LOADING

Type to search

Lumea Monahilor nr. 149, noiembrie 2019

Lumea Monahilor nr. 149, noiembrie 2019

Share

EDITORIAL – TREIZECI DE ANI ȘI UN FURTUN DE TREN

 

Atât le-a trebuit să întoarcă roata istoriei, pentru ca victimele torturate barbar la Pitești să ajungă, din nou, simpli „bandiți”. Ba mult mai rău decât „bandiți”, comuniștii aveau, totuți, o decență a invectivelor. Scuzați, limbajul nu îmi aparține, deținuții anticomuniști au ajuns astăzi „căcați cu ochi, care se torturau între ei pentru un blid în plus”.Formularea este a lui Madalin Hodor, nota bene, cercetator CNSAS.

La începutul anilor 2000 i-am luat o serie de interviuri lui Traian Popescu „Maca”, o rotiță semnificativă în fantezistul proces „Vică Negulescu”. Scenariul, pe care Securitatea l-a inventat și pentru care a zămislit acest proces, era că legionarii puseseră la cale de capul lor tot „Experimentul Pitești” și se torturaseră de bunăvoie în închisoare pentru a obține informații compromițătoare despre comuniști! O idee absurdă, care avea nevoie și de o declarație – a lui Traian Popescu. Zile în șir îl bătuse Securitatea la tălpi cu un furtun gros cât brațul, folosit la racordarea vagoanelor, pentru a-și valida acest scenariu kafkian care o exonera de orice responsabilitate. Anchetatorii îi cereau să recunoască faptul că ar fi primit în închisoare de la Iosif V. Iosif o pereche de izmene (!), venită, prin intermediari, de afară, de la Horia Sima, izmene pe care era scrisă, într-un cod secret, toată procedura reeducării. După nopți de tortură, sleit de durere, torționarii au putut auzi din buzele lui frânte cele două cuvinte pe care le doreau: „Am transmis!”.

Securitatea a avut nevoie de multe bâte și nopți de tortură ca să își valideze un scenariu demn de Kafka. În zilele noastre, ale epocii postadevăr, nu mai e nevoie de ele. E suficient să postezi o enormitate pe Facebook și să găsești câțiva nebuni să te susțină. De rest se ocupă ura, prostia și incultura neomarxiștilor. Mult mai eficiente azi decât Securitatea comunistă de ieri. Cred că Nicolschi crapă de invidie…

 

CRISTIAN CURTE