LOADING

Type to search

Interviu cu Ovidiu Hurduzeu: Sclavii tehnologiei

Interviu cu Ovidiu Hurduzeu: Sclavii tehnologiei

Share

O cameră simplă, într-un bloc ceauşist, un perete de cărţi şi câteva fotografii. Este locul în care începe acest interviu şi în care adolescentul Ovidiu Hurduzeu şi-a structurat gândirea. Din acel Bucureşti al anilor comunişti avea să plece spre Statele Unite ale Americii, locul în care îşi va continua studiile finalizate printr-un doctorat la Stanford University. Altfel decât ceilalţi emigranţi, mai lucid, mai puţin aplecat către căutarea visului american, Ovidiu Hurduzeu va începe să-şi evalueze dintr-o perspectivă critică noul habitat. Cărţi ca Sclavii fericiţi, Unabomber. Profetul ucigaş şi A treia forţă: România profundă, semnată împreună cu Mircea Platon, îl vor propune românilor drept un critic conservator al lumii occidentale. El nu se împacă de fel cu societatea globală, hipertehnologizată, cu marile corporaţii multinaţionale sau cu experimentele sociale ale guvernelor de stânga, şi asta pentru că arată continuu o devotată atenţie persoanei umane, evaluată dintr-o perspectivă creştină, lucru incompatibil cu orice limitare a libertăţii. Discuţia mea cu domnul Hurduzeu a plecat de la aceste premise şi s-a agăţat de un telefon mobil – simbol al prosperităţii în anii ’90, legat exclusiv de managerii de top sau de oamenii bogaţi, acesta a ajuns acum o unealtă fără de care nu prea mai poţi trăi.

Problema tehnologiei în ziua de astăzi este dată de faptul că ea acţionează în sistem, deci nu vorbim despre obiecte tehnice disparate, ci de un adevărat angrenaj tehnologic. Cu alte cuvinte, ne gândim la nişte obiecte sau procese tehnice care acţionează în strânsă interdependenţă unele cu altele. Toate aceste obiecte tehnice şi tehnologii sunt integrate într-un aşa numit angrenaj tehnologic, într-un sistem tehnologic.

Vă referiţi la procesul de producţie ca atare? Avem în faţă un telefon mobil. El a fost produs într-o altă ţară; componentele lui, probabil, provin la rându-le din mai multe ţări; vândut, în cele din urmă, în diferite părţi ale pământului. La asta vă referiţi când spuneţi că există o interdependenţă?

Acesta este un aspect, este vorba de interdependenţa componentelor tehnice, industriale – deci este vorba de sistemul industrial. Dar, pe lângă aceasta, telefonul celular are şi o valoare simbolică; a produs o schimbare a mentalităţilor.

Dacă noi am avea pe masă un telefon de o mie de euro, aş putea să spun că sunteţi un om bogat.

Da! Este un simbol. A devenit o parte din identitatea mea. Un telefon mobil de o mie de euro îţi spune ceva despre identitatea persoanei respective, arată statutul ei social – deci este mai mult decât un obiect de care te foloseşti. Este un obiect care trimite deci la un simbol, la un stil de viaţă, intervine deja componenta aceea simbolică, imaginară. Este partea care ţine nu numai de partea tehnică şi de cea pur utilitară, ci trecem deja în planul culturii: telefonul mobil ca simbol cultural, influenţa lui asupra oamenilor. Trecem după aceea la nevoia de comunicare, deci la aspectele sociologice, aspectele chiar religioase. Cum putem să comunicăm? Comunicarea de la distanţă, care a înlocuit comunicarea directă, faţă către faţă. Vedem cum toate se leagă. Acest obiect tehnic a schimbat, într-un fel, o întreagă civilizaţie. Dar telefonul mobil, la rândul lui, este angrenat în alte sisteme de comunicaţie. Vedem cum telefonul mobil, acum, conlucrează, să spunem aşa, cu computerul. Telefonul mobil este integrat în maşini, deci vorbim în maşină.

Deci, tehnologia, în cele din urmă, ne înfăşoară şi ne extinde posibilităţile. E rău?

Pe de o parte ne extinde posibilităţile noastre, dar pe de altă parte, când privim viaţa noastră ca un tot, vom vedea că această supertehnologie duce la o hipercomplexitate. Viaţa noastră devine din ce în ce mai complexă, din ce în ce mai complicată. Noi suntem angrenaţi în fel de fel de subsisteme tehnice, tehnologice, în diferite aspecte, aşa încât nu mai avem control asupra multor aspecte din viaţa noastră. Deci acest confort pe care ni-l aduce, pe de o parte, tehnologia, ne este răpit, pe de altă parte, prin marile probleme pe care tot ea ni le pune; pentru că, cu fiecare nouă inovaţie tehnică, sistemul devine din ce în ce mai complicat. Şi devenind din ce în ce mai complicat, viaţa noastră devine mai nesigură.

În ce sens?

În sensul că aglomeraţia sistemelor tehnice măreşte complexitatea lor ceea ce duce la noi probleme, care nu mai pot fi rezolvate prin nişte metode empirice. Deci, trebuie să găsim din nou tehnologii din ce în ce mai complicate, care să rezolve alte probleme care au fost create tot de tehnologie. E un cerc inchis.

Putem să revenim la telefonul nostru mobil de pe masă?

Da.

