LOADING

Type to search

Fericita nebună întru Hristos OLGA de la MÂNĂSTIREA FLOROVSKI

Fericita nebună întru Hristos OLGA de la MÂNĂSTIREA FLOROVSKI

Share
OLGA de la MÂNĂSTIREA FLOROVSKI

Pe 19 noiembrie se împlinesc 47 de ani de la binecuvântatul sfârşit pământesc al maicii Olga Kacianovski († 1971), care a dus mai bine de 60 de ani nevoinţa nebuniei întru Hristos la Fericita nebună întru Hristos OLGA de la MÂNĂSTIREA FLOROVSKI Mânăstirea Florovski din Kiev. Numele său se pomeneşte zilnic în sinodicele mânăstireşti, în altar şi la Psaltirea citită neîncetat de monahiile acestui străvechi aşezământ kievean al Înălţării Domnului. În această zi se adună multă lume la mormântul ei din cimitirul Zverineţki, unde se odihnesc o mulţime de monahii de la Mânăstirea Florovski şi reprezentanţi ai clerului kievean. În Mânăstirea Florovski încă vieţuiesc câteva măicuţe care îşi aduc aminte de cuvioasa nebună întru Hristos Olga ca de o sfântă stareţă înainte-văzătoare. Amintirea ei este vie şi dincolo de hotarele Kievului: cuvioasa a ajutat mulţi pelerini sosiţi la ea din alte oraşe ale Ucrainei şi Rusiei în vremea grea de după război şi în perioada hruşcioviană de persecuţie a Bisericii. I-a călăuzit pe calea mântuirii şi a dobândit de la Dumnezeu vindecare pentru mulţi bolnavi prin rugăciunile sale.

Binecuvântarea Maicii Domnului pentru viața „întru Hristos”

Viitoarea nebună întru Hristos Olga Kacianovskaia a absolvit strălucit gimnaziul din Sankt Petersburg. Apoi, într-o rugăciune de noapte, i s-a ivit Maica Domnului și a binecuvântat-o să-și trăiască viața „întru Hristos”. Tatăl său, îngrijorat de schimbările bruște din modul de viață al fiicei sale, care fusese și până atunci evlavioasă, care se ruga în timpul nopții și rostea „cuvinte stranii” la masă, a dus-o mai întâi la doctori, apoi, după sfatul stareților din Pustia Glinsk (moșia lui Ivan Kacianovski era situată nu departe de Pustia Glinsk), a stabilit-o pe Olga la Mânăstirea Florovski din Kiev. Maicile mai în vârstă își aduc aminte de povestirile înaintașelor lor, care au apucat vremea de dinaintea Revoluției, despre venirea fericitei Olga la mânăstire, cum, în 1905, un moșier din gubernia Cernigov a adus-o la Mânăstirea Florovski pe fiica sa Olga, în vârstă de 18 ani. Era „de o frumusețe și splendoare uimitoare”, într-o rochie bogată, cu pălărie cu voal și încălțări scumpe. Mânăstirea Florovski era (și rămâne și astăzi) nu o mânăstire de obște, ci una în care maicile viețuiesc cu mijloace proprii. Să obțină o chilie în mânăstire puteau numai oamenii înstăriți.

Multe necazuri, insulte și umilințe a răbdat Cuvioasa Olga în primii 20 de ani, ducând nevoința nebuniei întru Hristos. Pentru a o feri de batjocură, tatăl său i-a construit o chilie pe dealul de lângă mânăstire, alături de cimitirul mânăstiresc. Cuvioasa își petrecea nopțile în rugăciune printre morminte, iar ziua își îndeplinea ascultările. După Al Doilea Război Mondial și mai ales în ultimele decenii de viață, Olga a cunoscut respectul și cinstea celor din jur, chiar dacă ieșirile, cuvintele „bezmetice” și faptele nebunei întru Hristos îi șocau pe mulți și îi speriau.

Trebuie să menționăm că, în perioada prigoanelor ateiste, aproape în toate orașele fostei Uniuni Sovietice apăreau tot felul „hoinari nebuni întru Hristos” – în Ucraina aceștia erau numiți „robi nebuni ai lui Dumnezeu” –, care, sub chipul nebuniei, demascau regimul ateu. Astăzi se pregătesc materiale pentru canonizarea Cuvioasei Alipia Avdeeva, ale cărei moaște sunt așezate spre închinare în Pustia Goloseev. În preajma ruinelor acestui așezământ, în anii ’70 ai secolului trecut, se afla cocioaba sa. Maica Alipia s-a proslăvit printr-o mulțime de minuni făcute cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu se știe dacă cele două nevoitoare au comunicat în timpul vieții, dar se prea poate că știau una de cealaltă și probabil Cuvioasa Olga, murind în 1971, i-a predat ștafeta fericitei Alipia, care în următorii 17 ani și-a dobândit faima de stareță purtătoare de duh și rugătoare pentru întreaga lume.

Dar se știe cu precizie că monahii Lavrei Pecerska din Kiev, închisă în 1961, le cercetau pe amândouă. Astfel, monahul Ruf, întemnițat timp de cinci ani în lagărele hrușcioviene, povestea că starețele i-au prorocit caznele închisorilor și viața care a urmat, fără un acoperiș deasupra capului, până când „vei primi un apartament”. Părintele Ruf a locuit 18 ani, după ce a ieșit din închisoare, într-o cămăruță din toaleta publică de lângă lavră și cu puțin timp înainte de deschiderea așezământului a primit, ca fost veteran de război (aviator), o garsonieră pe strada Oboloni.

Harisma proorociei

Despre maica de la Mânăstirea Florovski povestea deseori și parohul Bisericii Demeevski, cu hramul Înălțării Domnului, protoiereul Metodie Finkevici († 2015), care spre sfârșitul vieții a ajuns viețuitor al Lavrei Poceaev și a murit în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului de la Poceaev. El le-a cunoscut în timpul vieții pe ambele ascete, iar după trecerea lor la Domnul se ruga la Olga și Alipia, cerându-le ajutorul în diferite momente de cumpănă ale vieții.

Potrivit amintirilor părintelui, stareța Olga îi atrăgea pe mulți către sine, dar nu toți puteau să înțeleagă jocul său de cuvinte, din care deseori lipsea orice logică: sensul vorbelor și acțiunilor ei se descoperea cu timpul. De exemplu, în perioada Războiului rece, la începutul anilor 1960, când SUA a plasat în Turcia arme nucleare, drept răspuns URSS a mutat rachetele sale balistice în Cuba. A apărut reala amenințare a unui război nuclear. Așa-numita „Criză a Caraibelor” a fost depășită prin convorbirile diplomatice între SUA și URSS, întâlnirea dintre Hrușciov și Kennedy punând punct unei amenințări de ordin planetar. În acea vreme, presa occidentală a zugrăvit acest eveniment printr-o ilustrație politică: pe un tort rotund, amintind planeta noastră, erau aprinse lumânări în formă de rachete balistice, pe care le sting liderii celor două superputeri – SUA și URSS. Această ilustrație a fost preluată și de ziarele sovietice. În acele zile, maica Olga a dus la biserică niște lumânări enorme care fumegau. La observația maicilor, ea a răspuns: „Trebuie să aprindem lumânări mari, le vom stinge cu tort.”

„Țin minte, odată m-a dat în vileag că am mâncat carne de cocoș”, povestea părintele. „Eu am fost novice în lavră și carne nu mâncam. Iar când, după închiderea lavrei, pe când locuiam într-un apartament, m-am îmbolnăvit, doctorul mi-a recomandat să mănânc supă de pui. Proprietara casei în care locuiam îmi prepara supa din carne de cocoși tineri. Când m-am întâlnit cu Olga, ea îmi spuse: «Metodie, tu doar nu mănânci carne?» «Nu, maică», îi răspund. «Ei bine, nu mânca, în afară de cocoși…» Și a zâmbit la aceste cuvinte, adăugând: «Mănâncă, mănâncă: trebuie să asculți de doctori.»”

În timpul represaliilor hrușcioviene, când bisericile și mânăstirile se închideau una după alta, primejdia atârna și deasupra Mânăstirii Florovski. Miliția a cutreierat prin toate chiliile mânăstirii și a cerut evacuarea: chipurile, mânăstirea urma să fie închisă: „Plecați!” În ajunul acestor evenimente, Olga alerga pe holuri și bătea în ușile chiliilor, spunând: „Lăsați-mă să intru, lăsați-mă să intru: nu am unde să înnoptez!”

„Veșminte regești”: bundă, fustă, batic vechi și galoși de cauciuc

A rămas în amintirea monahiilor deja bătrâne acum îmbrăcată în „veșminte regești”, așa cum se exprima chiar ea, numind astfel nelipsita sa vestă, fusta, vechiul batic și galoșii de cauciuc în care a umblat mulți ani la rând. Schimonahia Epistimia, acum în vârstă de 93 de ani și care nu primește străini în vizită, a povestit la rugămintea noastră, prin monahia Teoctista, cum în urmă cu mulți ani, când a sosit la mânăstire, maica Olga s-a apropiat de ea și i-a enumerat toate ascultările pe care avea să le aibă în viitor, adăugând, de asemenea: „Vei trăi mult și te vei zăvorî în schimă.” Toate s-au întâmplat așa cum a prevestit cuvioasa.

Cu trei ani înainte de a trece la Domnul, a prezis că va muri toamna târziu, că „în urma mea va veni și maica egumenă Animanisa” și că „vom sta nu departe una de alta”. Într-adevăr, egumena mânăstirii a murit la trei zile după maica Olga și a fost înmormântată la o distanță de 20 de metri de mormântul ei, în
cimitirul Zverinețki. „Eu nu vă voi părăsi”, le spunea ea fiilor săi duhovnicești. „Veniți la mine la mormânt.” La rugămintea credincioșilor, pe piatra de mormânt, sub cruce, este înfățișat portretul stareței îmbrăcată în „veșmintele regești”: pufoaică, batic vechi și galoși: cuvioasa nebună întru Hristos pășește în Împărăția cerească săracă, umilă, ducând nevoința nebuniei pentru Hristos…

Traducere din limba rusă de Angela Munteanu
Sursa: www.pravoslavie.ru