sihă­stria, aici, la noi; acolo era locul lui de rugăciune, când se re­tră­gea. Şi era o zi de vară, şi părintele fiind într-o nedu­me­rire ca aceasta, destul de mare, a început să se roage: „Doamne, dar cum şi ce să fac, şi cum să încep!” Şi o mare minune s-a întâmplat! Părintele a povestit-o mai puţin, în taină: într-o rază de lumină, adică o rază a soa­­relui care străbătea chilia prin geam, i-a apărut un arhi­e­reu fru­mos îmbrăcat, părintele Cleopa a spus că ar fi fost Sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a binecuvântat cu amân­două mâinile şi i-a spus: „Fă, că bine faci ceea ce vrei să în­cepi!” – era vorba despre îndreptarul de spoveda­nie al arhie­reilor.

Rugăciunea inimii

Despre părintele Cleopa s-a constatat încă din viaţă că avea viaţă de sfinţenie, dar mai ales acum, după ce a ple­cat, mai multă încredinţare avem despre acest fapt. Şi mă gândesc acum la pelerinajul la acest mor­mânt al lui, în cimitirul în care ne aflăm acum. Este un pe­le­­rinaj permanent, chiar şi acum, în faţa noastră avem un grup de copii, copii care nici nu erau născuţi când a plecat la Domnul părintele. Eu cred cu tărie că aşa cum la Ieru­sa­lim, venirea Luminii Sfinte numai la ortodocşi în Sâm­băta Mare a fiecărui an de la Paştele Domnului, este o încredinţare că Ortodoxia este singura şi adevărata credinţă de pe faţa întregului pământ, aşa şi acest pelerinaj ne încredinţează că părintele Cleopa este sfânt. El atrage ca un magnet mii şi mii de oameni, care efectiv vin grupuri întregi, care poate nu l-au cu­noscut şi nu l-au văzut niciodată, numai că au auzit de el sau au citit cărţile. Pă­rin­tele Cleopa îi atrage cu darul şi cu duhul său, care es­te permanent între noi. Ne aducem aminte de un episod din via­ţa părintelui Cleopa foarte frumos şi elocvent, în pro­blema aceasta, că părintele a fost mare misionar şi un sfătuitor de prim rang pentru românii noştri, pentru în­treaga Românie. Ce s-a întâmplat? Părintele Cleopa a fost într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos, în 1977, cu actualul părinte stareţ, Victorin, cu părintele Ioanichie Bălan, cu părintele Bartolomeu Florea. Şi au mers la mai mul­te mănăstiri, printre care au fost şi la chilia părintelui Paisie Aghioritul, şi i-au cerut sfatul. Părintele Cleopa ex­pres i-a cerut un sfat: „Părinte Paisie, vreau să vă întreb, aş vrea să rămân în Sfântul Munte, ce sfat îmi daţi?” Pă­rin­tele Paisie era văzător cu duhul de atunci. Şi i-a spus (i-a spus pe nume!): „Părinte Cleopa, de vei rămâne în Sfân­tul Munte, vei fi o floare care se va adăuga la florile du­hov­ni­ceşti ale Sfântului Munte Athos. Dar de vei merge în Ro­mâ­nia – şi aşa să faci, să mergi! – vei fi considerat ca un apos­tol!” Acesta este un mare adevăr. Şi atunci, părin­tele Cleopa a ascultat, văzând că este chiar din gura lui Dum­ne­zeu sfatul acela şi n-a rămas în Sfântul Munte, deşi avea mare dragoste de Sfântul Munte, pentru Maica Dom­nu­lui… Îmi aduc aminte că pă­rintele Cleopa, când vorbea de Maica Domnului, plân­gea. Avea lacrimi în ochi când zicea: „Maica Dom­nului este mama noastră şi ea ne mântuieşte”. Refe­ri­tor la aceasta, îmi amintesc un episod din viaţa părintelui, spus de el către noi. Sfântul Apostol Pa­vel spunea aşa: „Ştiu un om … care era fie în trup, fie în duh, a fost răpit în al treilea cer” –aceleaşi cuvinte le-a spus părintele Cleopa. Şi sigur ştim că Sfântul Apostol Pa­vel spunea despre sine acele cuvinte. Tot aşa şi părin­tele Cleopa vorbea: „Ştiu pe cineva, zice, că m-aţi în­trebat de rugăciunea minţii, când se coboară în inimă… , ştiu pe cineva care a stors trei cămăşi de sudoare şi 14 ba­tiste le-a stors de lacrimi…” A stat în acel extaz cam două ceasuri sau trei. Era într-o chilie pe unde era el retras, la Stulpicani, în zona Su­cea­vei. Şi părintele Cleopa a văzut acolo, în ca­mera aceea, o iconiţă. Era Măicuţa Domnului, şi un băieţel îi dădea nişte floricele Măicuţei Domnului. Aşa l-a cuprins pe părintele Cleopa o  bucurie duhovni­ceas­că, că a în­ceput cu mintea să se roage şi atunci a spus că a coborât mintea în inimă şi a început să-i curgă la­crimile pe obraz. Timp de două sau trei ore n-au mai contenit la­cri­mile şi 14 batiste le-a stors de lacrimi, iar trei cămăşi a schimbat… A fost ca un foc, trupul lui era atunci într-o căldură duhovnicească, într-o fier­bin­ţea­lă duhovnicească pe care o are numai un om care se roa­gă. Aceasta adevereşte că părintele a fost un mare rugător.

Părintele Cleopa este viu

Nu de pu­ţi­ne ori am aflat, printre altele, de la mai mulţi părinţi, că era văzător cu duhul. Tot un părinte de aici, egumenul ac­tual de la schitul Sihla, părintele Pahomie Catană, mi-a po­vestit că imediat după ce părintele Cleopa a plecat la Dom­nul, l-a visat cu veşminte frumoase, strălucitoare, în sicriu. El era întins în sicriu, şi părintele era cu ochii deschişi, era viu. Şi a spus părintele Cleopa: „Eu n-am murit. Eu sunt viu!” Deci, iată încă o dovadă, pentru că noi credem într-adevăr cu tărie ce spune Mân­tui­to­rul „Cel ce crede în Mine, de va muri, viu va fi!” Deci, sunt măr­turii nenumărate că părintele Cleopa este printre noi, ne ajută cu rugăciunile sale şi îi simţim totdeauna pu­terea rugăciunii şi ajutorul.
Aş îndrazni să dau un sfat, pentru părinţii şi fraţii din mănăstirea noastră şi din orice altă mănăstire: să nu se descu­rajeze niciodată. Se mai simt descurajări, nemulţumiri, poate unii au plecat, poate al­ţii erau cu gândul, pe picior de plecare. Părintele Cleopa ca un pro­roc ne-a spus: „Să aveţi răbdare, copiii mei, să aveţi răb­da­re în mănăstirea Sihăstria, că vă veţi mântui”. În condiţiile care sunt acum care nu sunt uşoare. Însă să avem răbdare. Dacă părintele Cleopa, ca un proroc, ne-a spus aceste cuvinte, mare nă­dej­de să avem, în primul rând că el este şi rugător pentru noi, dar va fi şi martor acolo, la judecata lui Dumnezeu, pen­tru noi, păcătoşii. Să ştiţi că mănăstirea Si­hăs­tria rămâne tot mănăstirea Sihăstria! A sporit duhov­ni­ceşte şi a fost dusă pe culmile duhovniceşti cele mai înal­te datorită acestui mare părinte Cleopa Ilie, care acuma este rugător în faţa Preasfintei Treimi şi în faţa Maicii Dom­nului, şi datorită lui, mănăstirea Sihăstria are valoarea ei duhovnicească. Nimeni să nu stea pe gânduri când va avea, să spunem, un gând de călugărie, ci să vină la mănăstirea Sihăstria, pentru că Sihăstria are darul ei prin părintele Cleopa.