Cuviosul Ieronim Simonopetritul a fost canonizat
Share
Sfântul recomandă o comuniune permanentă cu Hristos[1] și ne amintește că pocăința este o dorință adâncă de reîntoarcere. Să nu uităm că rostul vieții este să dobândim fericirea, să scăpăm de nefericire.
- Biserica este centrul vieții noastre[2]. În timpul adolescenței mă gândeam doar cum pot să Îl preamăresc pe Dumnezeu. De aceea îi vizitam pe duhovnicii din Chios. Am ales binele și o viață bineplăcută lui Dumnezeu, deoarece am înțeles că secretul fericirii este răbdarea.
- În 1888, când am ajuns la Athos, erau peste 10.000 de călugări acolo. Viața mea de adolescent a însemnat Liturghie zilnică și împărtășire cu Hristos. Asta m-a ținut în viață. Apoi am început să citesc Sfânta Scriptură și cărțile Sfinților Părinți. Paginile erau pline de lacrimi. Ardeam mai mult petrol în lampă ca să citesc, decât câtă apă beam.
- Nu aveam absolut nimic în proprietate, nici măcar o carte. Această sărăcie era bucuria mea.
- Prea multă somnolență reduce dragostea către Dumnezeu.
- În 1911, pronia divină m-a scăpat dintr-un naufragiu. Dumnezeu ne salvează, nu ne lasă pradă morții.
- Ispitele sunt ca valurile mării. Fără valuri nu putem călători, fără ispite nu ne putem mântui.
- Un mare sprijin am găsit în sfinții Bisericii. Am fost vindecat de bolile mele fără medicamente și operații.
- Prietenii mei cei mai buni au fost Nectarie din Eghina și Nicolae Planas din Atena.
În 1920, a plecat la Pireu, dar în loc să plece spre Biserica Înălțării, a luat alt vas și s-a îndreptat spre Eghina. Era ajunul sărbătorii Sfintei Treimi, la Eghina era privegherea hramului, iar sfântul Nectarie era bolnav la pat. Deși nu vorbiseră înainte, părintele Nectarie le-a spus maicilor: Trageți clopotul, vine preotul la vecernie! Dumnezeu ne-a trimis un mare stareț la hramul nostru!
Smerenia cuviosului Ieronim era exemplară. Dimineața pregătea aluatul pentru pâine, noaptea curăța toaletele, iarna mătura zăpada, deși era stareț. A fost pedepsit pe nedrept, ca și sfântul Nectarie, dar a îndurat cu răbdare și nu s-a autoîndreptățit. În exilul său forțat a ajutat multe suflete rătăcite. A reușit să înlăture concepția ateistă a multor atenieni. A ajutat mii de orfani de război și de refugiați din Asia Mică. Mii de oameni simpli așteptau oricât pentru o binecuvântare. Dar niciodată nu se grăbea la rugăciune sau la spovedanie.
Celor care se spovedeau pentru prima dată le reținea numele și îi pomenea zilnic la Dumnezeiasca Liturghie. Iar dacă aceștia reveneau după o perioadă, el nu le uita numele între timp (Acest lucru l-am întâlnit și la noi în țară). Adesea pomenea aceste nume, peste 2.500, după slujba care se încheia la 2 noaptea și înainte de cea care începea la 5 dimineața. La slujbă era total rupt de cele pământești și se ridica deasupra podelei, fapt remarcat de fiecare dată de copiii care stăteau în altar. A deschis inimile multora către Dumnezeu.
Marius MATEI
_________________
[1] Moise Aghioritul, Părintele Ieronim Simonopetritul, Evanghelismos, București, 2008, p. 44.
[2] https://www.johnsanidopoulos.com/2019/10/venerable-hieronymos-of-simonopetra.html
