LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Crucea lui Hristos se afla încă ascunsă în Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol

Share

După cum a raportat ziarul turcesc Sabah, Radi Dikici, unul dintre expertii in Bizant din Turcia – care a scris carti precum: „Istoria Imperiului Bizantin”, „Acest Bizanț al nostru”, „Împărăteasa Teodora” – consideră că o parte a Sfintei Cruci descoperita de Sfanta Impărăteasa Elena în secolul al patrulea, și adusa la Constantinopol, se afla  încă undeva în perimetrul Catedralei Hagia Sophia (Sfanta Sofia), într-un loc ascuns.

Conform datelor istorice înregistrate despre Împărăteasa Elena si descoperirea Crucii in afara zidurilor Ierusalimului, aceasta a lăsat o parte din Sfanta Cruce în Ierusalim și a adus restul înapoi la Constantinopol, împreună cu piroanele.

În cele din urmă, acestea au fost plasate în Hagia Sophia, pentru venerare. Potrivit istoricului turc Radi Dikici, există mărturii că, atunci când cruciații au venit in Constantinopol, în 1204, anumiti demnitari bizantini și preoți au luat Sfânta Cruce și au ascuns-o într-un loc secret în Hagia Sophia.

În timpul in care Constantinopolul s-a aflat sub jug latin, cei care au ascuns Crucea au murit, iar locația sa a rămas ascunsa, de atunci. Radi Dikici consideră că Adevărata Cruce rămâne ascunsa undeva în Hagia Sophia.

Indiferent dacă Sfanta Cruce a lui Hristos este într-adevăr ascunsa în Hagia Sophia sau nu, astăzi acest lucru rămâne un mister, dar este, de asemenea, interesant faptul că o astfel de istorie nu numai ca a fost explorata de cercetatorul turc in cauza, dar a si circulat într-unul dintre cele mai populare jurnale ale Turciei. Este încă o dovadă a interesului tot mai mare al Turciei fata de Creștinismul Ortodox și de rădăcinile sale ortodoxe.

sursa: lonews.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *