LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Renovarea Bisericii din Dudu (Chiajna)

Share

De aproape 5 ani biserica din satul Dudu se renovează. Este un monument istoric a cărui temelie consemnată în documente a fost pusă de la 1841. Aici s-au botezat şi și-au unit mâinile pentru o viaţă ori au trecut pragul către cer sute de oameni.

DSC04648

Preotul locului a început cu multă trudă renovarea sfântui lăcaş, deopotrivă purtător de duh şi de istorie. Totul în zgomotul acestei societăţi pe cale de secularizare, în rumoarea permanentă a glasurilor care cer (pe bună dreptate) şcoli şi spitale, nu catedrale, pierzând însă din vedere că ele nu se exclud, tocmai pentru că primele bolniţe au apărut în curţile mânăstirilor, la fel ca și primele şcoli. O societate care uită că nimic nu se întemeiază pe materie, ci totul pleacă de la spirit. În plus, dacă unii dintre noi iau în deşert numele Domnului, ar fi bine, totuşi, să respecte memoria strămoşilor. A celor care au ridicat lăcaşe de cult din ceea ce astăzi poate fi catalogat drept naivitate, bigotism etc. Dar ele sunt aici. Cu noi. Înălţate, pictate! Spaţii de refugiu din calea cinismului lumii moderne.
Biserica Sf Gheorghe azi se renovează, iar pe schela ei sunt oamenii cu mâinle bătătorite de muncă. Oamenii peste care au trecut vremurile. Nici meseria n-au părăsit-o şi nici credinţa. Îi privesc pe aceia care trec pe lângă ei, zăbovesc minunându-se de efortul lor, apoi pleacă.
Lucrare grea,… domnule!

DSC04646

Fiecare lucru frumos se naşte cu multă trudă şi cu multă cheltuială de timp. Dar dacă în jurul său sunt mai mulţi oameni, lucrul acela devine mai trainic si mai bun. Şi mai repede isprăvit.
Biserica Sf. Gheorghe din satul Dudu, comuna Chiajna, se naşte a doua oara şi alte zeci de generaţii urmează să îi păşească pragul pentru a-şi boteza pruncii, pentru a-şi uni destinele.

Veniti, priviţi şi ţineţi minte ziua în care aţi reuşit să faceți un om să zâmbească!
Veniţi cu copiii voştri şi arătaţi-le ce înseamnă restaurarea unui monument!
Cărămida are povestea ei. Varul si nisipul la fel.
Deocamdată doar mormintele din jurul bisericii stau neclintite, martore la truda viilor care zidesc…

Parohia “Sfântul Gheorghe “- Dudu

Adresa: STRADA BISERICII NR. 8

SAT DUDU, COMUNA CHIAJNA, JUDEȚUL ILFOV

OFICIUL PAROHIAL

Tel 0723.163.158

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *