LOADING

Type to search

Prăznuirea Sfântului Proroc Ilie la Galaţi

Stiri Generale / Evenimente

Prăznuirea Sfântului Proroc Ilie la Galaţi

Share

Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioşiigălăţeni, fiind cinstit de aceştia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată în vreme de secetă aspră.

La biserica ocrotită de Sfântul Proroc Ilie din cartierul gălăţean Micro 17, sărbătoarea a debutat încă din ajun prin oficierea slujbei Privegherii şi Acatistul Sfântului Ilie de către preoţii din cercul misionar din care face parte această parohie.

În ziua hramului,slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din curtea bisericii, împreună cu un sobor de preoţişi diaconi.

Pe o ploaie binecuvântată, curtea bisericii a devenit spaţiul pentru mulţimea rugătoare a credincioşilor din parohie, cărora li s-au adăugat credincioşi de toate vârstele din întregul municipiu, dar şi din localităţile rurale învecinate.

La eveniment au participat şi tinerii de la programul catehetic ”Hristos împărtăşit copiilor”.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre Sfântul Proroc Ilie, ca model de ascultare şicredincioşiefaţă de Dumnezeu, precum şi de  vieţuire în deplină asceză şi rugăciune neîncetată, amintind totodată despre tradiţia conform căreia  el este cel care a primit puterea asupra revărsării ploii peste pământ.

După Sfânta Liturghie, Arhipăstorul Dunării de Jos a prezentat tinerilor prezenţi la slujbă Cartea intitulată ”Tineii pelerini în <<Catedrala cu vitalii foşnitoare>>”, apărută în aceste zile la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, oferindu-le şi câte un exemplar al acestei apariţii editoriale.

De asemenea, în perioada premergătoare hramului, prin grija şi implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial au fost oferite pachete cu alimente şi articole igienico-sanitare de primă necesitate persoanelor nevoiaşe nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei,mulţi dintre aceştia fiind bătrâni singuri.

 

Pr. Rareş Bucur

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *