LOADING

Type to search

Pe urmele celor şapte biserici ale Apocalipsei (I)

Pe urmele celor şapte biserici ale Apocalipsei (I)

Share

Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodiceea, sau altfel spus: cele şapte biserici ale Apocalipsei. Pe urma lor am plecat cu un grup de pelerini români din Canada şi din ţară, însoţiţi şi de Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi. Totul a fost pregătit cu minuţiozitate de pelerini: hărţi cercetate, publicaţii de specialitate citite, totul pentru a gusta cât mai mult dintr-o călătorie care se anunţa cu totul specială.

Pelerinajul nu era unul lung; zece zile nu sunt deloc multe atunci când îţi propui să mergi pe urmele sfinţilor apostoli. Peste 4.000 de kilomteri au fost parcurşi cu maşina pe uscat, cu ferryboat-uri pe mare, cu avioane şi, dacă timpul ar fi fost îngăduitor, s-ar fi apelat şi la balonul cu aer cald, plutind peste formaţiunile muntoase ale Capadociei. Au fost vizitate locuri cu nume sonore îm istoria civilizaţiei umane: Istanbul, Capadocia, Patmos, Rodhos, Troia, Milet, Hierapolis, Efes. Pelerinajul a debutat cu oraşul Istanbul – Constantinopol, pe o vreme ploioasă, rece dar tocmai bună de mers mult, pe jos. Întâlnirea cu Instanbul este o adevărată şi emoţio­nantă întâlnire cu istoria, pe pământul acestui megalopolis care numără 13 milioane de locuitori! Supranumit şi „Oraşul celor 7 coline”, Istanbulul conservă situri istorice care amintesc de faptul că acest oraş a fost pe rând: capitală a Imperiului Roman, a Imperiului Roman de Răsărit, a Imperiului Romano-Catolic şi a Imperiului Otoman. Astăzi, capitală culturală a Turciei moderne, Istanbulul păstrează amintirea secolelor de creştinism ale strălucitorului oraş ce a fost odinioară, Constantinopolul – Capitală a Imperiul Bizantin vreme de 11 secole. Aşezat generos între Cornul de Aur şi Marea Marmara, Istanbulul freamătă lăuntric, înfăţişând însă călătorului: lumină, ordine a vieţii civile, grijă pentru frumos, pacea unei clipe petrecută oarecând, aici.

Primul obiectiv vizitat, aşa după cum se cuvenea, a fost Biserica Sf. Mare Muceniţă Parascheva, ctitorie a Sf. Mc. Domnitor Constantin Brâncoveanu, lăcaş de rugăciune al comunităţii ortodoxe române din Turcia. Ne-am bucurat de întâlnirea cu părintele Sergiu Vlad, parohul acestei biserici, care ne-a prezentat cu multe şi importante detalii, istoricul vechiului oraş Constantinopol şi cel al locului în care ne-am aflam. Am cântat cu toţii „Hristos a Înviat” şi am plecat spre inima oraşului Istanbul nerăbdători a vizita cât mai multe obiective. Însoţiţi de ploaia monotonă, am păşit în curtea străjuită de cedri, unde se află Palatului Sultanilor şi  Muzeul Topkapî, o impresionantă colecţie de obiecte de cult şi tradiţionale datând din perioada Imperiului Otoman. Ne-am îndreptat apoi spre Biserica Izvorul Tămăduirii. La Sediul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol se păstrează în bune condiţii tronul arhieresc din vremea Sf. Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului precum şi amvonul din care marele predicator şi Sfânt Părinte al Bisericii Universale, supranumit „Gură de Aur” rostea către auditoriu, cuvinte pline de sevă duhovnicească şi de dreaptă  învăţătură creştină.

Tot la Istanbul,  pe când soarele apunea, am mers cu toţii la fortăreaţa Edikkule să vizităm locul de surghiun şi martiriu al Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Acolo, între zidurile fără acoperiş dar întunecate, pluteşte în aer încă, o apăsătoare întrebare plină de tristeţe. Plecăm de la Edikkule cu o rugăciune în gând, lăsând în urmă o poartă imensă de lemn, ferecată în fier şi lanţuri, chiar dacă astăzi este muzeu.

Minunea Ortodoxiei – Hagia Sophia

A doua zi a pelerinajului nostru o începem la Sfânta Sofia. Intrăm cu paşi sacadaţi, cu inimile strânse de emoţie în marea Catedrală! Câte gânduri şi întrebări ne vor fi învăluit mintea?! Câte simţăminte diverse ne vor fi copleşit sufletul intrând în această măreaţă zidire a împăraţilor bizantini?!… Constantin cel Mare. Constantin al II-lea. Justinian –  cel care încheind în anul 532 lucrările de reconstrucţie şi înfrumuseţare a acestei Catedrale exclamase: „Solomon, te-am biruit!” – adresându-se astfel, peste secolele trecute, regelui Solomon şi templului său din Ierusalim. Căci îl întrecuse pe acesta în strălucire aducând coloane de marmură, iconostas de argint, picturi în mozaic lucrat în aur, candelabre uriaşe străjuite cu aur, de asemenea. Între anii 360‑1453, aici, la Hagia Sofia, a fost sediul Patriarhiei Ortodoxe a Constantinopolului. În vecinătatea ei se aflau sute de mănăstiri, dar care astăzi nu mai există. După căderea Constantinopolului, din 29 mai 1453 şi până în 1931, Catedrala Sfânta Sofia a folosit drept moschee pentru Imperiul Otoman. Din anul 1935, şeful statului turc, Mustafa Kemal Ataturk a transformat-o în muzeu. Plecăm cu mare greutate de la Sfânta Sofia, păstrând în noi gândul că într-o bună-zi vom reveni. Tot în Istanbul, nu departe de Hagia Sofia, se află şi Moscheea Albastră, un punct de mare atracţie pentru turişti, motiv de „sesiuni foto” ameţitoare, edificiu al comunităţii musulmane, care impune prin grandoare şi generozitate arhitectonică.

Plecând din Istanbul, tot pe sub ploaia măruntă şi rece, ne oprim o clipă într-un cartier liniştit, acolo unde între căsuţe mici şi cochete, se află o altă capodoperă a Imperiului Bizantin, Biserica Chora! Şi ea este tot muzeu… Plătim taxe de intrare şi ne strecurăm cu mare greutate printre zecile de grupuri de turişti de toate naţionalităţile şi religiile, şi încercăm să privim cu atenţie minunatele fresce ce se păstrează foarte bine până astăzi. Părăsim Istanbulul – mare metropolă a lumii, care conservă foarte bine, pagini din istoria popoarelor. În zorii creştinismului, Sf. Împărat Constantin cel Mare declarase acest oraş Noua Romă, capitală a Imperiului Roman de Răsărit, iar alţii îl numiseră Constantinopol, adică „oraşul lui Constantin”. Astăzi este un oraş în plină dezvoltare, curat, elegant, distins între istorie şi modernism, încărcat de acel binecunoscut „aer bizantin”, atât de familiar popoarelor din Balcani şi până la Ierusalim!

Capadocia prin ploaie

… De când am ajuns în Turcia, plouă. Lalele multicolore înveselesc spaţiile verzi de pe marginea şoselelor, iar cineva spune în autocar că de fapt, lalelele nu sunt originare din Olanda, ci chiar din Turcia! Traversăm prin ploaie tot drumul spre Capadocia, ţinutul din inima Anatoliei, provincia Nevşehir. Aceste locuri ne cheama pe toţi, din toate colţurile lumii,  să ne întâlnim cu locuri ce amintesc de zorii creştinismului. Ajungem pe noapte într-un mic sat numit Urgup… Este de fapt o stradă comercială, cu multe magazine şi câteva hoteluri, luminată a giorno, de felinare electrificate. A doua zi dimineaţa, însoţiţi de un ghid local, vorbitor de limba engleză, ne deplasăm spre centrul monastic din Goreme. Plouă cu intermitenţe, dar nu mai contează, căci suntem în Capadocia!

Peisaje stranii ne înconjoară: văi largi, străjuite în zare de Munţii Taurus cu crestele înzăpezite, şi peste 30 de biserici şi capele cu fresce pe pereţi, datând din secolele IX‑XI. Nici nu ştii încotro să îţi îndrepţi privirile, căci peste tot, istorie! Istorie şi mulţi turişti. Tot în această zonă, este amenajat Muzeul Goreme, în aer liber. Farmecul aparte al locului, stranietatea bisericuţelor săpate în tuful vulcanic ce păstreză până astăzi fresce datând din secolele creştinismului timpuriu ale Capadociei, mărturisesc un adevăr de necontestat, şi anume, că secolul IV pe aceste pământuri a dat umanităţii „mari dascăli şi ierarhi ai lumii”, pe părinţii capadocieni: Vasile cel Mare, Grigorie de Nissa şi Ioan Gură de Aur, deveniţi, pentru învăţătura lor, mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii Universale. Datorită prezenţei acestora în Capadocia, între anii 300‑1200, zona a devenit un mare centru monastic. Invaziile păgâne care s-au succedat şi în Asia Mică, au făcut să dispară comunităţile monahale, pe care, istoria ulterioară nu le-a mai îngăduit pe aceste locuri. Mii de călugări se nevoiau în aceste locuri, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, munca şi studiul. Sf. Vasile cel Mare, întemeiatorul „Regulilor monahale”, a scris pentru aceşti monahi din Valea Goreme, dar şi pentru cei ce vor veni în secolele viitoare. Interiorul formaţiunilor calcaroase oferă vizitatorilor posibilitatea să descopere încă, trapeza cu masa şi băncile săpate în piatră la care serveau masa frugală, monahii primelor veacuri creştine. Totul pare lăsat astfel, ca şi când ei s-ar întoarce curând… Doar praful gros şi fumul de pe pereţi amintesc ca ei au plecat în Împărăţia Tatălui Ceresc din care se roagă pentru noi. Privind de pe terasele acestor bisericuţe, se mai văd şi astăzi pe văile învecinate, culturi de viţă de vie iar în stânci, zeci de cuiburi de porumbei. Nu este însă suficient timp pentru a explora pe îndelete aceste minuni ale Capadociei.

Plecăm spre alte puncte de interes ale pelerinajului nostru, traversând Turcia modernă. Admirăm din fuga maşinii peisajele luminoase ale acestei ţări: munţi cu zăpezi permanente, lanuri de culturi bine-întreţinute, imense „păduri” de măslini, smochini şi viţă de vie, ţărmuri de mări şi lacuri glaciare formate între piscuri înalte de munţi. Turmele de oi şi de capre, cirezile de vaci la păscut, buna-întocmire a întregii ţări arată o grijă deosebită a administraţiei politice actuale, faţă de semeni. Turcia este o ţară plină de surprize frumoase, încărcată de istorie şi, desigur, de mulţi vizitatori – pelerini ai acestei lumi din care şi noi facem parte. Nu putem însă cuprinde în 10 zile de pelerinaj, toate obiectivele propuse. Vizitarea celor şapte biserici ale Apocalipsei argumentează ideea de a merge în locul de unde aceste biserici au primit mesajul, şi anume, Insula Patmos.

Va urma