LOADING

Type to search

Cât preţuieşte un om? Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc (IV)

Cât preţuieşte un om? Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc (IV)

Share

Cum să creezi o cultură creştină? Ce este smerenia? Cât preţuieşte un om? Dar un înger? Sunt tot atâtea întrebări la care veţi găsi răspuns în rândurile de mai jos, parte a unui interviu pe care am început să îl publicăm cu trei numere în urmă. Acum, că am ajuns la ultimul episod, putem spune, nu fără oarecare regret, că în perioada maximei prigoane comuniste Domnul ne‑a trimis mari povăţuitori. Astăzi, în libertatea post decembristă, ei sunt parcă din ce în ce mai puţini…

 

Cristian Curte: Ce ne puteţi spune despre cultură?
Părintele Arsenie Papacioc:
Cultura trebuie să fie creştină, să împlineşti ceea ce a spus Hristos, nu teorie cum spuneam, nu cu ştiinţa, ci cu fapta să mergi. Nu ne‑a spus Hristos nişte lucruri ca noi să zicem: „Da, am înţeles, sărut mâna Doamne!” A spus că noi trebuie să ne transformăm, să ne împlinim!
Bunăoară, m‑a întrebat cineva care muzică îmi place. Le‑am spus: „Bătaia clopotelor! Cheamă vii, plânge morţii, împrăştie pe draci” asta‑i muzica care‑mi place. Adică muzica aceea care mă obligă, care mă angajează, să am în viaţă un scop, bine determinat şi absolut inexorabil, fără de care nu se poate: acela de a merge la Hristos. Restul nu este decât pierdere de timp…
Poţi să faci un lucru foarte frumos, o poezie, poţi să cânţi şi să spui: „Doamne, nu mă lăsa, Dumnezeule, am gândul acesta”. Poate dvs. nu ştiţi, sunteţi tineri, dar dacă veţi găsi, citiţi despre regina Elisabeta – Carmen Sylva, soţia regelui Carol I. Ea era şi o mare poetă, să ştiţi. Eu am avut un frate care a fost împuşcat, mai mare ca mine, şi care îmi spunea: „Tot ce găseşti în Biblioteca pentru toţi să citeşti.” Am dat de cartea asta de poezii scisă de Carmen Sylva şi spunea aşa: „De veţi găsi un erou care a câştigat războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună. De veţi găsi un erou care a versuit, şi versurile lui au ridicat inimi, au zburat dincolo de măsura omenească, să ştiţi că a avut o mamă bună” şi vorbea aşa de vreo şapte eroi. Dom’le, mi‑a plăcut foarte mult, la vârsta mea… şi aşa este. Noi nu oprim acest lucru, cu toate că atunci la răspântia cea din urmă, vă spun eu – poate ne şi vedem, că atunci vedem cu ochii tot – ne va părea rău la toată lumea că n‑am făcut mai mult şi chiar că nu s‑au călugărit, că nu s‑au dus să se desăvârşească; pentru că scopul este a te şlefui, a te îndumnezei. Sigur că da, la un nivel mai lung, al unei vieţi întregi, dar dacă o clipă trăieşti în adevăr, în intensitate, nu mai contează timpul, că la Dumnezeu nu se măsoară cu măsură omenească.

Pe Golgota a fost o dramă!

Cum mă întreabă pe mine lumea cu împărtăşitul, că nu timpul decide, ci intensitatea ta. Dacă eşti pregătit, te împărtăşeşti mereu, dar nu poţi fi numaidecît pregătit, fiind cel mai grozav lucru posibil, dat numai omului. Îngerii nu au această putinţă, decât se îndulcesc cu vederea, se îndulcesc cu poruncile pe care le primesc şi, mă rog, ei sunt fericiţi în felul lor. Este un cuvânt la Apostolul Pavel şi, vedeţi, nu s‑a citit printre rânduri sau să se vadă elasticitatea cuvântului, s‑a luat aşa… Zice el: „Se fac la arene întreceri, şi cel care fuge mai tare, ăla ia premiu.” Bine acuma, eu care sunt un spectator cinstit, mă întreb: toţi au fugit, ce facem cu ăştia? Răspunsul mi l‑a dat Sf. Ioan Evanghelistul. Se zice că era apostolul cel mai iubit de Hristos – adică Domnul nu îi iubea pe toţi?! Ba pe toţi îi iubea, dar ce se întîmplă, el era un vas care cerea mai multă iubire şi Dumnezeu ştia asta şi îi dădea mereu, era mai mare paharul lui. Aşa‑i şi cu ăştia care au fugit, există pahar mai mare, pahar mai mic; el dacă şi‑a pus tot sufletul să ajungă a câştigat şi el s‑a câştigat pe sine şi‑a umplut paharul, dacă‑i plin nu mai râvneşte la paharul mai mare, că la nivelul lui este plin.
O mare greşală este că se trece cu uşurinţă peste cuvintele Mântuitorului, pentru că tot ce a spus El este adevărat. Nu se mişcă fir de păr peste voia Lui. Vă daţi seama? Mă gândesc la barba mea pe care o bântuie vântul toată! Nu se mişcă nimic dar cu atât mai mult soarta, sau tragedia unor popoare! Am zis tragedie nu dramă, este diferenţă între tragedie şi dramă pentru că în tragedie eroii mor, toţi eroii lui Shakespeare sunt morţi, în dramă eroii biruie. Noi pe Golgota avem drame nu tragedii. În timp ce tragedia este mereu şi de multe ori rezultatul unei plăceri, drama are la origine biruinţa.
S‑au creat, s‑au solidarizat, s‑au sincronizat fel de fel de concepţii împotriva Mântuitorului, cu pregătiri din partea dracului, cu masonerii, cu fel de fel de lucruri, numai şi numai să schimbe sensul sufletului omului, a concepţiei lui Hristos. Deci, Hristos a devenit duşmanul cel dintâi şi ăsta este semnul că el va birui definitiv: „cu cât mă veţi urâ mai mult, cu atât vă veţi topi mai repede.” Care‑i timpul? Ştie numai El! M‑a întrebat ieri un ziarist, când va fi – zice el – războiul, când va fi sfârşitul? Dragă, nu te supăra, nu sunt nici prooroc, nici Dumnezeu! Numai Dumnezeu ştie lucrul ăsta, dumneata pregăteşte‑te, ce‑ai de făcut fă în clipa asta şi în clipa ailaltă şi mâine.

Diferenţa dintre noi şi diavol

Asta‑i misiunea noastră, a ne pune la punct pentru că repet, atunci când tu te‑ai şlefuit destul, nu‑i destul, pentru că tu trebuie să te şi lustruieşti, şi iarăşi nu‑i destul pentru că trebuie să arunci şi o mireasmă plăcută. Pentru că o floare este frumoasă, când şi miroase bine. Ai să vezi că trăieşti în timp, nu te mai băga tu în lucruri care nu depind de noi. Chiar Mântuitorul a spus despre sfârşit că nu ştie Fiul ci numai Tatăl, dar a fost întrebat ca om şi ca om a răspuns. Nu putea să spună cutare lucru, de ce? Pentru că din punct de vedere tactic şi psihologic, dacă ai şti că mori în cutare timp, nu mai lucrezi, nu te mai adaugi, ci te pierzi. Nu mai este echilibru. Echilibrul este ţinut de acest sentiment al veşniciei, care există în noi şi asta nu se poate decât dacă eşti pe poziţia cea mai morală, a lui Hristos. Am spus că orice cuvânt al Mântuitorului este foarte mare şi trebuie respectat, şi chiar Mântuitorul spune: „fără de mine nu puteţi face nimic”, pentru că s‑a declarat că El este viţa şi noi suntem mlădiţa. Noi nu am fi nimic dacă nu este viţa, noi ne uscăm şi asta‑i diferenţa definitivă şi desăvârşită între noi şi diavol.
Pe diavol nu‑l atrage nici un har şi nu se poate face nimic fără voia Domnului, fără harul de la Dumnezeu – atât doar să îndrăznim. Când vede diavolul că‑i omul slab, se bagă, şi important este că el e duşman desăvârşit. Cum spuneam odată, mi‑ar plăcea să lupt cu un duşman desăvârşit, care nu ştie să te cruţe, ăsta‑i diavolul, de fapt este singurul duşman. N‑avem alt ideal decât de a ne hărăzi Dumnezeu putinţa să murim sfârtecaţi şi chinuiţi pentru scânteia de adevăr ce ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viaţă si pe moarte. Asta‑i deviza!
Cristian Curte: Ca să poţi lupta contra duşmanului nevăzut trebuie să ajungi la smerenie. Cum o dobândim?
Părintele Arsenie Papacioc:
Smerenia nu este rezultatul unei vieţi duhovniceşti, este un dar de la Dumnezeu, dar pe fondul unei vieţi duhovniceasti. Dacă popoarele s‑ar orienta spre învăţătura lui Hristos, sigur că nu ar mai suferi.
Dar să revin la ceea ce a spus Hristos şi este cu totul adevărat: „Fără de mine nu puteţi face nimic”, dar lumea a uitat şi fiecare din noi zicem „eu am făcut”, pentru că eu m‑am străduit, în sfârşit, va să zică „am reuşit” îţi zici tu. Nu! Harul lui Dumnezeu te‑a ajutat! Este o mare greşeală. La anul 419 la Cartagina s‑a făcut un sinod local, care a dat şi canoane. Ce vă spun acum găsiţi în Pidalion, unde, la cuvântul Mântuitorului „fără de mine nu puteţi face nimic”, spune: „dacă va zice cineva că poate ceva fără El, anatema să fie”. Vă daţi seama, cât de atentă era Biserica într‑un amănunt de mare importanţă, că fără de El nu putem să facem nimic? Acesta a fost punct de discuţie în sinod. Aş vrea să ştiu câţi nu spun „eu am făcut”? Dar au uitat de Hristos prin asta, dacă tu ştii că Hristos face tot, eşti şi tu prezent mereu, te ajută şi într‑adevăr mereu vei împlini, chiar vei crea; nu vei crea noutăţi, vei crea ceea ce de fapt este creat, ai făcut armonizarea lor.

Armonia sfinţeniei

Dacă m‑ar întreba cineva: „Părinte, ce înseamnă cultura?” Aş răspunde: „Armonie, domnule!” Mai mult, dacă m‑ar întreba cineva: „Ce este scriptura?” – atât de discutată şi atacată de toată lumea – într‑un cuvânt aş spune: „Armonie!” Fără armonie nu se poate, iar Sfântul Ioan Scărarul zice: „Raportul dintre dreptate şi pace este de doi, la opt”, deci pacea este de patru ori, mai mare decât dreptatea. Vrei să o duci bine în căsnicie? Trăieşte în armonie, trăieşte în pace, nu doar în dreptate. Dreptatea nu ţi‑o dă nimenea şi e foarte subiectivă, la urma urmei. Deci, lupta mare este ca tu să exişti ca om armonios pe oriunde treci, şi în viaţă să nu duci mărăcinele de vârf, să îl duci de cotor, cu ghimpii înapoi, altfel iei lucrurile în răspăr. Marea greşeală tactică, în convieţuirea dintre oameni, este atunci când intervine patima, care trebuie doborâtă. De aceea am spus, că mai bine m‑aş face om decât înger, pentru că omul trebuie să lupte, să se încununeze; i s‑a dat putinţa să se îndumnezeiască chiar, bineînţeles după har nu după fire, noi suntem neam cu Dumnezeu după har, nu după fire, dar nu‑i destul? Pentru că atunci, cum spune un mare părinte, când ajungi la El, acolo eşti mare ca El, dar când vine El la tine, El este mic ca tine. Vezi, câtă relaţie directă, câtă posibilitate, câtă iubire este între om şi Dumnezeu? De ce ne îndepărtăm de aceste mari valori? De ce omule, nu vrei să te recunoşti ca un dumnezeu, când te‑a restaurat Hristos? Noi prin restaurarea aceasta, preţuim cât preţuieşte El! Credeţi că este îndrăzneţ cuvântul? Nu este îndrăzneţ! Să vă mire faptul nu că eşti tu ca El, să vă mire faptul că s‑a făcut El ca tine! El, Dumnezeu Întrupatul ce s‑a făcut om să ne salveze, să ne îmbogăţească, să ne îndumnezeiască, să ne dea ceea ce ne‑a pierdut Adam, ceea ce n‑a putut să ne dea Adam.