LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae la Brăila

Share

Ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae în municipiul Brăila a început cu vizita Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos la Spitalului de Recuperare şi Boli Cronice ”Sfântul Nectarie” – Veneţia Medical din municipiul Brăila.

Prin oferirea Sfintei Împărtășaniipersoanelor aflate în Secția de Îngrijiri Paleative din cadrul acestei instituții medicale,ierarhul Dunării de Jos, împreună cu preoți din municipiul Brăila, au adus alinare, mângâiere și nădejde semenilor noștri îngrijiți cu multă atenție și dragoste de către personalul spitalului.

Din luna octombrie a acestui an, în baza unui act bisericesc de cooperare şi de filantropică lucrare dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi acest spital brăilean, pacienţii, însoţitorii acestora şi personalul medical beneficiază de asistenţă duhovnicească permanentă, în unitatea medicală fiind amenajată și o capelă care a fost pusă sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.

În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae din municipiul Brăila,care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor veniţi să participe la slujbă în ziua de cinstirea a ocrotitorului spiritual. Acestora li s-au adăugat numeroşi tineri şi copii, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare din acest oraş de la Dunăre.

La momentul cuvenit, foarte mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, care, la momentul chinonicului au susţinut un concert de colinde şi alte cântări bisericești specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

În cuvântul de învăţătură Părintele Arhiepiscop a vorbit despre viaţa şi minunile săvârşite de Sfântul Ierarh Nicolae, model de apărător al dreptei credinţe, de blândeţe şi de iubire a celor aflaţi în nevoi.

”Sfântul Nicolae a fost văzut de către bătrânul episcop Nicolae, o rudenie a sa, ca un nou soare care apare pe cerul bisericii ca un învățător mare al dreptei credințe și promotorul iubirii milostive către toți oamenii, dar îndeosebi către cei bolnavi și copii. De aceea și copiii, în general, îl consideră pe Sfântul Nicolae ca fiind sfântul nostru. [….]

Toate programele liturgice, culturale, educative și social-filantropice desfășurate cu precădere în această săptămână în Brăila, ne ajută să reconstituim chipul blândeții, bunătății și iubirii milostive a lui Hristos prin Sfântul Ierarh Nicolae, care să ne apere, să ne ajute, să ne inspire și în special să-i întărească pe cei care-i poartă numele și faptele sale în Biserică, în societate, în țară și în lume”, a spus ierarhul Dunării de Jos.

După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a premiat 20 tineri care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şcolare, reprezentanţi ai mai multor licee şi colegii din judeţul Brăila.

Tinerii au primit diploma eparhială „Tinereţe şi credinţă”, premii substanţiale în bani şi cărţi de zidire sufletească, apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Şi ceilalţi copii prezenţi la slujbă au primit în această zi daruri de la Moş Nicolae, parohia pregătind în acest scop 300 de pachete cu alimente, dulciuri şi alte daruri de suflet.

Peste 10.000 de credincioşi au fost „călători pe calea sfinţilor“ în cele trei zile de pelerinaj, aceştia având posibilitatea ca, în evlavie, să se închine şi să sărute moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, aşezate pe baldachinul special amenajat pe esplanada bisericii „Sf. Nicolae“ din Brăila.

Manifestările pastoral-misionare, culturale şi social-filantropice organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în contextul sărbătoririi ocrotitorului spiritual al orașului Brăila, s-au încheiat la Catedrala ”Nașterea Domnului” cu inaugurarea unui Centru pentru tineret, dotat cu cele necesare pentru socializare și petrecerea timpului într-un cadru primitor în care  cărțile și prietenii le sunt aproape.

 

Pr. Rareş Bucur

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *