LOADING

Type to search

De la sârbi vine ploaia harului

De la sârbi vine ploaia harului

Share

Ortodoxia nu are frontiere. Velimirovici, noul sfânt al nostru, ne luminează sufletele. Nu vorbeşte în cuvinte mari, ci bine cântărite, asemenea Învăţătorului. Fără Cer, nu putem face nimic pe pământ. Nimic durabil, nimic ziditor, nimic care să treacă dincolo de moarte. Nu putem concepe binele în afara lui Hristos, dar nici răul în El, nici la nivel de intenţie.

 Sfântul sârbilor şi al nostru nu face nici un compromis. Legea morală nu se negociază. Omul care primeşte mită înseamnă că nu este creştin. Sfinţii Părinţi ai Bisericii nu puteau fi mituiţi, nici intimidaţi: în problemele de credinţă mita este egală cu trădarea lui Iuda. Nu îi judecăm noi; este Cine. Preferăm neascultarea, iubirea de dolari şi desfrânarea şi ne mai lamentăm că nu suntem auziţi de Neatins. Odată cu iubirea, oamenii au pierdut şi conştiinţa adevărului. Căci dragostea şi adevărul sunt de nedespărţit. Ştim că suntem sfătuiţi să evitam averile, dar nu o facem, să nu trădăm iubirea, dar ne pripim, să ascultăm de duhovnic, dar nu avem unul.

Să nu ne socotim superiori păcătoşilor, ca şi cum noi nu am mai fi amartaloşi. Dan, prietenul meu, îmi vorbea despre leprozeria lui. Se consideră primul dintre păcătoşi şi nu se sfieşte să ajute săracii şi să se roage în bisericuţa lui, chiar dacă acolo vin mulţi leproşi, etichetaţi aşa doar artificial de către generaţia Bamboo. E adevărat că vin acolo bolnavi de toate felurile, dar măcar aceia sunt conştienţi de bolile lor. Atât sufleteşti, cât şi trupeşti. Şi vor să se vindece. Chiar dacă sunt săraci cu duhul, în ambele sensuri.

Intermedierea sfinţilor e crucială pentru noi. Rugăciunile lor fac diferenţa. Velimirovici, curajosul sfânt, reia ideea schimbării radicale. Când schimbi ţinta, schimbi ţinuta, orarul, anturajul. Sufletul, care fusese despuiat de toată lucrarea cea bună, este în întregime îmbrăcat din nou: haina cea veche, murdară şi zdrenţăroasă este aruncată şi sufletul său este îmbrăcat în haină nouă. Această haină nouă pentru suflet semnifică omul cel nou – pocăit, iertat şi primit de către Dumnezeu. Fără această haină nouă, nimeni nu se poate sălăşlui în Împărăţia lui Dumnezeu.

Părăsirea întunericului e vitală, deşi e grea. Dar bucuria regăsirii luminii e ine­fabilă. Cel ce se pocăieşte se leapădă de toate legăturile sale întru desfrânare cu lumea aceasta, îşi lipeşte sufletul de Hristos şi rămâne unit cu El într-o unime de nezdruncinat. Cei din jurul nostru ne consideră nebuni pentru că ne străduim să fim creştini, renunţând la distracţiile de Dorobanţi. Nebun este acela care iubeşte razele soarelui, dar dispreţuieşte soarele; care iubeşte picătura de apă, dar dispreţuieşte izvorul.

Noul Nicolae nu ne amăgeşte, ci ne încurajează: „Nu putem trece prin câmpul cu spini cu picioarele goale, oricât de sete ne-ar fi şi oricât de multă şi de proaspătă ar fi apa de dincolo de spini”, spun cei vlăguiţi de păcat. Şi aşa Domnul, care iubeşte oamenii, El Însuşi a trecut câmpul cu spini cu picioarele goale, şi acum, din partea cealaltă, cheamă însetaţii la izvorul cu apă vie. „Se poate” – ne strigă El -, „Eu am trecut prin spinii cei mai ascuţiţi şi, călcând peste ei, i-am bătătorit. Atunci, haideţi!”.

Din cuie să facem case pentru nevoiaşi, nu piroane pentru Mesia.

 

Rugaciune pentru vrajmaşi
(potrivita la sfârşitul anului şi la orice vreme)

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m‑am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! (Sf. Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului)