LOADING

Type to search

Negru Voda, mânastirea cu nume de legenda

Negru Voda, mânastirea cu nume de legenda

Share

Numele mănăstirii – Negru Vodă – este legat de personajul de legendă considerat întemeietorul Ţării Româneşti. Opiniile istoricilor contemporani diferă de cele ale vechilor cronicari în privinţa lui Negru Vodă, datorită unor inadvertenţe în privinţa anilor în care ar fi trăit şi care au apărut în urma ultimelor cercetări istorice. Conform acestora, istoricii consideră că personajul de legendă Negru Vodă nu este altul decât domnitorul Basarab I, fiul lui Tihomir, întemeietorul Ţării Româneşti. Prima ctitorie bisericească a lui Basarab I este biserica mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung.

 

După înfiinţarea voievodatului Ţării Româneşti şi independenţa lui cucerită în urma luptei cu ungurii lui Carol de Anjou, din anul 1330, Basarab I îşi alege drept Curte Domnească tocmai cetatea Câmpulungului. Motivaţiile acestei alegeri vin din două direcţii: pe de o parte cetatea Argeşului tocmai fusese prădată şi distrusă de oştile ungare, iar pe de altă parte Câmpulung era o cetate şi un centru comercial dezvoltat pentru acele vremuri. Meşteşugarii saşi aduşi de pe vremea cavalerilor teutoni, legăturile comerciale cu Braşovul, aşezarea sa în centrul ţării, l-au convins probabil pe domnitor să aleagă Câmpulungul ca şi capitală a ţării. Chiar dacă, până în secolul al XIV-lea, lipsesc informaţii amănunţite despre populaţia autohtonă, începând cu secolul al XIV‑lea informaţiile prezintă un popor român închegat şi statornic în credinţa sa creştin-ortodoxă. Astfel, domnitorul Basarab I construieşte pentru curtea sa domnească de la Câmpulung o biserică, pe locul unei altei biserici mai vechi din anul 1215.

 

Biserica reconstruita de trei ori cu aceleaşi pietre

Primii doi domni ai Ţării Româneşti, Basarab I şi Nicolae Alexandru, sunt îngropaţi aici, în biserică. Mormântul lui Basarab I nu s-a mai păstrat, în anii 1920 fiind descoperit în mijlocul bisericii, sub policandru un mormânt vandalizat, probabil cel al domnitorului. În schimb, mormântul lui Nicolae Alexandru se mai păstrează şi astăzi, piatra sa de mormânt, fiind cea mai veche inscripţie epigrafică în limba slavonă din ţara noastră. După domnia primilor Basarabi, capitala ţării este mutată la Curtea de Argeş, iar Câmpulungul trece printr-o perioadă mai grea. În secolul al XVI-lea aflăm că biserica a fost surpată de un cutremur. Din fericire, în anul 1632 pe tronul Ţării Româneşti ajunge Matei Basarab. El reconstruieşte biserica pe locul celei vechi, cu aceleaşi pietre din care a fost ridicată prima oară. Mai mult, în anul 1636 o transformă în mănăstire construindu-i dependinţele, turnul clopotniţă şi înzestrând-o cu proprietăţi.
Începutul secolului al XVII-lea găseşte Ţara Românească pe post de câmp de luptă pentru cele trei mari imperii care o înconjurau: rus, austriac şi otoman. Mănăstirea are mult de suferit: este ocupată şi prădată de austrieci, apoi este arsă de turci, care îi dărâme zidurile înconjurătoare, apoi din nou de austrieci şi încă o dată de turci va fi prădată. Secolul care urmează anilor crunţi de război debutează cu un cutremur care crapă bolta bisericii.
În anul 1813, la Negru Vodă de Câmpulung ajunge stareţ arhiereul Filaret Beldiman. Din neam de boieri moldoveni, Filaret fusese călugărit în Moldova de mitropolitul Veniamin Costachi şi va rămâne stareţ la Negru Vodă, până în anul 1832. Acesta reconstruieşte biserică din aceleaşi pietre cu care se ridicase pentru prima oară în secolul al XIV-lea, biserica ridicată de Filaret fiind cea care se poate vedea şi astăzi.

 

Staretul partizan

În urma legii secularizării averilor mănăstireşti din anul 1864, Negru Vodă s-a transformat din mănăstire în biserică de mir şi a ajuns în ruină. După primul război mondial, însă, în jurul bisericii începe o viaţă nouă. Mulţi orfani ai celor care muriseră pe front se adunaseră în jurul bisericii. Se înfiinţează astfel, în anul 1922, „Seminarul orfanilor de război, patriarhul Miron”. Patriarhul Miron profită de ocazie şi reînfiinţează astfel şi mănăstirea, în anul 1928.
În perioada interbelică Negru Vodă a avut, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, o figură carismatică de stareţ: părintele Pimen Bărbieru. Acesta este cel care a descoperit în anul 1944, pe când era stareţ la Cetăţuia, moaştele Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel. Fusese stareţ al mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung, înainte de a ajunge la Cetăţuia. Părintele fusese orfan de copil, tatăl său murise pe front, iar mama sa, plecată după trupul tatălui său, se îmbolnăvise de tifos şi murise şi ea după un an. Cei şase copii rămaşi orfani au fost crescuţi de rude, patru dintre ei ajungând călugări. Începând din anul 1948 părintele Pimen i-a sprijinit pe partizanii colonelului Arsenescu din munţii Muscelului. Datorită unei trădări a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de închisoare. A trecut prin închisorile de la Piteşti, Jilava, Târgu Ocna, Baia Sprie şi Aiud. A fost eliberat în anul 1964 în urma decretului general de graţiere. Stătuse aproape 15 ani  în închisoare. După eliberare a fost călugăr la mănăstirea Cernica şi apoi duhovnic la Pasărea. A murit în anul 1982, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii Pasărea.

 

Parintele Sofian Boghiu şi tinerii monahi de la Negru Voda

După decretul din 1959, mănăstirea a fost din nou desfiinţată, devenind simplă biserică de mir. Interesant este faptul că ea a fost reînfiinţată înainte de decembrie 1990, în martie 1989, chiar în ziua de Florii. În anii 90, patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române a făcut o vizită la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung împreună cu o delegaţie din care făcea parte şi părintele Sofian Boghiu. Părintele Sofian era foarte legat sufleteşte de biserica mănăstirii, deoarece aceasta a fost prima biserică pe care el a pictat-o împreună cu un al prieten de-al său, părintele Felix Dubneac, cel care în anii 90 era stabilit de multă vreme în Statele Unite. La venirea delegaţiei de la Bucureşti, stareţul mănăstirii a aliniat toată obştea, alcătuită în mare parte din tineri, pentru a o prezenta părintelui patriarh.
Când i-a văzut pe monahii adunaţi, chipul părintelui Sofian s-a umplut de lacrimi şi a trecut pe la fiecare în parte, le-a luat capul în mâini şi i-a sărutat pe frunte. Actualul stareţ al mănăstirii, părintele Serafim, pe atunci tânăr frate, l-a întrebat pe părintele Sofian de ce plânge? „Plâng, i-a răspuns părintele, pentru că şi eu am intrat de copil în mănăstire şi ştiu prin ce ispite treceţi.” Povesteşte părintele Serafim: „în momentul acela am izbucnit şi eu în plâns, iar când părintele Sofian m-a sărutat pe frunte, atâta dragoste părintească am simţit încât am fost copleşit cu totul. Un adevărat Părinte a fost părintele Sofian!“
Astăzi, respectând pravila lui Matei Basarab de a face rugăciuni speciale către Maica Domnului, al cărei hram îl poartă biserica, monahii de la mănăstirea Negru Vodă încep slujba de dimineaţă din fiecare zi cu Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, iar după amiază, după vecernie, cântă Paraclisul Maicii Domnului. Monahii de la Negru Vodă sunt implicaţi şi în activităţi social-filantropice; prin asociaţia creştin-ortodoxă „Sfânta Elena împărăteasa” asigură masa zilnică pentru 50 de persoane sărace din oraşul Câmpulung, prin intermediul unei cantine sociale.