El ne ajută la scurtarea distanţelor. Cu el pot să fiu în momentul acesta oriunde pe planetă, atâta timp cât la celălalt capăt interlocutorul meu are şi el un telefon mobil. Asta este o facilitate extraordinară, nu?

Problema este că, în primul rând, pot fi controlat. Prin telefonul celular sunt metode acum, cineva, undeva, poate să ştie în orice moment unde sunt eu. Acestea sunt cazuri deja cunoscute. Sunt şi probleme neaşteptate. De sănătate de pildă. Se spune că telefoanele mobile sunt nocive pentru sănătatea omului, deci probleme de sănătate, care trebuie la rândul lor rezolvate. Revin la aspectul ăsta. Fiecare inovaţie tehnică se complică şi aduce noi şi noi probleme.

Dumneavoastră i-aţi denumit pe cei care utilizează tehnologia şi cei care trăiesc în zilele noastre – omul obişnuit, ascultătorul nostru chiar – sclavi fericiţi. Că sunt fericiţi e discutabil. Dar sclavi?! 

Sclavul fericit este omul care şi-a pierdut autonomia, care nu mai poate să-şi rezolve problemele de unul singur, de sine, să aibă o viaţă de sine stătătoare. Faptul că, de exemplu, este un sclav într-o corporaţie; este sclavul maşinii, este sclavul traficului – de exemplu, în Bucureşti, fiecare din noi trebuie să petrecem ore întregi blocaţi în traficul de maşini.

Ei sunt fericiţi, fiindcă nu-şi dau… sunt fericiţi, aş spune, pe bucăţi. Sunt fericiţi că au o maşină, dar nu-şi dau seama că această maşină, de fapt, le aduce noi complicaţii. Au pierdut această viziune de ansamblu asupra vieţii lor, fiindcă ei înşişi, la rândul lor, sunt, aş spune, separaţi în diferite specialităţi. Nu mai suntem oameni cu personalităţi, oameni totali; suntem oameni specializaţi. Trebuie să ne specializăm foarte mult în profesia în care suntem. Înainte, omul organic aparţinea unui mediu organic, cum era societatea tradiţională. El se integra nu numai prin partea lui specializată. O societate tehnologică are nevoie doar de o anumită felie din tine, deci, într-un fel, te tranşează pe bucăţi. Zice: „Eu am nevoie de individul X ca inginer”. Cealaltă parte din acel individ, partea, să spunem, creativă, partea artistică, partea religioasă nu interesează. Într-un fel, ţi se ia acea bucată din tine şi doar acea bucată este integrată într-un ansamblu tehnic. Intri într-un alt angrenaj. Niciodată nu vei fi privit ca un tot organic, cum erai privit în societăţile tradiţionale.

Dar erai privit, domnul Hurduzeu? Să ne referim, de exemplu, la Imperiul bizantin, să nu mergem atât de departe. Acolo, societatea era profund divizată. Exista proprietarul de pământ, uneori soldatul era şi proprietar de pământ, după o anumită reformă; exista, de asemenea, cărturarul, care de obicei funcţiona în cetate, şi existau câteva bresle meşteşugăreşti, care manufacturau diferitele lucruri. Toţi aveau câte o specializare şi mă întreb dacă acea specializare, în fond, nu are şi o întemeiere creştină. În fond, oamenii se nasc cu anumiţi talanţi.

Tocmai, dar era o societate creştină. Era o societate creştină unde, la baza, era persoana. Deci persoana era complet diferită de omul specializat, de individul specializat de astăzi.

Dar erau specializaţi!

Erau specializaţi. Ei îndeplineau în acea societate şi o anumită funcţie – să spunem aşa, utilitară. Dar această funcţie era subordonată întregului care venea la biserică. Noi, când ne ducem la biserică, nu ne ducem ca ingineri, nu ne ducem ca jucători de fotbal – noi ne ducem ca persoane, ca oameni integri. Deci, în faţa lui Dumnezeu, ceea ce contează este persoana noastră. Noi, ca un tot. Ne mântuim nu pe bucăţi, ne mântuim întreaga noastră persoană. Da, evident că îndeplinim şi avem şi un rol utilitar. Dar societatea tehnologică ne vrea doar ca roluri, să îndeplinim anumite roluri.

Asta este partea rea?

Da, fiindcă te separă şi te uneşte în mod artificial. Aceste părţi separate din noi sunt unite, dar într-un tot artificial. Acelaşi lucru se întâmplă cu alte aspecte din societatea tradiţională, care sunt decontextualizate şi apoi reasamblate, ca nişte piese mecanice, în alte contexte. Nu mai sunt cele naturale, cele fireşti, ci sunt nişte contexte artificiale. Şi aş da un exemplu: ţăranul. Ţăranul a fost luat din cadrul lui natural şi cultural firesc, organic, în care el trăia de sute de ani, şi a fost cu brutalitate extras din acest context şi aruncat în contextul fabricii, de către comunişti. Vedem acum această industrializare barbară, care a fost industrializarea comunistă, care sunt efectele ei. Ceea ce se produce în ziua de astăzi este din nou o extragere a omului, o rupere din contextul lui natural şi aruncarea în contextul artificial creat de această societate tehnologică a mallurilor, a consumismului, a spectacolului mediatic, unde oamenii aş spune că sunt reasamblaţi într-un mod artificial care nu mai are nimic din acea parte omenească bazată pe totul organic.

 

(Va urma)